Trei băieți și o fată s-au răsturnat cu mașina, noaptea trecută. Toți au ajuns la spital - Foto

Patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs noaptea trecută.

Accidentul a avut loc pe raza localității Darabani. În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau trei băieți și o fată.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. Aceștia au constatat că autoturismul era răsturnat pe cupola și toate persoanele erau ieșite din interior.

Persoanele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria mașinii. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.



 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...