Dr. biolog Gheorghe Hrincă, distins cu Premiul Academiei Române: "Cineva se străduieşte să piardă Popăuţiul, cu tot ce înseamnă el: istorie, brand, prestigiu şi palmares ştiinţific!"

Dr. biolog Gheorghe Hrincă, distins cu Premiul Academiei Române: "Cineva se străduieşte să piardă Popăuţiul, cu tot ce înseamnă el: istorie, brand, prestigiu şi palmares ştiinţific!"

Gheorghe Hrinca, Premiul Academiei Romane

Doctor biolog Gheorghe Hrincă este cercetător ştiinţific la Staţiunea de Cercetare Popăuţi, Botoşani. După decenii de muncă, perseverenţă şi pasiune, a fost distins cu Premiul Academiei Române, publicaţia noastră consemnând, la momentul potrivit, acest fapt. Unele reacţii pe marginea obţinerii acestui premiu au fost, însă, extrem de agresive la adresa cercetătorului Gheorghe Hrincă, în contextul unei situaţii tot mai degradante în care se află de un timp Staţiunea de Cercetare Popăuţi, instituţie prinsă, din păcate, în vâltoarea jocurilor politice şi nu numai. Există numeroase temeri că soarta acestui edificiu de cercetare a României ar putea fi decisă de unele minţi care nu au nimic de a face cu mediul ştiinţific, ci mai degrabă cu cel al afacerilor bănoase şi distrugătoare.

Având în vedere importanţa şi miza politică foarte mare pe care o are această instituţie, am iniţiat un demers jurnalistic pentru a afla cum se ajunge la un Premiu al Academiei Române, dar şi pentru a lăsa posterităţii un semn despre ce a fost, ce este şi, mai ales, ce ar putea să fie Staţiunea Popăuţi. Un demers jurnalistic sprijinit şi de către ilustrul Academician Cristian Hera (Vicepreşedinte al Academiei Române şi Preşedintele Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a Academiei Române) cel care ne-a împărtăşit câteva gânduri despre experienţa care îl leagă de instituţia botoşăneană, gânduri incluse în interiorul interviului de mai jos.

Vă oferim aşadar, spre cunoaştere şi recunoaştere în timpul ce va să vină, un amplu interviu cu Dr. biolog Gheorghe Hrincă, unul dintre puţinii oameni de ştiinţă care au ales să nu părăsească locul natal, în ciuda tuturor vicisitudinilor şi a piedicilor impuse. Iar Premiul Academiei Române, obţinut pentru o lucrare de cercetare realizată la Botoşani, ne demonstrează încă o dată că valoarea învinge întotdeauna, este nevoie doar de credinţă şi multă, foarte multă muncă!  
       
-Premiul Academiei Române! Domnul Gheorghe Hrincă, ştim bine rezonanţa în care rostim numele celui mai înalt for ştiinţific al României. Cum aţi primit dumneavoastră această distincţie?

-Să fii laureat al Premiului Academiei Române este suprema recunoaştere pe plan profesional şi ştiinţific. Mai sus decât atât nu se mai poate. Premiul Academiei Române este regina tuturor premiilor naţionale. Sintagma "Premiul Academiei Române" se emite dintr-un diapazon special ce vibrează cu o rezonanţă aparte, de geometrie perfectă, cu parfum imperial. Sunt recunoscător tuturor membrilor Academiei Române pentru sufragiul întrunit de a fi martor al acelor momente de înaltă solemnitate petrecute în sanctuarul care respiră atâta spiritualitate romanească şi de a fi beneficiarul celui mai important premiu din cariera mea. Mulţumesc cu recunoştinţă tuturor membrilor Academiei Române care, în ziua de 19 decembrie 2014, mi-au generat câteva clipe de fericire, pe care aş vrea să le ştiu suspendate undeva în şi pentru eternitate, pentru că atât de rare sunt acestea. 19 decembrie 2014 este cea mai memorabilă zi din viaţa mea de cercetător în domeniul ştiinţei animalelor. În acea zi, cariera mea ştiinţifică a fost încununată cu cea mai înaltă distincţie care se acordă vreodată unui cercetător ştiinţific. Este vorba de Premiul "Ion Ionescu de la Brad" al Academiei Române pe anul 2014 pentru lucrări de cercetare de excelenţă publicate în anul 2012.

-Aţi fost nominalizat la Premiile Academiei, iniţial, la două secţiuni... În final, care este lucrarea care a fost premiată?

