GELLU DORIAN - Poetul la 60 de ani!
Stiri Botosani Saturday, 12 October 2013 Oamenii cetățiiPoet, prozator, dramaturg, publicist și realizator de carte, Gellu Dorian s-a implicat în ultimii 20 de ani în proiecte de anvergură, unele dintre ele constituindu-se în brand cultural național, dacă ar fi să amintim doar Premiul Național de Poezie, acordat la Botoșani în fiecare an pe data de 15 ianuarie, zi devenită ulterior și Ziua Culturii Naționale.
Trăind parcă într-un permanent consum de emoție literară, fie că se manifestă poetic sau de circumstanță scriitoricească, Gellu Dorian se menține de ani buni pe linia mefientă a faptului cotidian. Un cotidian pe care uneori îl consemnează în publicații literare, alteori îl regăsim transfigurat în poeme, romane sau piese de teatru, din păcate din ce în ce mai puțin în atitudini ce privesc viața cetății.
Rigoarea unei gândiri bine structurate, exercițiul zilnic al scrisului, dar și atenta observare a spațiului literar au făcut ca Gellu Dorian să fie un critic avizat, cu un dezvoltat simț al cuvântului.
În poemele proprii, stilul colocvial-metaforic este dublat de lejeritatea unui mecanism care, bine studiat și atent uzitat, evită supralicitarea textualismului, astfel că luciditatea care străbate fluxul interior al fiecărui vers menține viu discursul poetic, Gellu Dorian manifestând un autocontrol de care însuși cititorul devine conștient, ca martor al lumii poetului.
Credincios unor teme poetice - cu predilecție dragostea - Gellu Dorian se transformă deseori în propriul său obiect de studiu, lansând fără precauții originale formule de trăire/retrăire a iubirii, evitând însă căderi în supraabundențe și convenționalități (dis)cursive.
Confesiunea este un alt teritoriu pe care scriitorul Gellu Dorian calcă fără emfază, și aici lipsindu-i uneori măsurile de minimă siguranță, fapt ce dezvăluie o aparentă vulnerabilitate. Doar aparentă! Pentru că finalul fiecărui poem devine un peron bine cimentat, cu indicatoare precise, care nu lasă loc speculațiilor de tot soiul.
Gellu Dorian cristalizează și cultivă în cărțile sale linii de forță autentică, o energie care marchează drumul necesar interiorizării poetice, o forță ce atinge de multe ori nivelul spontaneității explozive.
La împlinirea a șase decenii de viață, poetul Gellu Dorian ne propune "60 de pahare la o masă", volum apărut de puțină vreme la Editura Cartea Românească, despre care autorul mărturisește: "Cartea aceasta s-a adunat in timp, asa cum s-au adunat anii de pina acum; nici nu stiu cum. Am dorit dintotdeauna sa spun ceea ce trebuie spus despre o perioada care ne-a modificat in rau existenta. In buna parte asta fac in Saizeci de pahare la o masa. Celor carora le datoram o astfel de destainuire, parintii mei, nu mai sint. Amintirii lor le dedic cartea. Revolta varsata in paharele bucuriei nasterii, ale amaraciunii vietii furate, ale disperarilor, ale iubirilor neimplinite, ale singuratatilor, ale mortii care traieste tot timpul in vizuina existentei tale este dezvaluita calm la masa asternuta pentru trecerea vietii. Cine doreste se poate aseza si bea dimpreuna cu poetul licorile din paharele pline, revarsind".
Știri Botoșani îi urează scriitorului Gellu Dorian La mulți ani, Dumnezeu să îi dăruiască sănătate sufletească și trupească.
(Florentina Toniță)
Născut pe 13 octombrie 1953, Gellu Dorian este referent de specialitate la sectorul Literatură-Teatru al Centrului Judetean de Conservare și Valorificare a Traditiei și Creatiei Populare Botosani.
Debut publicistic în reviste: 30 decembrie 1972, în România literară, sub pseudonimul George Dor, girat de Geo Dumitrescu.
Debut editorial: 1974, în Caietul debutantilor, Editura Eminescu, Bucuresti.
