NICU PAVIL - Un artist are nevoie de fiecare dintre noi. ÎMPREUNĂ putem repara o VIAȚĂ!

NICU PAVIL - Un artist are nevoie de fiecare dintre noi. ÎMPREUNĂ putem repara o VIAȚĂ!

 NICU PAVIL  

Ce trebuie să fie în sufletul unui tânăr care, pentru propria aniversare a 20 de ani, nu își dorește decât un singur dar de la Dumnezeu: VIAȚA!

Ce poate fi în inima unor părinți care, după ce ani la rând și-au vegheat fetița suferindă (și pe care au fost nevoiți să o trimită departe de casă, la o școală specială) să  primească o veste atât de grea în legătură cu băiatul lor cel mare?

Nicu Pavil s-a născut pe 30 decembrie 1993, la Botoșani. Din clasa I a știut că viața lui este muzica. Anul acesta, în 2013, a terminat Liceul de Arta "Stefan Luchian" din Botoșani, unde a studiat tuba. S-a bucurat alături de colegi de fiecare concert, de fiecare succes  pe scenă sau în viața de zi cu zi.

Așteaptă fremătând să împlinească, peste numai două luni, 20 de ani!

De câteva zile, însă, totul pare să fi intrat pe o curbă amețitoare. Planurile lui Nicu nu mai privesc spre sfârșitul lui decembrie. Și asta pentru că fiecare clipă, ceas, zi și noapte înseamnă luptă, înseamnă curaj, informații și calcule nesfârșite.

Semnele bolii si vestea grea!


Nicu Pavil spune că primele semne au apărut în anul 2012, dar nu s-a gândit niciun moment că ar fi ceva grav, mai ales că analizele îi confirmau o simplă carență de calciu.

"Anul trecut am avut o cădere. Mi-au făcut analizele în Urgențe, la Spitalul Județean Mavromati, după care mi s-a spus că am făcut o cădere de calciu", ne povestește Nicu.

Liniștea pe care i-au dat-o rezultatele analizelor din 2012 nu prevesteau însă furtuna care avea să se abată peste un an.

"Anul acesta, pe data de 13 octombrie, la ora 8.10, am căzut în baie. Părinții m-au dus la Urgențe pentru a mi se lua tensiunea, crezând că durerea de după cap pe care am simțit-o după ce mi-am revenit pornește de la inimă. Doctorul neurolog mi-a făcut internarea. Nu i-a plăcut că aveam gura puțin într-o parte și obrajii îmi erau amorțiți", continuă Nicu povestea.

Luni, pe 14 octombrie, în ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, i s-a recoltat sânge pentru analize, iar tot pe 14 i s-a făcut RMN.

"Marți la amiază am primit lovitura auzind rezultatele de la RMN, citite la Iași, cu diagnosticul neurinom acustic-vestibular stang, situat intre nervul auditiv si nervul creierului mic", spune Nicu.

Starea lui nu este deloc bună. Amețește și are pierderi de memorie. "Plus că simt cum palpează capul, acolo unde este poziționat neorinomul".
 
Familia cu doi copii bolnavi


Pentru familia lui, vestea a căzut ca un trăsnet, având în vedere că fetița lor este diagnosticată cu dezlipire de retină.

"Suntem o familie obișnuită, cu alte necazuri. Sora mea este și ea diagnosticată cu dezlipire de retină, fiind la școala specială la Târgu Frumos. Parintii fac tot posibilul să ne ajute atat pe ea, cât și pe mine acum, dar este o sumă colosală si avem nevoie de ajutor", transmite Nicu.

Din păcate, situația familiei este cât se poate de dificilă, iar dragostea pentru copilul lor nu le poate asigura parintilor suma necesară pentru a-l trimite pe Nicu la operația de care are nevoie: tatăl în șomaj, mama câștigă din salariul ei de infirmieră.

Nicu are nevoie URGENTĂ de ajutorul nostru!

Părerile medicilor sunt împărțite. Riscurile sunt foarte mari în țară, din cauza faptului că nimeni nu garantează că va fi o operație fără complicații și cu sechele după intervenție. "Am aflat de Prof.Dr.  Madjid Samii, care este un neurochirurg extraordinar. Acesta are o clinica in Germania. Cei care s-au operat la el au toți cuvinte de laudă la adresa lui, deoarece nu au rămas cu sechele", spune Nicu.

Numai că aceasta interventie chirurgicala ajunge la suma de aproximativ 30.000 euro! O sumă imposibil de asigurat de o familie cu doi copii bolnavi și al cărei singur venit este salariul de infirmieră al mamei.

Persoanele care pot sa ajute sunt rugate sa depună bani in unul dintre conturi, cu gândul la sufletul unui băiat care, pe 30 decembrie 2013, vrea să sărbătorească VIAȚA!  

Mesajul lui Nicu este simplu și sincer: "Îi rog pe cei care vor să mă ajute să depună cât pot și cât vor, să facă un copil să-și continue viața normal!".

La final, să citim mesajul lui Nicu, postat în urmă cu scurt timp pe Facebook:

"Auzi? Aseara in vis parca ai incercat sa-mi soptesti ceva... dar nu mai tin minte ce! Dar stiu un singur lucru: m-ai ajutat cand eram mic si mai ajuta-ma, te rog, acum cand sunt mai mare! AM INCREDERE IN TINE! Multa lume spune sa am incredere in TINE si eu am! De mic mi-a fost frica doar de TINE! Cu ajutorul TAU o sa trec si peste asta! Credinta in TINE este cea mai importanta!".

CONTURI (deschise pe numele PAVIL RODICA):

BCR: RO16RNCB0318076677910001 sau RO40RNCB0579076677910002 sau pentru a inmana direct banii sunati la oricare din numerele de telefon :0751563609,0755837153,0754427151!


 

(A consemnat Florentina Toniță)
 


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Întâlnire convocată de prefect cu proprietarii din blocul afectat de explozie şi reprezentanţii Delgaz Grid şi ai proiectantului

astăzi, 11:55
131

În urma problemelor cu care se confruntau proprietarii din blocul afectat de explozia din 15 septembrie, prefectul Dan Şlincu a invitat în această dimineaţă la discuţii pe reprezentan...

Magistraţii botoşăneni se opun modificărilor legislaţiei în domeniul justiţiei, însă nu protestează

astăzi, 11:09
108

De asemenea, şi procurorii au trimis avize negative modificărilor către structurile centrale. Totuşi, magistraţii botoșăneni au evitat măsuri mai dure, cum ar fi protestele, în ciuda fap...

COMUNICAT - Mihaela Huncă: Propun introducerea cel puţin o dată pe an a unei perioade de învăţământ interdisciplinar

astăzi, 10:39
234

Parlamentarul social democrat Mihaela Huncă, secretar al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților consideră că este nevoie de adaptarea educa...