-Am fost nominalizat pentru acordarea celei mai înalte distincţii în domeniul cultural, ştiinţific şi artistic din România de către acest Templu sacru, în cadrul a două secţiuni: Secţiunea de Ştiinţe Biologice (pentru cartea "GRUPELE SANGUINE LA OVINE", apărută la Editura Agata din Botoşani şi care a fost premiată în anul 2013 de către Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice cu premiul "Gheorghe K. Constantinescu") şi Secţiunea de Ştiinţe Agricole şi Silvice (pentru lucrarea "IMMUNOGENETIC STUDY CONCERNING THE BLOOD GROUPS IN SHEEP BREEDS REARED IN ROMANIA", publicată în paginile revistei "ANNALS OF THE ROMANIAN SOCIETY FOR CELL BIOLOGY", la Editura RISOPRINT din Cluj-Napoca). Dar pentru că o personalitate nu poate primi decât un singur premiu al Academiei Române (şi o singură dată în viaţă), atunci, în Prezidiul Academiei, s-a optat pentru Premiul "Ion Ionescu de la Brad" al Secţiunii de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Trebuie să fac precizarea că acest premiu a fost acordat şi domnului dr. ing. Petru Gabriel Vicovan de la ICDCOC Palas-Constanţa, în calitate de coautor la lucrarea amintită, domnia sa fiind cel mai bun, cel mai de durată şi cel mai statornic colaborator al meu în materie de genetică animală.

-Când aţi luat primul contact cu Academia Română?

-Mărturisesc că la gala decernării premiilor Academiei Române am trăit momente de mare încărcătură emoţională, de sfioşenie chiar, la reîntâlnirea cu Aula Magna. Se întâmpla ca acum 30 de ani, în noiembrie 1984, foarte tânăr cercetător atunci, să păşesc pentru prima dată în acest lăcaş spiritual, când am făcut o comunicare despre genetica potasiului sanguin la ovine, o problematică investigaţională de avangardă atunci cu mare impact în mediul ştiinţific, în cadrul Comisiei de Biochimie condusă de regretatul academician Mihai Şerban. A fost prima mea participare la o manifestare ştiinţifică de mare anvergură şi s-a dovedit a fi de bun augur pentru că de atunci am fost într-un contact permanent cu comunitatea ştiinţifică şi academică în modul cel mai constructiv posibil.

-Cum a început drumul lui Gheorghe Hrincă? Proveniţi dintr-o familie de intelectuali, aţi beneficiat în copilărie de îndrumare către ştiinţă sau, dimpotrivă, a fost pasiunea aceasta "datul" Lui Dumnezeu, talantul cu care v-aţi născut şi pe care iată, în timp, l-aţi înmulţit spre folosul cercetării româneşti?

-Am ajuns om cu carte "făcută la şcoli înalte". Condiţia mea de intelectual nu ar fi fost posibilă fără contribuţia capitală a părinţilor mei, ţărani amărăşteni din Vorniceniul Botoşaniului (tatăl cu patru clase, mamă analfabetă) care au intuit, încă din preşcolaritate, înclinaţiile noastre (ale mele, fratelui şi surorii) spre învăţătură şi apoi ne-au arătat ce înseamnă învăţătura de carte şi mai ales valoarea învăţării de carte pentru viaţă, pentru ca mai târziu, noi înşine să realizăm ce înseamnă ştiinţa de carte la diviziunea socială a muncii pentru a ne face viaţa un pic mai uşoară şi mai bună. De aceea, toţi, atunci când ne gândim la părinţii noştri, trebuie să avem în minte laitmotivul ce se desprinde dintr-o "repetabilă povară". De asemenea, preţuiesc familia mea, soţia Camelia şi fiica Elena-Roxana, atât pentru suport moral şi sufletesc, uneori în momente de mare cumpănă, dar şi pentru înţelegerea de care au dat dovadă, privind preocupările mele din totdeauna, cumva atipice în cotidianul obişnuit.

-Privind în spate, la cariera de trei decenii, către cine se îndreaptă astăzi recunoştinţa şi gândurile de mulţumire?

-Cariera mea se datorează tuturor celor care m-au învăţat carte, începând de la învăţătorul care mi-a pus pentru prima dată creionul în mână să fac primele buchii (domnul Teodor Epure), continuând cu profesorii de gimnaziu şi liceu şi terminând cu profesorii care au conferenţiat în amfiteatre universitare şi academice, precum şi cei care mi-au dirijat destinul ştiinţific şi după absolvirea studiilor superioare. Tuturor iluştrilor mei magistri, care mi-au îmbogăţit sufletul şi mi-au înnobilat mintea, le mulţumesc cu recunoştinţă şi cu îndatorire şi le port un respect cu totul aparte, un respect ca pentru dumnezeire. În faţa domniilor lor, mă înclin şi mă închin!

-Vă amintiţi un moment în care... pământul a stat în loc, vorba poetului, şi aţi conştientizat că veţi scotoci ştiinţele, că viaţa dvs. se va derula în spaţiul închis al laboratoarelor, dar atât de vast al cercetării?

