Ajutorul de înmormântare s-a majorat

Având în vedere că, cuantumul ajutorului social pentru o persoană singură și implicit al ajutorului de înmormântare a rămas cel stabilit în 2014, respectiv 142 lei, proiectul propune majorarea cuantumului ajutorului de înmormântare care se acordă, la cerere, numai familiilor beneficiare de ajutor social pentru decesul titularului de dosar sau a unui membru de familie cuprins în dosar, la valoarea de 1000 lei.

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Legea asistenței sociale nr.292/2011 proiectul de hotărâre propune acordarea ajutorului financiar de urgență pentru repatrierea rămășițelor pământești (al cărui cuantum maxim rămâne la valoarea de 10.000 de lei) să se facă cu testarea veniturilor familiei și îndeplinirea condiției ca media venitului net pe membru de familie din ultimele 6 luni anterioare procedurii evenimentului să fie mai mică decât valoarea ISR multiplicată cu indicele 2,5, respectiv 1250 lei, indicatorul social de referință  (ISR) reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează beneficiile de asistență socială, suportate din bugetul de stat, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului de asistență socială, cât și în vederea stimulării persoanelor beneficiare ale sistemului de asistență socială, pentru a se încadra în muncă.

Indicele social de inserție (ISR) este coeficientul de multiplicare aplicabil indicatorului social de referință și se stabilește în raport cu tipul de familie, precum și cu scopul beneficiului de asistență socială

Proiectul soluționează și reglementarea raporturilor juridice, a serviciilor și atribuțiilor specifice privind înhumarea defuncților fără susținători legali dintre Direcția de Asistență Socială Botoșani, Serviciul Public pentru Administrarea Piețelor, Oborului și Cimitirelor aflate în proprietatea Municipiului Botoșani aflat sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Botoșani, Serviciul de medicină legală și prestatorul de servicii funerare autorizat în condițiile legii.

Având în vedere că valoarea pagubelor estimate în urma incendiilor, accidentelor casnice, inundațiilor, consemnate în procesele verbale întocmite de reprezentanții IJSU Botoșani sunt de regulă de ordinul zecilor de mii le lei, proiectul de hotărâre propune ca valoarea ajutorului de urgență să crească de la 2.000 lei la 5.000 lei. Sumele necesare plății ajutoarelor de urgență și de înmormântare sunt incluse anual în bugetul Direcției de Asistență Socială Botoșani, capitolul 68.02- Asigurări și asistență socială, titlul 57.02.01- Ajutoare sociale în numerar.

”Mă bucur enorm pentru faptul că împreună cu colegii din cadrul Direcției de Asistență Socială și Directorul executiv Dorin Burlacu am pregătit întreaga documentație, iar astăzi consilierii locali au votat Proiectul de Hotărâre de Consiliu Local care reglementează stabilirea situațiilor, modalităților și cuantumului ajutorului de urgență și al ajutorului de înmormântare, acestea fiind majorate substanțial față de valoarea stabilită cu mult timp în urmă” , a declarat viceprimarul municipiului Botoșani, Liviu Toma.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta