Unul dintre adolescenții răniți în accidentul de la Darabani, transferat la un spital din Iași

Cazul este cercetat și de Poliție, pentru stabilirea împrejurărilor care au dus la producerea accidentului. 

Unul dintre adolescenții răniți în accidentul de la Darabani, transferat la un spital din Iași

Unul dintre cei patru tineri, care au fost răniți în urma accidentului de sâmbătă noapte, la Darabani, a fost transferat în stare gravă la Iași.

Potrivit publicației Ziarul de Iași, adolescentul de 17 ani a ajuns în comă la Spitalul de Neurochirurgie din capitala Moldovei.

Reamintim faptul că, în accident a fost implicată o singură mașină, în care se aflau trei băieți și o fată.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. Aceștia au constatat că autoturismul era răsturnat pe cupolă și toate persoanele erau ieșite din interior.

Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria mașinii. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Foc într-un apartament din municipiul Botoșani, vecinii au chemat urgent pompierii! (Foto)

Duminică, 19 Mai 2024
554

Mai multe bunuri din bucătăria unui apartament, situat la etajul III, au fost cuprinse de flăcări. Când s-a produs evenimentul de pe strada Vârnav, proprietarii nu erau acasă. Vecinii...

Valeriu Iftime: Cu atâtea exemple demne de urmat, sunt sigur că vom reuși să realizăm o dezvoltare reală și la Botoșani! (Video)

Duminică, 19 Mai 2024
61

Domnul Bolojan, timp de ani de zile, a oferit Oradiei și județului Bihor un model de administrație publică, eficiență și investiții durabile. În scurta mea vizită în județul Biho...

Sucevean condamnat pentru distrugere, încarcerat în Penitenciarul Botoșani!

Duminică, 19 Mai 2024
69

În cursul zilei de sâmbătă, 18.05.2024, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești în timp ce patrulau pe raza satului Călinești, comuna Dărmănești din Suceava, &i...