-Înclinaţiile spre o viitoare cariera ştiinţifică au mijit încă de la mijlocul adolescenţei mele. Licean fiind, profesorul de biologie Dumitru Sofronie (fie-i slăvită memoria), mi-a insuflat pasiunea pentru ştiinţele vieţii, în special spre biologia animală. Visam încă de pe atunci să ajung cercetător, să explorez universul interior al corpului omenesc. Mă fascina teribil fiziologia sistemului nervos central şi îmi închipuiam fel de fel de idei şi ipoteze, la care îndrăzneam să fi vrut şi să fi putut să am şi partea mea de contribuţie elaboratoare, despre atât de neelucidatele încă asociaţiuni şi conexiuni la nivelul foiţei de aur cenuşiu al creierului uman care definesc materia biologică superior organizată şi care conferă activitate mentală lucidă lui Homo sapiens.

La finele liceului, mi-a picat în mână o carte s.f., SOLARIS a scriitorului polonez Stanislaw Lem care narează imposibilitatea stabilirii unei comunicări adecvate între specia umană şi una non-umană, venită din alte civilizaţii, creând lui Homo sapiens suferinţă şi alienare. Compatibilitatea dintre civilizaţii este imposibilă; poate, în alte ere şi în alte circumstanţe! Totuşi, protagonistul aventurii pe planeta Solaris, Kris Kelvin (şi el cercetător astrofizician), în ciuda eşecurilor înregistrate, pare optimist, rostind în finalul romanului o propoziţie memorabilă: Şi totuşi, vremea necruţătoarelor miracole nu s-a terminat încă! Cred că această rostire trebuie să constituie o teză de viaţă pentru orice cercetător pasionat de cercetarea ştiinţifică, teză al cărui leit-motiv poartă un singur nume: SPERANŢA.

-Facultatea de Biologie din Iaşi. Ce oferea mediul universitar, în urmă cu aproape patru decenii, unui student dornic de afirmare, dar nu în sensul peiorativ al termenului, aşa cum din păcate îl întâlnim tot mai des în zilele noastre.

-Evenimentele ofertante din timpul studiilor universitare m-au direcţionat spre discipline biologice mai noi, mai moderne, mai futuriste, cum ar fi biochimia, biofizica şi genetica, dar care, în profilul lor dinamic, conţineau şi multă fiziologie celulară. Anul al doilea de facultate este momentul crucial când mi-am conturat adevărata filozofie despre cercetătorul ştiinţific şi menirea sa socială. A fost şansa vieţii mele să-l am ca magistru la catedră şi coordonator al lucrărilor de laborator de biochimie pe d-l prof. univ. Emeritus dr. Vlad Artenie, de la Facultatea de Biologie a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. De atunci viaţa mea a fost pregnant înrâurită de rafinata probitate profesională, deontologică şi morală a domniei sale. Profesorului Artenie datorez enorm (şi aproape totul) pentru cristalizarea condiţiei mele de cercetător, a conduitei investigaţionale de laborator şi a onestităţii faţă de actul de creativitate ştiinţifică. Aş vrea să mai pun în lumină remarcabilul altruism şi excepţionala calitate de mentor devotat şi responsabil a domniei sale în menirea socială de formare şi modelare pedagogică şi ştiinţifică ale atâtor generaţii de emuli amfitrionaţi de-a lungul vremurilor de către Alma Mater a Iaşilor patriarhali. Deşi din generaţii diferite, pasiunea pentru ştiinţă a creat o punte comunicaţională extrem de solidă între noi, care durează şi astăzi la fel de intens ca la începuturile ei.

-Care a fost primul contact cu cercetarea ştiinţifică veritabilă? Dacă ar fi să vă întoarceţi la primul "subiect" de studiu, care este cel care vă vine mereu în minte?

-Primul meu contact cu cercetarea ştiinţifică veritabilă, cu metodologia sa sistematică, a fost în primul an de studenţie (1972) în cadrul Cercului Studenţesc de Zoologie în care profesorul Mircea Varvara de la universitatea ieşeană ne prezenta, nouă proaspeţilor învăţăcei ("boboci"), lumea mirifică a insectelor, extraordinara bogăţie a formelor de organizare vitală a acestora şi mai ales poezia lor comportamentală de pastel topârcenean. Atunci am luat cunoştinţă şi cu primul meu cobai de laborator (metaforic vorbind), care, în fapt, era un fluture delicat cu abdomen auriu; încă şi acum timpanele mele mai resimt inflexiunile latine din vocea profesorului Varvara cu care erau botezate sublima insectă: Euproctis Crysorrhoea, materialul meu de studiu timp de un an de zile. Acest fluture mi-a oferit şi primul trofeu în materie de cercetare ştiinţifică: graţie studiilor efectuate pe Euproctis Crysorrhoea, cercul nostru a câştigat competiţia pe facultate şi pe universitate, iar în toamna anului următor am participat la faza pe ţară a cercurilor ştiinţifice studenţeşti ce a avut loc la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

-Privit din afară, termenul în sine este atât de vast, de cuprinzător, de provocator! Ce înseamnă, din interior, a fi cercetător?


