Drumul strategic din județul Botoșani, inspectat de autorități - FOTO

În zilele de 25 și 26 septembrie 2017, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est Piatra Neamț, Organism Intermediar pentru  Programul Operaţional Regional 2014-2020, efectuează vizita precontractuală aferentă proiectului „Regiunea Nord-Est - Axa rutieră strategică 2: Botoşani - Iaşi” depus spre finanțare de Consiliul Județean Botoșani în parteneriat cu Consiliul Județean Iași și cu 15 UAT-uri care sunt beneficiarele directe ale investiției: Albeşti, Blândeşti, Călăraşi, Dângeni, Dobârceni, Gorbănești, Hăneşti, Hlipiceni, Lunca, Mihălăşeni, Răuseni, Suliţa, Todireni și Truşeşti – din județul Botoșani și comuna Șipote din județul Iași.

Vizita a debutat la Palatul Administrativ cu o întrevedere a reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est Piatra Neamț cu președintele Consiliului Județean Botoșani, domnul Costică Macaleți, la care au mai participat: directorul executiv al Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, proiectantul de specialitate care a elaborat documentațiile tehnico-economice, membrii echipei de proiect din cadrul Consiliului Județean.

Au fost vizitate toate cele patru tronsoane de drum județean cuprinse în proiect situate pe teritoriul Județului Botoșani  - DJ 282 H (Limită judeţ Iași –Rediu – Răuseni – Călăraşi),  DJ 282 (Răuseni –Todireni –Albești-Truşeşti –Dângeni –Hăneşti), DJ 297 (DN 29D – Blândeşti – Suliţa - Lunca -Todireni) și DJ 294 (Dângeni – Mihălăşeni) - precum și cel situat pe teritoriul Județului Iași - DJ 282 H (Şipote - Limită judeţ Botoşani).

 

Proiectul are o valoare totală estimată de  334.307.160,01 lei (inclusiv TVA) și are în vedere creşterea gradului de coeziune economică şi socială la nivelul judeţelor Botoşani şi Iaşi. Lungimea totală a drumului strategic propus este de 106,2655 km, din care 100,2936 km pe teritoriul județului Botoșani.

Ca obiective specifice pe care și le propune acest proiect, menționăm: îmbunătățirea accesibilității județului Botoșani la rețeaua de transport TEN - T și către Polul de Creștere Iași, îmbunătățirea capacității portante și a siguranței circulației pe traseul propus pentru modernizare, creșterea vitezei medii de deplasare a autovehiculelor cu peste 30%, creșterea siguranței rutiere pe traseul stabilit prin proiect.

„Este prima vizită în teren a reprezentanților ADR Nord-Est Piatra Neamț, după ce proiectul a trecut de evaluarea din punct de vedere administrativ, tehnic și financiar. Zilele acestea se vor verifica toate documentele depuse în aplicația MySMIS, urmând ca proiectul să fie contractat, ne dorim noi, cât mai curând.  Dacă totul decurge bine, va urma elaborarea proiectului tehnic, licitația și atribuirea execuției lucrărilor anul viitor, execuție estimată de proiectant la 33 de luni. De rezultatele implementării acestui proiect vor beneficia în mod direct cei 54.279  locuitori ai comunelor situate pe traseul drumului strategic”,  a declarat președintele Consiliului județean Botoșani, Costică Macaleți.

 

Comunicat de presă Consiliul Județean





 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”

astăzi, 09:24

Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...

Doliu în învățământul botoșănean: ”A plecat dintre noi la doar 33 de ani!” / ”Fetița mea iubită, îngerul meu din cer…”

astăzi, 08:43

Durere sfâșietoare într-o familie din Botoșani, dar și în colectivul greu încercat acum de plecarea la cele veșnice a unei tinere care avea toată viața înainte. Era...

Harta României fără Botoșani, dacă se aplică "planul Benea": 26 de județe ar putea să dispară, care este criteriul invocat de PSD!

astăzi, 08:05

România ar putea rămâne cu numai 15 județe, în loc de 41, dacă reforma administrativ-teritorială discutată în PSD ar fi aplicată într-o formă care să urmeze model...