În amintirile mele din copilărie, petrecute în Botoșani, aceste fotografii au, pentru mine, ceva în comun. Care este conexiunea? O să vă explic...
Întotdeauna am fost fascinat de cinematografie. Eram preocupat de acest domeniu și înțelegeam detaliile tehnice. De ziua mea, părinții mi-au cumpărat o carte, „Cum se face un film” de V. I. Bălțatu, un volum pe care îl mai am și acum.
În oraș, singurul loc care îmi trezea interesul era cinematograful 7 Noiembrie (fost Popovici, iar din 1968 numit Luceafărul; astăzi, clădirea este un supermarket), de care mă leagă multe amintiri.
Fostul meu vecin, Mircea Zvorășteanu, lucra ca operator la cabina de proiecție a cinematografului 7 Noiembrie. Pentru a vizita cabina de proiecție, el m-a îndrumat să cer permisiunea directorului de atunci, Leon Kelmer. Am urmat sfatul lui...
Domnul Kelmer a fost foarte receptiv la cererea mea și i-a dat dispoziție șefului de proiecție, Petrică, să-mi fie ghid, oferindu-mi toate explicațiile necesare și chiar posibilitatea de a asista la proiecția unui film.
La rândul meu, i-am promis directorului Kelmer că voi ajuta în lunile calde, în special în luna lui „Cuptor”. Atunci, în Grădina de Vară „Eminescu”, rulau în aer liber, bineînțeles, dacă nu ploua, de două ori pe săptămână, aceleași filme aflate pe afișul cinematografului 7 Noiembrie.
Cum cinematograful primea doar o singură copie a filmului, acesta rula în sală între orele 19:00 și 21:00, iar la grădina de vară între 20:30 și 23:30, adică la ultimul spectacol. Astfel, imediat ce se întuneca, pe la ora 20:30, începea să ruleze Jurnalul de Actualități, urmat de primul act al filmului și apoi de restul proiecției.
Eu și un prieten făceam naveta cu bicicleta, ducând în spate, într-o traistă, rolele de film. Țin minte că atunci rula filmul iugoslav „Nu uita luna mai”, care avusese un mare succes în Botoșani. Era minunat să vizionezi vara un film în aer liber!
În 2013, am rămas profund impresionat și îngrozit văzând în ce hal au ajuns unele dintre aceste locuri… (vedeți fotografiile alăturate). Este greu de conceput cum anumite repere ale Botoșaniului au fost complet decimate, iar altele au fost lăsate într-o stare avansată de degradare și prost întreținute.
Cugetare
În cele trei zile petrecute în Botoșani, am constatat că locuitorii au rămas la fel de primitori și că orașul este nepoluat și plin de verdeață. Botoșaniul și împrejurimile sale oferă numeroase locuri interesante care pot atrage vizitatori prin dezvoltarea turismului local. Acest potențial este, fără îndoială, strâns legat de valorificarea și conservarea patrimoniului natural, istoric și cultural.
Teatrul „Mihai Eminescu”, adevărata „Bijuterie a Coroanei” (The Jewel in the Crown), reprezintă un exemplu elocvent al valorilor pe care orașul le deține și pe care trebuie să le protejeze.
Privind spre viitor, cred că locuitorii vor trebui să se implice mai mult în protejarea și salvarea a ceea ce a mai rămas din patrimoniul vechi al orașului și, de ce nu, din cel mai nou. Numai prin respect pentru trecut și responsabilitate față de viitor vom putea transmite generațiilor următoare identitatea autentică a Botoșaniului.
Poate că orașul s-a schimbat, poate că multe locuri dragi au dispărut sau și-au pierdut strălucirea de odinioară, însă amintirile rămân. Iar pentru mine, Botoșaniul va rămâne întotdeauna locul în care un băiat îndrăgostit de cinematografie căra role de film cu bicicleta, visând la magia care prindea viață pe marele ecran.
Angelo Segall
Montreal, Canada