-Viaţa de cercetător este frumoasă, pasionantă şi pare fascinantă din exterior. Ea impune cercetătorului muncă enormă, pasiune nelimitată, privaţiuni de tot felul, renunţări la unele plăceri ale cotidianului domestic şi, nu de puţine ori, să simtă viaţa cu trăiri de tip ascetic. El trebuie să se cufunde într-un univers explorator numai de el ştiut. Evident, după un anumit timp de cicluri experimentale, vin şi satisfacţiile, recompensele morale, recunoaşterea. La început, sentimentul plenar al succesului este trăit cu intensitate maximă, dar după scurt timp acesta se diminuează, se plafonează, chiar se dă uitării, pentru că imediat la orizontul cercetătorului se creionează alte sfere exploratorii de actualitate şi de perspectivă. Astfel că toată viaţa unui cercetător pasionat se compune antitetic din pasiuni şi dezamăgiri, afirmaţii categorice şi dubitaţiuni, împliniri şi rateuri, urcuşuri şi coborâşuri într-o veritabilă cadenţă ixionică cu cronometru mitologic.

-Aţi avut vreodată orgolii, v-aţi simţit nedreptăţit sau aţi purtat sentimentul vremelnic că dreptatea vă aparţine şi că nimeni nu vă acordă atenţia cuvenită?

-Evident că nu toate demersurile mele în cercetarea ştiinţifică au fost perfecte şi nu toate rezultatele obţinute au fost conturate de o interpretare corectă. Sigur că am avut şi eu orgolii, limite de relaţionare în comunitatea ştiinţifică, uneori de intoleranţă faţă de opiniile altora, de supradimensionare a ideaţiei mele, mai ales în perioada de început a carierei. De fapt, este un hatâr al cercetătorului, mai ales al celui tânăr, să se considere centrul universului, că numai adevărul lui contează, că doar el stăpâneşte adevărul, purul adevăr, imuabil, infailibil, axiomatic. Eu, însă am avut şansa, ca în toţi aceşti ani, să cresc şi să creez la lumina a două personalităţi de mare prestigiu: domnii profesori Condrea Drăgănescu şi Marcel Paraschivescu de la Universitatea Agronomică din Bucureşti, corifeii cercetării ştiinţifice zootehnice din ţară, monştrii sacri ai ştiinţei animalelor, "boierii" zootehniei româneşti. Domniile lor mi-au canalizat, cu multă acurateţe, pasiunea spre cercetarea fenomenelor durabile, sustenabile, mi-au şlefuit talentul spre investigaţie ştiinţifică autentică, mi-au netezit unele protuberanţe cam spinoase ce riscau să deterioreze condiţia mea de cercetător. Uneori, m-au mai şi adus cu picioarele pe pământ. Hotărâtoare au fost consilierea ştiinţifică pe care mi-au oferit-o, altruismul cu care m-au înconjurat, creditul moral pe care mi l-au acordat şi recomandările constructive şi sugestiile pertinente de înaltă ţinută ştiinţifică. Da, în cea mai mare parte, datorez dumnealor condiţia mea profesională de cercetător consacrat. Apreciez, de asemenea, generozitatea cu care m-au înconjurat, uneori într-un mediu existenţial ostil şi în condiţii de vitregie şi precaritate, şi astfel în suficiente împrejurări mi-au salvat condiţia socială de cercetător, redându-mi, fie şi numai printr-o trăire subiectivă, acel stenic şi onest sentiment cu tonus metafizic de înălţare sufletească, de sublimare.

-Ce vă amintiţi din primii ani la Staţiunea de Cercetare Popăuţi? Era o atmosferă specifică activităţii de cercetare sau, dimpotrivă, era un mediu "artificial" ştiinţific, dacă ar fi să ne raportăm la bine cunoscutul caz al chimistei de renume mondial Elena Ceauşescu?

