Consiliul Județean Botoșani a anunțat astăzi data la care vor începe lucrările pe cele două loturi din Drumul Strategic: miercuri, 12 mai 2021.
Într-un comunicat emis la primele ore ale dimineții, Consiliul Județean Botoșani a explicat că lucrările vor începe cu organizarea de șantier, fază care este inclusă în graficul prevăzut de contract.
Anunțul a venit după ce la data de 23 aprilie, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, și reprezentanții asocierilor de firme care au câștigat licitațiile pe loturile 1 și 3 ale Drumului Strategic au semnat contractele de lucrări pentru modernizarea a 56 de kilometri de drum județean.
„Așa cum am promis, lucrările vor demara cât de repede posibil. Termenul la care va fi emis de către dirigintele de șantier ordinul de începere a lucrărilor este foarte strâns, dar reprezentanții firmelor care și-au adjudecat licitațiile au înțeles mesajul nostru și grăbesc toate procedurile care țin de dumnealor ca să se poată demara lucrările cât mai repede posibil. Au fost deja în teren, au identificat locurile pe care își vor face organizările de șantier, au luat contact cu primăriile pentru a obține avizele necesare, iar pe data de 12 mai vom face predarea de amplasament. De asemenea, Consiliul Județean a înștiințat dirigintele de șantier, proiectantul, primările și inspectoratele județene de construcții din Botoșani și Iași despre data pe care am stabilit-o pentru începerea lucrărilor. Am plătit taxele necesare, astfel încât lucrările să poată demara cât mai urgent”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Pe lotul 1, în lungime de aproximativ 30 kilometri, care este format din tronsonul Șipote (jud. Iași) – Rediu – Răuseni – Călărași și tronsonul Dângeni – Mihălășeni, lucrările de modernizare vor fi efectuate de asocierea dintre firmele Danlin XXL și Dragos Invest. Valoarea contractului cu tot cu TVA este de 112,4 milioane de lei.
Lotul 3, în lungime de aproximativ 26 de kilometri, pe relația Blândești – Cerchejeni – Sulița (Cheleș) – Lunca Cernești – Todireni, va fi modernizat de asocierea formată din Frasinul și Dimex 2000 Company. Valoarea contractului cu tot cu TVA este de aproximativ 103 milioane de lei.
În același timp, liderii administrației de la Botoșani au explicat că în ceea ce privește lotul 2 al Drumului Strategic, specialiștii Consiliului Județean deja au trimis Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor toată documentația necesară pentru ca magistrații să se poată pronunța cu celeritate.
„Am solicitat judecarea în regim de urgență pentru că nu vrem să punem în pericol acest proiect vital pentru județ. Sperăm să avem o sentință în scurt timp și lucrurile să intre într-un făgaș normal”, a mai spus Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
Valoarea totală a proiectului, care include și lotul 2, dar și celelalte cheltuieli generate de proiect – proiectare, dirigintare, taxe, TVA, etc – este de 475,5 milioane lei, din care Consiliul Județean Botoșani contribuie cu o treime.