Poate ca nu ne-am declarat oficial invinsi doar pentru ca am tinut mortis sa va aratam lumea, chiar si asa ciuntita, slabanoaga sau schiopatanda, cum arata ea in mileniul 3! Noi am simtit aerul comunismului si, dupa 1989, ne-am pierdut in entuziasmul libertatii, nerabdatori sa va nastem, pentru ca nu aveam cu cine impartasi bucuria. Parintii nostri au fost sceptici de la inceput, ei viseaza si acum la anii 70, 80 si s-ar intoarce si maine in tineretea lor, fara niciun regret dupa pensia redusa cu 15%.

Dar noi am avut sansa de a trai inca o copilarie alaturi de voi. Am mancat impreuna portocale pe saturate, am schimbat blugii la cateva luni, am fost cool si am experimentat toate gusturile posibile si imposibile, toate senzatiile tari ale libertatii.

Putin cate putin insa, am inceput sa ne ratam sansele de a creste din voi o noua generatie de parinti. Am fost mandri ca sunteti mai inteligenti decat noi si am renuntat sa va mai cumparam carti. Pentru ca nu reuseam sa prindem toate emisiunile, dezbaterile (oh, daca ati sti cat de importante, vitale, fascinante sunt dezbaterile!!! TV), filmele si - (Doamne!!) - reality show-urile atat de necesare pentru a sti cum sa va educam, v-am daruit CD-uri cu povesti, convinsi fiind ca orice minut in plus in fata televizorului va adauga un mare plus calitatii noastre de parinti.

Banii castigati au mers insa, stiti bine, in educatia voastra: cursuri de inot, muzica, dans, actorie, karate, fotbal, apoi meditatiile la romana, mate, istorie, engleza, dar si festivalurile scolare, locale, nationale, internationale, contabilizarea zecilor de diplome si publicitatea in ziare, TV… Dar nu ne-am plans! Bucuria de a va sti ocupati de dimineata pana seara ne-a determinat sa muncim pe branci. Ati inteles repede ca plimbarile prin parc, bataia cu perne, clatitele cu gem de altadata, copacii din curtea bunicii pe care ii scotoceam de poame, bicicleta sau leaganul nu reprezinta decat pericole, oricand te poti accidenta si… v-am repetat ani la rand, numai in spitalele romanesti sa nu ajungi.

V-am invatat, insa, sa negociati cu profesorii in locul nostru, sa va descurcati in situatii dificile – nu conteaza cum obtii mediile, ci sa castigi un loc bun la o facultate de stat, v-am inoculat notiunile despre asumare si curaj – pacat ca legile va permit abia la 18 ani sofatul, uneori nu rezistam tentatiei si va strecuram cheile masinii mai devreme!

Din fericire, prea putin ati invatat din tot ce – cu sacrificii – v-am indemnat sa faceti!
Ati crescut si acum, iata, ati devenit o generatie. Voi, copiii nostri maturizati inainte de vreme, ati dovedit decenta si iubire: nu ne-ati aratat cu degetul asa cum noi ne-am tintuit parintii, considerandu-i demodati, invechiti, comunisti… Voi, copiii nostri cu inima mare, ati invatat singuri sa va iubiti unii pe altii, sa construiti prietenii si sa fiti generosi cu batranii nostri. Ati ales din noianul de cursuri la care v-am inscris doar pe acelea care va infrumuseteaza sufleteste. Sunteti selectivi si greu de pacalit. Sunteti curati si calzi si va manifestati ca atare. Sunteti toleranti si cautatori de frumos.

Noi am esuat, dar poate ca nu e totul pierdut! Modelele noastre sunteti voi, cei nemanjiti de culorile tipatoare politic, neatinsi de zimtii banilor, dar marturisiti in libertatea de a decide pentru fiecare zi. Nu trebuie decat sa aveti incredere in voi, in capacitatea voastra de a creste o lume noua!  

De 1 iunie va spunem LA MULTI ANI voua, copiilor nostri care ne-ati pregatit sa devenim parinti!
Ne cerem  iertare pentru greseli, erori, ratari, iluzii, indoieli. Multumim ca ne-ati primit in copilarie, alaturi de voi, si ca ne amintiti fericirea de a fi parinti.

LA MULTI ANI, COPILE!