-Deşi posedam ceva veleităţi de sondare a adevărului ştiinţific încă din perioada universitară, statuarea mea socială de cercetător s-a produs în anul 1980 de când activez la S.C.D.C.O.C. Popăuţi abordând problematici de genetică-biochimică, imunogenetică, genetică moleculară şi statistică informaţională în biologia ovinelor. Din acel moment viaţa mea se confundă cu cariera ştiinţifică. De fapt au fost oportunităţi propice ca unele idei să germineze, să prindă rădăcini într-un teren fertil. S-a format atunci la Popăuţi un colectiv de tineri cercetători, proaspeţi descălecători din mirajul estudiantin al amfiteatrelor universitare, entuziaşti, visători, romantici, cu dorinţă de afirmare în arta descifrării unor taine ale vieţii animalelor. Cred că este momentul să amintesc câteva nume, precum Elena Ursu, Elena Fecioru, Elena Filote, Gh. Brădătan, Sava Ursu, Mihail Groza, Ilie Chiorescu, Ovidiu Mihalache etc., care au creat o parte din istoria Popăuţiului, au realizat palmares ştiinţific pentru această staţiune şi au zămislit acel brand al Karakul-ului de Botoşani, atât de cunoscut şi recunoscut la scară naţională, dar şi peste graniţele patriei. Am reuşit să mă integrez în acest colectiv mărinimos, să mă pliez pe preocupările şi năzuinţele membrilor lui, dar să răspund şi la imperativele tendinţelor sociale şi ştiinţifice din acea vreme. Repet, a fost un colectiv de excepţie, cu realizări de excepţie. Dar, pentru a risipi orice tendinţă de meritologie pe care şi-ar aroga-o careva dintre noi în istoria Popăuţiului, este o datorie morală, de conştiinţă, de religie interioară, din partea mea să afirm, fără teama de a greşi, că în avangarda acestui colectiv de tineri emuli s-au aflat doi cercetători experimentaţi, de calibru, fostul director Marin Lucian şi doctorul veterinar Vasile Niga (fie-le slăvită memoria, acolo sus, în sferele edenice, sper); cu deosebire, doctorului Niga, noi toţi trebuie să-i aducem un pios omagiu, pentru că el este exponentul şi coordonatorul importantului proces al creaţiei biologice ce avea să devină renumita rasă de ovine specializată pentru producţia de pielicele (cu cele şase varietăţi de culoare), Karakul de Botoşani.

-S-a păstrat aceeaşi atmosferă şi după 1989? Pentru că, trebuie să recunoaştem, astăzi se simte un aer de îngrijorare, nu puţini fiind cei care tot mai des trag semnale de alarmă în legătură cu situaţia Staţiunii de Cercetare Popăuţi. Există un pericol real de dispariţie a acestei instituţii?

-Evenimentele sociale ce au urmat revoluţiei decembriste au săpat acut în unitatea şi trăinicia acestui minunat colectiv, diminuându-se numeric, dar cu şanse reale de supravieţuire şi performanţă ştiinţifică. Însă ingerinţele politice din ultimii doi ani la Popăuţi au condus, realmente, la pulverizarea corpului de cercetători, din păcate cu consimţământul şi cu complicitatea diriguitorilor cercetării agricole româneşti din aceşti ultimi doi ani. Circulă tot mai des zvonurile că cercetarea ştiinţifică de la Popăuţi trebuie stârpită, iar unitatea să fie transformată în societate comercială, ca apoi să fie fărâmiţată în feude pentru poftele nesătule ale clientelei politice. Nu ştiu ce se întâmplă, dar trăiesc strania senzaţie că Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, prin acţiunile întreprinse şi măsurile luate în ultimii doi ani, se străduieşte să piardă Popăuţiul cu tot ce înseamnă el: istorie, brand, prestigiu şi palmares ştiinţific; numai că se întâmplă să mai existe câte un "dezaxat" care se opune acestei "deratizări". S-a auzit cumva de fenomenul retrocedărilor? Ei, Popăuţiul are mari "perspective" de a deveni zonă rezidenţială, iar cele 1200 ha pe care le deţine sunt foarte ademenitoare!

-Ce efect au toate acestea în soarta staţiunii de cercetare şi în percepţia dvs., în special, ca cercetător?

-Viitorul sună sumbru. În umbra evenimentelor ultimilor doi ani de când sunt ingerinţe politice grosolane în cercetarea românească (inclusiv, sau mai ales, la Popauti), asupra cercetătorului planează spectrul macabru, neliniştitor al şomajului, disponibilizării, ameninţării cotidiene de pierdere a locului de muncă. Asistăm la o epigonizare a fenomenului cercetării ştiinţifice prin oficiali mandataţi a deţine importante pârghii decizionale în cercetarea agricolă românească, de la toate nivelurile şi pe toate planurile, care, din interese meschine, intervin brutal şi nemilos în destinul cercetătorului onest de factură selyeană, cu aplecare spre fenomenul ştiinţific, atentând astfel la statutul ontologic al acestuia, prăvălindu-l nonşalant spre dezinteres, blazare, renunţare, prăbuşire sufletească şi sentimentul frustului. Ceea ce-i mai rămâne sondorului de adevăr ştiinţific al zilelor noastre care-şi mistuie trăirea în laboratoare modeste, înzestrate şi menţinute în zonele competitivităţii, într-o lume atât de protuberantă, devorantă, victimizantă, schopenhaueriană, copleşită de egoism, ură şi sfâşiere canibală, fără criterii axiologice şi acaparată de conjuncturişti venali ce viermuiesc sub patina unui timp decadent, este ca, prin sacrificiul său cotidian, să-şi construiască sfere utopice marcuseene, în care-şi toarnă şi-şi modelează întreaga sa idealitate a frământărilor interioare de visător romantic. Tristă iluzie, amară consolare!

