Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a anunțat astăzi că drumul strategic al județului, respectiv drumului județean 282, este prioritatea numărul unu pentru mandatul său la conducerea instituției.
Declarația a venit după protestul neautorizat al șoferilor din comunele Hlipiceni și Răuseni, protest care a avut loc în această dimineață.
„De când am preluat mandatul nu am pierdut nicio zi pe această temă, am finalizat licitația și eram pregătiți să semnăm contractele de lucrări, dar au intervenit contestațiile la CNSC. Pentru că rezultatele întârziau, am făcut demersuri prin care am solicitat urgentarea sentinței, dar am primit o nouă amânare. La sfârșitul lunii februarie, CNSC a dat o decizie care, însă, a fost contestată la Curtea de Apel Suceava. Acum sperăm ca decizia instanței să vină cât mai repede pentru a demara lucrările, pentru că acest proiect de investiții este prioritatea numărul 1 a mandatului meu”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
Liderul județului a mai adăugat că l-a contactat pe liderul informal al acestora, domnul Cristian-Dumitru Andrioaie, și i-a transmis să formeze o delegație și să vină la discuții la sediul Consiliului Județean în cursul acestei zile.