Povestea impresionanta a MARIEI MOSNEAGU: Pelerin pe drumul Iubirii de Dumnezeu!

Povestea impresionanta a MARIEI MOSNEAGU: Pelerin pe drumul Iubirii de Dumnezeu!
Femeie simpla, curata, luminoasa. A scris doua carti si lucreaza la cea de-a treia. Are 71 de ani. A venit pe lume in anii grei ai razboiului. Tata era pe front cand s-a nascut micuta Maria, al cincilea copil al unei familii de tarani saraci. Peste numai 6 ani, mama a plecat la Domnul. Copiii nu au avut timp sa se dezmeticeasca, pentru ca la trei luni au primit in casa lor o mama vitrega, care le mai aducea doi frati, carora li s-au adaugat, in anii ce au venit, inca patru. O familie cu 10 copii insemna mai mult decat saracie, foame, munca si necazuri. O familie cu 10 copii insemna tot atatea cruci de purtat.

Micuta Maria a urmat doar patru clase primare, cat sa invete sa scrie si sa citeasca. Nu a avut niciodata incaltaminte, iar iarna taraia greu niste bocanci vechi de-ai tatei. La scoala scria cu strujanul, in care infigea o penita pe care, apoi, o inmuia in calimara.

A lucrat ani de zile in fabrica de mobila sau ca femeie de serviciu. A crescut si educat trei copii. Toti au facut facultati si au ajuns la casele lor.

Dar Maria Mosneagu a trait, parca, pentru a-si indeplini visul din copilarie, pe care l-a sadit in sufletul ei atunci cand a citit pentru prima data Sfanta Scriptura: sa ajunga la Ierusalim. Si a ajuns dupa 50 de ani. Cand s-a intors acasa a scris o carte, "Pelerin la locurile sfinte", cu un tiraj de 500 de exemplare. Randurile pornite din inima au starnit admiratia tuturor celor care le-au citit. Apoi a scris o carte de poezii, "O frunza purtata de vant", cu o delicata prefata semnata de preotul Vasile Burlacu. Si in curand va da la tipar cea de a treia carte. 

"Copiii mei, copiii tai si copiii nostri"

S-a nascut pe 21 ianuarie 1942, in Rachitii Botosanilor, al cincilea copil al unei familii de tarani saraci.

"Tata plecase la razboi. Era iarna cand am aparut eu pe lume. Intre timp murise o sora si am ramas patru copii cu mama, trei baieti si o fata. Toti patru eram mici. In anul in care m-am nascut, in 13 spre 14 septembrie, o vecina ne-a dat foc la casa, casa fiind acoperita cu stuf. Se certase cu mama si vecina s-a razbunat. A fost foarte greu, ea singura, cu copiii mici. Au ajutat-o biserica din sat si din satul vecin. Ne-a ajutat fiecare cu ce-a putut. Am acoperit casa si am facut o fantana in curte. Nu a durat mult si, in 47, a fost foametea. Iar in 48, mama a murit. Eu in ianuarie implinisem 6 ani, iar ea in februarie a murit. Primul "cadou" al meu…", povesteste cu voce tremuranda Maria Mosneagu.

Dupa numai trei luni de la moartea mamei, tatal s-a recasatorit cu o femeie care avea, la randul ei, doi copii. S-au mai nascut, apoi, inca patru copii, asa ca devenise o casa grea: 10 copii si doi parinti, adica 12 guri de hranit!

"Mama care imi daduse viata a plecat la Domnul si am dus copilaria cu mama vitrega. Si in familie la noi era: copiii mei, copiii tai si copiii nostri. Am fost lovita de soarta. Ceilalti frati ai mei erau baieti si mai marisori. Eu eram cea mai mica. A fost amara copilaria. Sa stiti, cat am fost copil nu am avut niciodata incaltaminte. Niciodata! Ce sa mai spun de un fruct sau o bomboana. Umblam tot timpul desculta!", isi aminteste doamna Maria. 

La 11 ani mergea la camp, unde prasea in rand cu oamenii mari. Copiii chiar munceau mai mult! "Ne duceam pentru o felie de paine, ca acasa nu aveam. Era foarte, foarte greu, enorm de greu".

Foametea a muscat nemilos din viata copiilor, dar si a oamenilor mari, care se vedeau nevoiti sa stranga fiecare bob de porumb pe care apoi, dat la rasnita, il transformau in crupe cu care potoleau gurile flamande ale copiilor.

"Atat imi amintesc, pentru ca eram mica: faceam mamaliguta. Si la inceput, cand era moale mamaliguta, scoteam cir intr-un caus de lemn. Apoi terminam mamaliguta si cand o rasturnam turam cirul acela si mancam pogarci, asa se numea. Cu asta traiam. Pisam crupe fierte, aveam rasnita. Eiii… Ca acuma, ca mai fac unii mofturi… Sa stiti ca lumea astazi traieste foarte bine!", incheie cu tristete Maria Mosneagu.