-Domnule Hrincă, iată ce ne-a mărturisit Prof. univ. dr. doc. Academician Cristian Hera (foto), Preşedintele Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a Academiei Române şi Vicepreşedinte al Academiei Române (vom reda din corespondenţa pe care am avut-o du Domnia-Sa, pentru a ilustra cât mai fidel situaţia în care s-a aflat şi se află astăzi Staţiunea de cercetare Popăuţi): "In anii 2001 - 2009, in calitate de Presedinte al ASAS, l-am cunoscut pe cercetatorul Gh. Hrinca. Marturisec, nu drept urmare a unor rezultate de exceptie in cercetarea stiintifica, ci mai ales datorita unor stari conflictuale cu conducerea statiunii si cu prestigiosul specialist in domeniul biologiei si nutritiei animalelor, dr. Gheorghe Burlacu, pe atunci Vicepresedinte al ASAS. In acest context, cercetatorul Gh. Hrinca s-a prezentat la Presedintele ASAS, reclamand si acuzand pe cei cu care avea diferite conflicte. Dupa aceasta intalnire  am ramas contrariat si cu o impresie nefavorabila despre dr. Hrinca. Discutiile purtate cu colaboratorii sectiilor de profil din ASAS (Zootehnie si Medicina Veterinara) m-au determinat sa merg la SCDCOC Popauti, sa discut cu conducerea unitatii, cu cercetatorii si sa vizitez laboratorul in care lucreaza dr. Gh. Hrinca. Vizitarea laboratorului dr. Hrinca a avut loc dupa ce, timp de sapte ani, coordonasem activitatea de cercetare in domeniul folosirii tehnicilor nucleare in agricultura la Agentia Internationala de Energie Atomica de la Viena, unde aparatura si utilajele din laborator erau performante, de ultima generatie. Spun acest lucru pentru a motiva impresia detestabila privind dotarea laboratorului dr. Hrinca. Atunci au aparut primele semene de intrebare referitoare la cercetatorul Hrinca si tot atunci primele aprecieri pozitive referitoare la potentialul si capacitatea sa de creatie, la constrangerile cu care se confrunta un cercetator care doreste sa afle adevarul, adevarata performanta, netinand seama de conditiile sociale si materiale cu care se confrunta. Dr. Hrinca mi-a spus ca doreste sa infiinteze un laborator de genetica moleculara, ca doreste sa foloseasca in cercetarile sale markerii genetici, sa valorifice cunostintele teoretice si preocuparile sale pentru cercetari de genetica moleculara in domeniul ovinelor. Mi-a vorbit cu pasiune despre staiunea in care lucreaza, dar si de marile greutati cu care se confrunta. Din nefericire, asemenea cercetatori se intalnesc din ce in ce mai rar. Pasiunea si devotamentul pentru profesie, pentru cercetarea stiintifica nu trebuiesc ingradite, trebuiesc stimulate. Am militat atunci, in calitatea de Presedinte al ASAS, sa satisfac cel putin una dintre marile sale doleante; promovarea in grad stiintific. Am organizat scoaterea la concurs a unui post de cercetator stiintific princilal gadul I, functie castigata fara drept  de tagada". Vă întrebăm, la rândul nostru, domnule Hrincă, ce rol a jucat şi joacă academicianul Cristian Hera în cariera dvs. de cercetător?

