”O victorie a comunității!”- Ce se întâmplă cu semnăturile celor peste 7.000 de botoșăneni care spun NU jocurilor de noroc!

La mai puțin de două săptămâni de când Grupul de inițiativă cetățenească ”Viață sănătoasă” începea demersurile pentru interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza municipiului Botoșani, inițiatorii proiectului vin cu vestea mult așteptată: inițiativa cetățenească a fost validată oficial, cele 7.029 de semnături fiind valabile, astfel că demersul merge mai departe, în Consiliul Local.

”Dragi botoșăneni, venim în fața dumneavoastră cu o confirmare oficială extrem de importantă. Primăria Municipiului Botoșani a finalizat verificarea listelor noastre de susținători și a certificat faptul că demersul nostru respectă toate condițiile prevăzute de lege. Prima mare etapă administrativă a fost depășită cu succes, iar proiectul nostru merge în linie dreaptă către Consiliul Local! Vocea noastră este puternică, legitimă și imposibil de ignorat”, a transmis Andrei-Cristian Bucşă , unul dintre voluntari.

 

Datele tehnice:

Semnături valabile constatate: 7.029 (în urma verificării riguroase a datelor de identificare).

Pragul legal necesar: 4.670 de semnături (reprezentând minimum 5% din totalul de 93.415 cetățeni cu drept de vot din Municipiul Botoșani).

Rezultat: S-a depășit pragul minim cu aproape 2.400 de semnături. Această diferență majoră demonstrează că eliminarea jocurilor de noroc este o dorință profundă a comunității din municipiul Botoșani.

Proiectul intră în circuitul decizional final:

1.Procedura de transparență decizională (conform Legii nr. 52/2003), prin care proiectul este adus la cunoștința publicului larg în mod oficial.

2.Dezbaterea și votul în plen

”Așteptăm cu maxim interes înscrierea proiectului pe ordinea de zi a unei ședințe viitoare a Consiliului Local Botoșani. Aceea va fi ziua decisivă în care aleșii locali vor fi chemați să valideze prin votul lor voința clară a celor peste 7.000 de cetățeni”, spun inițiatorii.

3.Transparență totală: Proiectul și textul inițiativei cetățenești au fost deja publicate și pot fi consultate de orice cetățean pe site-ul Primăriei Botoșani (Secțiunea Consiliul Local -> Subsecțiunea Inițiativă cetățenească).

”O victorie a comunității. Această primă mare confirmare este meritul exclusiv al celor 7.029 de botoșăneni care au semnat și al voluntarilor care au transformat energia străzii într-un dosar legal impecabil. Nu ne oprim aici. Demersul merge mai departe, iar noi vom monitoriza cu atenție fiecare pas până la ședința de consiliu. Lupta pentru un oraș mai sigur și mai sănătos pentru copiii noștri continuă!”, spun voluntarii grupului de inițiativă cetățenească „Viață sănătoasă”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COD GALBEN emis de meteorologi până la miezul nopții, sunt vizate patru localități din Botoșani!

Monday, 19 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 00:00. Sunt prognozate intens...

„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!

Monday, 19 October 2026

La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

Monday, 19 October 2026

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...