Prima intalnire cu Dumnezeu
 
A mers la scoala, dar a urmat doar patru clase primare, fiind prea saraci. Singura alinare a fost tatal, un om cu credinta si cu frica de Dumnezeu, de la care a pastrat cantecele minunate si sufletul curat. Munca, nedreptatea, foamea si chinul au calit-o si i-au intarit increderea in Dumnezeu, cu care s-a intalnit prima data pe la 10-12 ani. Atunci a citit Sfanta Scriptura si tot atunci si-a spus, cu tarie, ca trebuie sa ajunga la Ierusalim.

Biblia i-a rascolit sufletul de copil si, pentru prima data in micuta ei viata de pana atunci, descoperea ceva nemaiauzit: Cineva o iubeste si pe ea!

"Eram pe la 10-12 ani, intr-o iarna. Pana atunci toti ma bateau. Nimeni nu imi lua apararea. Eram un copil nefericit. Nimanui nu ii pasa ca mi-e frig, ca muncesc, ca plang. Am citit atunci Sfanta Scriptura, toata. Si tatal meu citea duminica dupa-amiaza. El nu invatase carte, doar la Alfabet, un an de zile, dar cunostea banii si prinsese sa citeasca. Si in iarna aceea i-am cerut Biblia, sa o citesc. Nu o sa ma credeti, dar Dumnezeu o sa va dea sa credeti, pentru ca spun adevarul. Am citit cu mintea mea de copil si cand am vazut acolo ca Dumnezeu ne iubeste pe toti, indiferent cum suntem: bogat, sarac, invatat, neinvatat! Doamne, nu-mi venea sa cred! Printre lacrimi ma uitam si mai citeam o data, si inca o data! Prima raza de lumina in viata mea atunci a fost, cand am citit Sfanta Scriptura! De atunci mi-a ramas in minte ca Dumnezeu ne cunoaste inima, stie ce gandim noi, cunoaste totul despre noi. Sa stim ca El e pretutindeni", spune cu lacrimi in ochi doamna Maria.

Visul de a ajunge la Ierusalim: "Sa fiu sclava 5 ani!"

Viata se schimbase parca definitiv. Totul avea un rost, zilele capatasera alt sens. De atunci, de copil muncit, sarac si chinuit, micuta Maria a inteles ca are de purtat o cruce care era a ei! "Pe parcurs am citit carti si am inteles ca asa a vrut Dumnezeu: sa accepti crucea vietii tale. I-am spus parintelui mai tarziu: parinte, m-am nascut iarna si parca tot iarna a fost in viata mea. Si parintele, ca sa ma incurajeze si sa imi dea putere, a spus: Dumnezeu stie de ce a randuit asa, tot iarna sa fie. Ca nici in casnicie nu prea am avut noroc. Am trait 47 de ani si 9 zile impreuna cu sotul. De peste 5 ani sunt vaduva. Am trei copii, doi baieti si o fata, dar sa stiti ca si copiii mei au suferit, pentru ca asa de greu o duceam".

Tot de atunci a inceput sa isi faca planuri pentru a-si indeplini visul, acela de a ajunge la Ierusalim. Si a ajuns, dupa 50 de ani!

"Mereu ma gandeam, cand eram copil: daca mi-ar scoate Dumnezeu in cale pe cineva bogat, dar sa aiba frica, sa nu isi bata joc de mine, ca sunt parte feminina, sa imi dea hrana, nu prea grozava, imbracaminte, sa ii fiu sclava 5 ani de zile. Fie ca voi ingriji de niste parinti, fie prin curte, la animale sau prin gradina. As fi fost sclava 5 ani de zile, 6 ani, pana la 7 as fi acceptat. Eram copil cand gandeam asta… Si la urma sa imi plateasca drumul la Ierusalim. A venit casatoria, au venit copiii, i-am crescut, si am ajuns si la Ierusalim in 2003".
 
Nu a aparut acel om bogat, la care sa fie sclava 5 ani! Dar tot 5 ani a platit calatoria la Ierusalim! "Voiam sa fiu sclav 5 ani! Dar Dumnezeu a lucrat altfel, o cale mai roditoare! Am iesit la pensie, copiii sunt casatoriti. Copiii imi dadeau sa cumpar ceva de ziua mea, eu mergeam si cumparam un dolar-doi…".

Trei ani a strans ban cu ban, pentru visul ei. In 2003 a mai imprumutat 500 de dolari de la o maicuta si a plecat la Ierusalim. Imprumutul l-a dat inapoi la intoarcere, in timp de doi ani! Iata, cinci ani muncise pentru a merge pe urmele lui Iisus!