-Îmi exprim întreaga gratitudine faţă de Domnul Prof. univ. dr. doc. Academician Cristian Hera, Preşedintele Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a Academiei Române şi Vice-Preşedinte al acestei instituţii, Domnia-Sa fiind promotorul acestei acţiuni de a mi se conferi onoranta distincţie, oferindu-mi cel mai înălţător moment din cariera mea de cercetător pe tărâm ştiinţific. Vreau să-l asigur de întreaga mea loialitate pentru totdeauna faţă de personalitatea domniei sale ca înalt reper moral, profesional, ştiinţific, de intelectual de calibru, de erudit rafinat, de ţinută academică impecabilă, de promotor al conceptelor axiologice veritabile şi de model pentru întreaga suflare omenească aplecată spre creativitatea ştiinţifică. Academicianul Cristian Hera este, fără doar şi poate, cea mai proeminentă personalitate a cercetării ştiinţifice agricole româneşti în contemporaneitate şi una dintre cele mai importante figuri gravată în panoplia de aur din istoria acestei ştiinţe. Fac această ultimă afirmaţie în deplină cunoştinţă de cauză deoarece în perioada 2001-2009 a păstorit cercetarea ştiinţifică agricolă din România în calitate de Preşedinte al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) şi a condus-o cu atâta măiestrie încât a aşezat acest segment strategic de activitate, de securitate naţională, într-o albie de normalitate. De fapt, cele mai importante realizări ştiinţifice ale mele datează din această perioadă, chiar dacă recunoaşterea lor a venit ceva mai târziu. Şi nu este numai cazul meu, ci a majorităţii cercetătorilor din domeniul cercetării agricole. Atunci s-au pus bazele unui program de cercetare de substanţă, sustenabil (PNCDI), adjudecându-se foarte multe proiecte de cercetare şi dezvoltare tehnologică în diferite competiţii ştiinţifice: BIOTECH, AGRAL, CERES, COPMOL, WORD BANK, CNCSIS, CEEX, PARTENERIATE ÎN DOMENII PRIORITARE etc. Aşa încât, actualmente, regret enorm că, din cauza prevederilor limitative al mandatelor de Preşedinte al ASAS, nu mai poate conduce destinele cercetării ştiinţifice agricole.


-Plecarea din fruntea ASAS a academicianului Cristian Hera a avut repercusiuni asupra Staţiunii Popăuţi?

-De la plecarea Domniei Sale de la preşedinţia ASAS s-au creat premisele năvălirii tăvălugului politic grobian în administrarea acest domeniu de activitate, aşa cum s-a întâmplat şi la Staţiunea Popăuţi, cu consecinţe dezastruoase cuprinzând destructurarea activităţii economice, disoluţia activităţii de cercetare agricolă şi decimarea corpurilor de cercetători, mai ales în ultimii doi ani. Este nedemn pentru prestigiul forului conducător al cercetării agricole şi revoltător pentru comunitatea ştiinţifică faptul că ASAS a numit, în mod fraudulos, la conducerea SCDCOC Popăuţi un cabotin cu apucături de ev mediu care face instrucţie de tip cazon cu persoane de condiţie intelectuală sau chiar academică şi care a distrus atâtea destine de cercetători formaţi în ani de zile, totul făcându-se sub imperiul unor mobiluri pe care încă nu le ştim (presiune politică?, frică?, ameninţări? troc? şantaj?! Într-o zi, justiţia trebuie să răspundă, în mod imperativ, la aceste chestiuni). Este o raţiune a mea în plus de a fi un fervent admirator al condiţiei umane a academicianului Hera, nu numai în calitate de savant renumit, dar şi în postura a domniei sale de militant social, de a contribui, în mod substanţial, la promovarea comunităţii ştiinţifice în plan social, de apărător fervent al acestei comunităţi, şi la reabilitarea statutului ontologic al cercetătorului roman, în consonanţă cu anvergura profesională pe care a probat-o pe deplin. Am o certitudine cu o probabilitate de 1000% că dacă Academicianul Hera ar fi fost în continuare la conducerea ASAS nu ar fi permis niciodată ingerinţele politice în cercetarea ştiinţifică şi ar fi apărat cu toată fiinţa domniei sale statutul deontologic al acestui segment de activitate aşa cum, cândva, marele savant Paul Borcea a făcut un gest eroic pentru a salva Staţiunea Biologică Marină Agigea împotriva regalităţii de transformare a acesteia în locaţie pentru cazemate de război.

-Există viaţă şi în afara Staţiunii Popăuţi? Ce ar trebui să ştie – şi nu ştiu astăzi – cei care cred, în megalomania şi neghiobia lor – că un cercetător care a ales să activeze la Botoşani devine dependent de acel loc şi fără speranţă în absenţa acelui spaţiu de cercetare?