Cărti publicate (conform site-ului Uniunii Scriitorilor din România):
Poezie:
Poeme introductive, Ed. Junimea, 1986
Elegiile după Rilke, Ed. Moldova, 1993
În căutarea poemului pierdut, Ed. Axa, 1996
În absenta iubirii (antologie de autor, plus inedite), Ed. Helicon, 1996
Infernul migrator, Ed. Axa, 1997 (colectia “La steaua – poeti optzecisti)
Poeme golănesti, Ed. Cartea Românească, 1998
Poesia mirabilis, 1999, Junimea, 2000, Timpul
Singur în fata lui Dumnezeu, Ed. Augusta, 2001
Un poet la New York, Ed. Dacia, 2002 (colectia Poetii urbei)
Cafeneaua Kafka, Ed. Cartea Românească, 2003
Eranos – scene din viata si opera Poesiei (antologie), Ed. Junimea, 2003
(colectia Dictatură si Scriitură, coordonată de Cezar Ivănescu, cu o prefată de
Ioan Holban si postfată de Vasile Spiridon, prezentare de Nicolae Manolescu)
Cartea tăcută (antologie de autor), Ed. Cartea Românească, 2004
(colectia Hyperion, cu o posta Mircea A. Diaconu, prezentare de Dan Cristea)
Elegiile de la Dorweiler, Ed. Paralela 45, 2008 (cu o postfată de Al. Cistelecan)
Alungînd tristetea, ca Paganini, Ed. Brumar, 2009 (cu un preambul de Serban Foartă)
Poetul, Editura Princeps Edit, 2010
Zece poeme exemplare din Tîrgul în care, cică, nu se întîmplă nimic, Editura Tracus Arte, 2011;
Criză şi melancolie, Editura Dacia XXI, 2011;
Abatorul umbrelor (antologie), Editura Tipo Moldova, 2011;
Cartea singurătăţilor, Editura Charmides, 2011;
60 de pahare la o masă, Editura Cartea Românescă, 2013:
Proză:
Scriitorul (roman), Ed. Helicon, 1996
Cartea fabuloasă (roman), Ed. Cartea Românească, 2003
Sfîrsitul sau momente din viata unui om falsificat (roman), Ed. Eikon, 2003
Împotriva noastră (roman), Ed. Cartea Românească, 2005
Insula Matriochka (roman), Ed. Paralela 45, 2005
O lume de lepădat (Bledişka şi Stafie – romane siameze), Editura Limes, 2008;
Casa Gorgia (roman), Editura Niculescu, 2011;
Teatru:
Catavencii (8 piese de teatru), Ed. Timpul, 2001
Confort Freud, Editura Timpul, 2011
Eseu:
- Pasii Poetului (în colaborare cu Emil Iordache), Ed. Sport-Turism, 1989; editia a II-a revăzută si adăugită, Ed. Timpul, 2000, editia a III-a, sub titlul Eminescu prin vămile timpului, Ed. Princeps-Edit, 2009)
- Tineri poeti români de dincolo de Styx, Ed. Timpul 1998
- Cititorul de poezie, Ed. Revistei Convorbiri Literare, 2008
Editii bilingve:
- Niemandsinsel/ Insula nimănui (germană/română), Dionysos Verlag, Castellaun, Germania
- Un techo lleno de angeles/ Un acoperis plin de îngeri (spaniolă(română), Axa, 2004
Prezent în antologii din tară, Germania, USA, Franta, Belgia, Spania, Cehia, Slovacia, Ungaria, Rusia, Ucraina, Iordania.