A plecat singura, numai cu ajutorul lui Dumnezeu. O femeie cu patru clase, in tara straina. Dar atat de frumos a lucrat Dumnezeu la inimile celor care aveau sa ii iasa in fata, atatea minuni si fapte de bine adunate pentru a face din calatoria unei femei cea mai frumoasa experienta a vietii sale! 

Biserica de suflet

"Duminica mereu mergeam la biserica, macar ca era vremea comunismului si am fost si eu membra de partid, chiar si sefa de brigada, dar de biserica nu m-am despartit niciodata! Acolo am vazut bunatatea Lui Dumnezeu. Si in timpul saptamanii vedeam atata nedreptate, iar duminica ma incarcam cu energie pozitiva si puteam sa fac fata. Mergeau si copiii. Totdeauna au fost primii in scoala si toti au facut facultate", spune Maria Mosneagu.

Duminica de duminica, in toate zilele de sarbatoare, doamna Maria asculta cu sfintenie slujba de la Biserica Vovidenia, biserica ei de suflet.

"Din 1971 merg la Biserica Vovidenia. Era parintele Dascalescu atunci, cand s-a redeschis biserica. S-a intamplat ceva neplacut cand s-a pradat biserica si parintele Dascalescu a facut un infarct de suparare. Vreo 4-5 luni am fost fara preot. Si a venit apoi parintele Vizitiu, un om minunat! Foarte multa lume vine. Au fost mereu preoti vrednici, buni si nu dadeau slujba peste cap, cum se spune… Slujba a fost corecta mereu. Si mereu cu cuvant frumos, care mergea la inima omului. Cuvantul preotului e important, si Dumnezeu ii aduna. Si parintele Partenie, prin cuvantul lui, ne aduna, ne cheama, ne intareste golul din suflet, ne transmite un duh sfant care ne ajuta si ne lumineaza. Eu nu am multa carte, dar inteleg pentru ca asa de bine explica pentru toata lumea! Are putere cuvantul lui. Pe unde merg spun: veniti sa vedeti ce preoti avem! Ne calauzesc", spune doamna Maria cu admiratie.

Parintele Justin i-a spus: "Tu sa scrii, ca poti!"

Dupa ce a scris doua carti, doamna Maria nu se mai poate desprinde de masa de scris. Isi poarta crucea si scrie, asa cum a indemnat-o si bunul Parinte Justin Parvu.

"Dupa Parintele Justin asa de rau imi pare! Cand am fost la el, s-a uitat la mine si mi-a spus: tu sa scrii, ca poti! Am scris o poezie pentru el. Il port in suflet ca pe-un sfant. Ma rog la Dumnezeu sa il primeasca in ceata sfintilor si el sa se roage pentru noi, sa nu ne lase prada ispitelor de azi. Pentru ca nu tot ce straluceste e si bun", spune Maria Mosneagu.

Doamna Maria are vocea blanda si calda, cu un zambet sagalnic gata sa inunde, chiar si printre lacrimi, chipul ei bland. Povesteste fiecare intamplare cu uimire si cu seninatate. Are curajul marturisirii si darul propovaduirii minunilor.

Despre minunile cu adevarat marturisitoare nu am putut scrie aici, oricat am incercat sa amagesc bietele cuvinte. Despre minuni va da marturie insasi doamna Maria, in cartea ce urmeaza sa apara. 

"Sa ne indreptam gandul la Dumnezeu si toti sa ne unim, sa ne incalzim unul pe altul, ca niste carbuni ce se aprind. Cu cat o sa ne rugam mai mult, cu atat Dumnezeu o sa stopeze si rautatea. Daca nu, o sa fim in ispite. Unii nu isi dau seama, pentru ca traiesc bine. Prea putini isi dau seama de pericolul care ii paste".  
  
 (Florentina Toniță)  

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Judeţul Botoşani, pe primul loc pe ţară la o cultură specială

astăzi, 17:36
121

Premisele sunt optimiste şi pentru anul viitor, în condiţiile în care estimările vizează o suprafaţă cultivată cu cânepă de peste 1000 de hectare. În acelaşi timp la D...

Costel Enache, înaintea meciului cu Astra: Avem de luat o revanșă faţă de meciul din tur, o revanşă faţă de oamenii care cred în noi!

astăzi, 15:05
137

Tehnicianul a mai adăugat că ar fi nedrept ca FC Botoşani să nu îşi menţină locul în clasament, după ce s-a depus atâta efort pentru această poziţie. Înaintea partide...

Seminarul Teologic Botoşani marchează cu sobrietate funebră decesului regelui Mihai I - FOTO

astăzi, 14:35
208

În dimineaţa zilei de vineri, 15 decembrie, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sf. Gheorghe" din Botoşani, ca în fiecare vineri dealtfel, s-a săvârşit Sfâ...