"Fata din Curcubeu", povestea dintr-un cinematograf unde viața bate filmul!

"Fata din Curcubeu", povestea dintr-un cinematograf unde viața bate filmul!

"Fata din Curcubeu", anunțat din vreme ca fiind evenimentul care va reactiva Studioul pentru Tineret al Teatrului pentru Copii și Tineret "Vasilache" Botoșani, a agățat dintru început ceea ce, în limbaj colocvial, i-am spune un renume îndoielnic. Povestea unei prostituate. Interzis copiilor. Limbaj nerecomandat minorilor. Cu toate acestea, publicul tânăr a asistat la o poveste de viață, un spectacol fără derapaj lingvistic sau gestual. Desigur, se presupune doar ca spectatorul să aibă vârsta necesară înțelegii depline a unui act artistic, a unui subiect care fură și ispitește, pentru că este nevoie de o corectă asimilare a întâmplărilor, a poveștilor derulate pe scenă. 

Dacă toate-acestea fi-vor învățate, vorba poetului, spectacolul "Fata din Curcubeu" devine unul inițiatic la nivelul simțirii. Un exercițiu de umanitate care elimină pre/judecata, elimină disprețul față de ființă, adăugând conștiinței toleranța și acceptarea aproapelui, înțelegerea și, de ce nu, iubirea. 

Dacă ar fi să facem o dureroasă paralelă între cinematograf și povestea care se derulează zilnic pe locurile 13,14 din Cinema Curcubeu, fără îndoială că viața bate filmul! "Fata din Curcubeu" poate fi oricine. Poate purta orice nume, în oricare alt timp. Ea este Fata fără nume. Și aici Lia Bugnar, autoarea textului și semnatara regiei, lasă responsabilitatea pe umerii spectatorului. Cine are curaj să dea un nume Fetei din Curcubeu? Când dai cuiva un nume devii responabil pentru viața acelei ființe. Ne spune chiar Fata din Curcubeu: pisica pe care o hrănește în fiecare seară nu are nume pentru că ea nu îi poate oferi un adăpost!

Așezată într-o ecranizare plată, povestea Liei Bugnar poate fi una patetică și atât. În aparență, ea nu aduce nimic nou, nu se așază împotriva conștiinței nimănui, nu acuză, nu antagonizează polemic și nu dărâmă prejudecățile bine înfipte în timpul pe care îl străbatem. 

Cu toate acestea, povestea scrisă de Lia Bugnar sfâșie un înveliș de cârpe, de durere, de spaime, în final chiar de carne, și ne lasă să privim înlăuntrul ființei. Acolo e Viața, acolo e trăirea intensă. Pentru că acolo e Actorul. O simbioză perfectă, care duce în final spre un spectacol cum rar poate vedea publicul botoșănean. Și simbioza este atât de completă, de nefisurată artistic, încât cu greu poți să îți imaginezi acest text jucat, de pildă, de Tania Popa sau de Ilona Brezoianu. Și probabil că cei care au văzut acest spectacol în cele două distribuții cu greu ar accepta că Marcela Motoc ar reuși o altă vibrație, ar mai avea forță în interiorul aceluiași text. 

Ce a reușit Marcela Motoc la Botoșani? În primul rând, un spectacol complet, un woman show de excepție, cu un efort artistic colosal, o ardere a textului secundă cu secundă, minut cu minut. Marcela Motoc a vorbit, a plâns, a strigat, a hohotit, a cântat. Cu toate acestea, cele mai mari tristeti, cele mai sfâșietoare umbre, cele mai fericite amintiri au fost cele fără cuvinte: privirile.



Cu lacrimi sau fără, umbrite sau împrăștiate înspre lume, privirile Marcelei Motoc au stăpânit sala, au închircit suflete, au eliberat alte priviri rămase captive în propriile povești. 

A mai reușit Marcela Motoc să strecoare în spectacol frânturi de atmosferă pariziană prin melodiile exceptional interpretate și cu mesaje bine legate în spectacol.  
 
Povestea prostituatei care își duce clienții în ultimul rând din Cinematograful Curcubeu începe brutal, de la nivelul ordinar al vieții. Nimic nu anticipează complexitatea textului, intensitatea crescândă a jocului. Personajul se dezvăluie progresiv, urcă de la o clipă la alta. Fiecare amănunt adăugat acumulează senzații noi, îl face pe spectator să se retragă din starea inițială de spectator. Nu mai asiști impasibil, nu te mai mulțumești să treci nepăsător mai departe. Începi să aculți, devii parte a poveștii, primești lacrima din ochii Fetei, preiei suspinul, îl poticnești în coșul pieptului și îl rostogolești până jos, pentru a-l face ghem în stomac. 

Mânie, nervi, fericire, surpriză, iubire, tristețe. Multa, uriașa tristețe! Marcela Motoc demonstrează o excelentă capacitate de a stăpâni emoția, de a o lucra milimetric astfel încât să nu patetizeze și, mai ales, să nu cadă în ispita melodramatică a poveștilor de stradă care trebuie musai să impresioneze, să stoarcă lacrima dătătoare de bani sau aducătoare de alte beneficii. 




Trecerea de la duritatea vocală la sfredelitoarele nuanțe ale replicilor ține publicul într-o continuă așteptare. 

În spectacolul "Fata din Curcubeu", nimic nu rămâne la voia întâmplării, fiecare gest, obiect, manifestare, așezare/ridicare, replică/melodie reprezintă o treaptă pe scară. Scară pe care urcă Fata din Curcubeu, urmată îndeaproape de fiecare dintre spectatorii din sală. Pentru că spectacolul asta face: din sala întunecoasă de cinematograf, de pe locurile 13, 14 de pe ultimul rând, dintr-o existență mizeră și o promiscuitate asumată, povestea urcă în puritatea ființei, până acolo sus, pe un nor unde așteaptă mama, tata, Vera. Acolo este fericire, pace, acolo este liniște. Dincolo de viață, dincolo de moarte, între iad și rai, este Norul.  

Important în textul Liei Bugnar este faptul că nu lucrează cu clișee. În interiorul unui subiect care a stârnit imaginația și inspirația multor creatori, Lia Bugnar are curajul de a străbate drumul îndărăt, situându-se discret înapoia sufletului unei femei decăzute. Cu toate acestea, prezența autoarei de text se face simțită nu doar în fiecare replică rostită pe scenă, ci mai degrabă în jocul Marcelei Motoc. Atât de firesc se derulează acțiunea, într-o curgere spontan-neregizată, încât totul pare irepetabil, aproape că nu poți accepta că, cel puțin la Botoșani, s-a mai jucat o dată, de două, chiar de trei ori. 

Și, fiind un spectacol intrat în repertoriul Teatrului pentru Copii și Tineret Vasilache, fără îndoială că se va mai juca la Botoșani. Nu îl ratați, pentru că vă lipsiți de ocazia de a vă redimensiona sufletește, de a vă pune întrebări și de a afla răspunsurile potrivite. Fiecare om, oricât de căzut s-ar afla, are în spate o poveste. Care poate fi și povestea ta. A noastră!










 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

"Școala pentru minte, suflet și trup" ne-a învățat lecția Bucuriei creștine! FOTO, VIDEO

Miercuri, 18 Aprilie 2018
1521

Tatăl nostru, Doamne al puterilor, O sole mio, Basarabie frumoasă, Valurile Dunării, Primăvara lui Vivaldi și Valsul lui Shostakovich, Tata și caii, Balada lui Brâncoveanu, Axion din ...

Memoria zilei: Ion Pillat, poetul care și-a legat destinul de Botoșani!

Marţi, 17 Aprilie 2018
2114

"M-am considerat şi mă consider moldovean, mai ales ca temperament poetic şi ca tendinţă generală a firii mele adânci".   Născut la Bucureşti, pe 31 martie 1891, ...

La mulți ani, ELENA IVANCA!

Luni, 16 Aprilie 2018
1072

"Să aveți grijă de ea. E o mare actriță! Am avut onoarea să pun în scenă cu marii actori ai țării. Aura Buzescu m-a invitat s-o ascult înaintea unei premiere, alături de soțul ei. Am văz...