-Activitatea mea în cadrul staţiunii Popăuţi mi-a oferit satisfacţii imense pe planul creativităţii ştiinţifice şi cred că nici o activitate de alt profil nu mi-ar fi produs o astfel de mulţumire interioară, la modul plenar. De aceea, datorez totul staţiunii Popăuţi pentru ceea ce mi-a oferit în viaţă, în câmpul muncii, în ciuda obtuzităţii de mentalitate a administraţie a ultimilor doi ani. Graţie activităţii în cadrul staţiunii, am putut lua contact cu elita intelectualităţii ştiinţifice din domeniul ştiinţei animalelor, fie prin manifestările ştiinţifice organizate de diferite foruri naţionale sau internaţionale, fie prin publicaţii de literatură de specialitate. Aşa am reuşit, să-mi aduc şi eu o modestă contribuţie la sporirea şi îmbunătăţirea patrimoniului din domeniul ştiinţelor biologice, zootehnice şi veterinare prin elaborarea de tehnologii de ameliorare a animalelor folosind markerii genetici (ca parametri investigaţionali) şi tehnici IT (ca suport operaţional), prin crearea de aplicaţii software care oferă, în mod plenar, eficient şi economicos, oportunitatea asistării pe calculator şi din laborator prin markeri genetici, cu maximă acurateţe, a fenomenului de selecţie a animalelor şi de ameliorare a status-ului lor productiv, reproductiv şi sanatorial, prin publicarea a aproximativ 300 de articole ştiinţifice în reviste indexate în mai multe baze de date internaţionale, prin editarea a trei cărţi despre genetica ovinelor etc. Marchez că prima mea apariţie publicistică în spaţiul ştiinţific s-a produs în anul 1983 printr-un articol apărut în revista "Cercetări Agronomice în Moldova" din Iaşi; pentru acea etapă, îi sunt tributar d-lui dr. ing. Ioan Laşcu care m-a iniţiat în însuşirea cutumelor formale de preparare a lucrărilor ştiinţifice şi în tehnica redactării acestora.
Dacă se vor întâmpla evenimente tenebroase în cercetarea românească şi nu voi mai activa într-un cadru socialmente organizat, mi-aş dori să nu pierd contactul cu comunitatea ştiinţifică, ci aş vrea să-l cultiv cu aceeaşi tenacitate, chiar cu titlu absolut gratuit. "Excelenţa Sa", academicianul Cristian Hera deja mi-a oferit o astfel de legătură ombilicală cu mediul ştiinţific. În iulie 2014, a făcut o recomandare tuturor specialiştilor din domeniul cercetării agricole de a face cunoscute rezultatele lor prin publicarea de articole ştiinţifice în revista Proceedings of the Romanian Academy, Series B: Chemistry, Life Sciences and Geoscience, ce apare sub egida Editurii Academiei Române şi care a fost inclusă în bazele de date ale Chemical Abstracts (Columbus, Ohio), iar în prezent se află în curs de evaluare la Institute for Scientific Information (ISI Philadelphia) pentru a fi inclusă în Science Citation Index. Am răspuns cu plăcere invitaţiunii domniei sale, trimiţând, la sfârşitul lunii noiembrie 2014, spre publicare un articol de genetică moleculară la ovine, sper de mare impact în mediul ştiinţific. Şi voi continua să fac astfel de activităţi, în mod dezinteresat, încât să returnez statului român contribuţia socială pe care a investit-o în instrucţia şi educaţia mea şi să-i răsplătesc pe cei care m-au format cu ceea ce am eu mai bum şi mai durabil în mine: dragostea şi pasiunea pentru ştiinţă. Sper că "timpul necruţătoarelor miracole nu s-a terminat încă!".

-Vă mulţumim, domnule Gheorghe Hrincă, şi vă adresăm felicitările noastre pentru aleasa distincţie cu care aţi fost onorat de către cel mai înalt for ştiinţific, Academia Română.

-Îi felicit pe jurnaliştii şi redactorii site-ului Ştiri Botosani pentru profesionalismul pe care-l manifestă în furnizarea ştirilor şi vă urez ca site-ul să aibă cât mai mare vizibilitate şi să se bucure de cât mai mulţi vizitatori spre beneficiul informaţional al acestora.

(A consemnat Florentina Toniţă)
        

            

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tineri găsiţi plini de sânge pe un câmp din comuna Blândeşti! Poliţia a deschis o anchetă!

astăzi, 12:39
601

Cei doi, de 24 şi 26 de ani, lucrau la o stână şi au fost agresaţi în noaptea de miercuri spre joi. Au fost aduşi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Mavromati unde...

Firma ElectroAlfa, premiată la Gala Capital. Ocupă locul doi pe ţară în industria energetică

astăzi, 12:29
83

Firma ElectroAlfa Internaţional este descrisă de organizatorii galei ca fiind unul dintre cei mai importanţi jucători din domeniul energetic, specializat în producţia şi furnizarea de echi...

Un botoşănean beat a intrat cu maşina într-o ambulanţă!

astăzi, 12:24
197

Politistii ieseni au fost sesizati in noaptea dintre 22 si 23 noiembrie, in jurul orei 3.00, despre un tanar de 24 de ani, din judetul Botosani, care se deplasa cu un autoturism marca Volkswagen pe st...