Premii:
- Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1981, Botosani, la Porni Luceafăru, prima editie
- Premiul Colocviilor de Poezie de la Piatra Neamt si SLAST, 1986, pentru cartea Poeme introductive;
- Premiul Filialei Iasi a USR: 1993, pentru cartea Elegiile după Rilke, care a mai obtinut în acelasi an premiile Societătii Scriitorilor Bucovineni si al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova si Premiul "Nichita Stănescu", Desesti;
- în 1996, pentru romanul Scriitorul;
- în 2001, pentru Catavencii, carte nominalizată si la Premiile USR, pe 2001; Premiul de excelentă, în 2008;
- Premii "Poesis": în 1998, pentru cartea Tineri poeti români de dincolo de Styx, în 2000, pentru cartea Poesia mirabilis;
- Premiul Salonului international de carte de la Oradea, 1998, pentru cartea Poeme golănesti, care mai obtine premiul "Ion Iuga", la Sighetu Marmatiei
- Premiul Cartea Anului 2000, pentru cartea Poesia mirabilis, la Deva;
- Premiul Autorul anului 2005, la galele APLER, Cîmpina
- Premiul National de Proză "Ion Creangă", Piatra Neamt, 2005;
-Premiul de excelenţă al Filialei Iaşi a U.S.R. pe anul 2008.
-Premiul Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2012 pentru cartea Confort Freud, teatru.
Alte premii nationale:
- Romanul Împotriva noastră a fost nominalizat la Premiile "Cuvîntul", 2003
- Romanul Sfîrsitul… a fost nominalizat la Premiile USR,, pe anul 2003
Premii internationale:
- Premiul româno-canadian "Ronald Gasparic", 2001;
- Premiul "Coroana carpatină" – 2003, Ujgorod, Ucraina
- Premiul "Balcaniaca", la Festivalul International de Poezie "Poetii din Balcani", 2009, Brăila;
Altele distinctii, contributii etc.:
- Medalia comemorativă "150 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu", 2001, conferită prin decret prezidential
- Meritul Cultural A, în Grad de Cavaler, în 2004
- Initiatorul Premiului National de Poezie "Mihai Eminescu", în 1991;
- Initiatorul Colectiei "La Steaua – Poeti optzecisti", Ed. Axa, 1997;
- Initiatorul Congresului National de Poezie, 2004;
- A îngrijit editii bibliofile din Poezia folclorică de Mihai Eminescu, 2000 si 2001; Săraca tară de Sus – 1000 de poezii populare din judetul Botosani, 2008;
- A îngrijit antologia "Nord – poeti botosăneni de azi", 2008;
- A îngrijit antologia piesei de teatru într-un act – laureati "Mihail Sorbul";
- a îngrijit editii definitive din poezia poetilor Horatiu Ioan lascu si Constantin Dracsin
- Este redactor sef al revistei de cultură "Hyperion";
- Presedintele Fundatiei Culturale "Hyperion-caiete botosănene";
- Redactor sef al editurilor Axa si Dionis;
- Membru în colegiile de redactie ale revistelor "Convorbiri literare", "Poezia" si "Lumină Lină/Gracious/ Light New York;
- Membru al Grupului de la Durău, 1994 si initiatorul al revistei "Caietele de la Durău", alături de: Adrian Alui Gheorghe, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu, Doina Popa, Nicolae Sava si Radu Florescu;
- Membru al Uniunii Scriitorilor din România din decembrie 1989;
- Membru PEN-CLUB ROMÂNIA.
Premieră absolută pe scena Teatrului "Mihai Eminescu" Botoşani, cu piesa de teatru "Cu limbă de moarte", în regia lui Ion Sapdaru, 2011.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
PSD Botoșani: Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Educația este un domeniu prioritar pentru echipa PSD Botoșani, iar investițiile făcute în ultimii ani demonstrează acest lucru. „Pentru a avea un viitor mai bun, trebuie să invest...
Botoșani sub Cod Galben, cum se circulă pe drumurile naționale din zona Moldovei, după primul val de ninsori
Ninsori ușoare se mai înregistrează în județele Suceava, Botoșani și Neamț, iar carosabilul se prezintă umed cu sectoare de zăpadă frământată în strat de 0-3 cm în zona montană a jude...
Gigi Becali, după eșecul de la Botoșani: ”Mândria nu are scuze” / ”Mi-a dat Dumnezeu o palmă!” (Video)
FCSB a irosit, astfel, șansa de a avansa în primele 3 din campionat și rămâne pe locul 6 după 16 etape desfășurate în sezonul regulat al SuperLigii României. ”Ch...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.50 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici