Eric-Emmanuel Schmitt – OSCAR ŞI TANTI ROZ

Eric-Emmanuel Schmitt – OSCAR ŞI TANTI ROZ

Cele mai frumoase, mai adevărate şi mai dureroase lecţii de viaţă le primim din partea copiilor. „Priveşte lumea în fiecare zi de parcă ai privi-o pentru prima dată.” Poţi? Eşti un om fericit. Ai învăţat lecţia vieţii. Nu poţi? Încearcă, nu ignora sfatul lui Oscar, un băieţel de 10 ani, bolnav de leucemie, care îşi trăieşte într-un spital ultimele zile. S-ar putea să primeşti cea mai frumoasă lecţie de viaţă predată vreodată unui adult de către un copil, care îi scrie scrisori lui Dumnezeu, cu o sinceritate dureros resimţită de cititor.

„Pe mine mă cheamă Oscar, am 10 ani, am dat foc pisicii, câinelui, şi casei (cred că am pârlit şi peştişorii din acvariu), şi abia acum îţi scriu pentru prima dată pentru că am fost ocupat cu lecţiile. Aş fi putut foarte bine să spun: «Mi se zice Bilă, arăt ca de 7 ani, casa mea e la spital, pentru că am cancer, şi n-am vorbit niciodată cu tine pentru că nici măcar nu cred că exişti.» Da’ dacă scriu aşa nu dă bine, n-o să-ţi pese de mine. Şi eu am nevoie să-ţi pese.”

Minţit de părinţii depăşiţi de situaţie, disperaţi şi neputincioşi în faţa bolii necruţătoare, şi de medicii pe care crede că i-a dezamăgit cu ceva, fiindcă sunt trişti în preajma lui, Oscar crede că „la spital e super”, sunt multe jucării, multe „tanti roz” (infirmierele poartă uniforme roz) şi are prieteni. Pe Jumară,  pe care „de fapt nu îl cheamă Jumară, ci Yves, dar noi l-am poreclit Jumară; i se potriveşte mai bine, fiindcă e aici pentru că are arsuri grave”, pe Einstein, pe care „l-am poreclit Einstein nu pentru c-ar fi mai deştept decât ceilalţi, ci pentru că are capul de două ori mai mare decât normal. Cică ar fi apă înăuntru.” şi pe Popcorn, care are „nouă zeci şi opt de kile la 9 ani, la 1 şi 10 înălţime şi tot atâta lăţime.” Este îndrăgostit de Peggy Albăstrea, care „suferă de o chestie gravă, boala albastră, o problemă cu sângele, care ar trebui să ajungă la plămâni şi nu ajunge şi colorează dintr-o dată toată pielea în albăstriu” şi o înşeală cu Sandrine, o fetiţă bolnavă de leucemie, căreia îi spune Chinezoaica „pentru că are o perucă neagră, strălucitoare, cu părul aspru şi cu breton.”

O singură infirmieră bătrână se bucură de încrederea lui, de aceea e Tanti Roz, cu majuscule. Oscar ştie că „dacă pronunţi cuvântul «moarte» într-un spital, nimeni nu te aude.” Şi e curios dacă şi Tanti Roz a surzit: „Tanti Roz, mi se pare că nimeni nu vrea să-mi spună că o să mor.” Răspunsul ei îl surprinde: „De ce vrei să ţi-o mai spună cineva, dacă ştii deja, Oscar?” Sfătuit de ea să îi scrie lui Dumnezeu, ca să nu se mai simtă atât de singur, Oscar este nedumerit: „Nu m-aş mai simţi singur cu cineva care nici nu există”. „Fă-l să existe.”, îl învaţă bătrâna infirmieră.

Şi Oscar a decis să îl facă pe Dumnezeu să existe. Îi va scrie 13 scrisori.

Când află că mai are de trăit 12 zile, cunoscând fazele bolii, Tanti Roz îi spune Legenda celor 12 zile premonitorii, în care o zi reprezintă 10 ani. Îl provoacă pe Oscar să joace jocul celor 12 zile şi acesta acceptă, fericit că peste 12 zile va avea 130 de ani. Scrisorile care urmează sunt tulburătoare, băieţelul trecând în fiecare zi prin experienţele prin care trece un om relativ sănătos înnt-o viaţă întreagă.

În prima zi este adolescent „şi n-a prea mers bine”, a doua zi se căsătoreşte, a treia zi trece prin emoţii de nedescris din cauza operaţiei „soţiei lui”, care a reuşit, Peggy „s-a făcut roz”, a patra zi, Chinezoaca îl şantajează, ameninţându-l că îl va spune lui Peggy că a sărutat-o „în tinereţe”, a cincea zi se împacă cu Peggy şi află că „viaţa de cuplu e chiar mişto. Mai ales după 50 de ani, când ai trecut prin multe.” A şasea zi vine la braţ cu bătrâneţea, când stiloul cu care scrie începe să i se pară „prea greu” şi scrisorile devin tot mai scurte. A opta şi a noua zi sunt tot mai triste, Peggy pleacă acasă, la părinţii ei, aşa cum pleacă Acasă, în Ceruri, la Dumnezeu Tatăl, o soţie când moare, iar Oscar constată, cu maturitate, că „am trăit împreună cu ea, şi-acum uite că am rămas singur, chel, bleg şi obosit în patul meu. E urât să-mbătrâneşti.” În ziua a zecea, se trezeşte devreme, vede răsăritul soarelui şi ştie că Dumnezeu l-a ascultat şi a venit să îl vadă, pentru că numai El putea să facă atâta frumuseţe. La 100 de ani, în ziua următoare, defineşte viaţa, din perspectiva unui bătrân înţelept, care „ştie despre ce vorbeşte”, şi care va împlini sa doua zi 110 ani. Nu va putea să reziste până la 130 de ani, aşa cum crezuse. Dar acceptă realitatea. Ultima scrisoare: „Dragă Doamne-Doamne, 110 ani. E mult. Cred că încep să mor.”

Mai este încă o scrisoare, cea cu numărul 14, pe care o va scrie Tanti Roz, la fel de tulburătoare ca cele 13 scrise de micul pacient, care în ultimele trei zile de viaţă era atât de epuizat, încât şi-a pus pe noptieră o pancartă: „Numai Doamne-Doamne are voie să mă trezească.”

Sunt oameni pentru care 10 ani trec ca o singură zi şi care, privind înapoi în timp, regretă multe din cele trăite. Cum reuşeşte un copil să trăiască zece ani într-o singură zi? Un copil care poartă o povară mult mai grea decât mulţi dintre noi. Un copil care, datorită unei infirmiere bătrâne, îl face pe Dumnezeu să existe şi se întâlneşte cu El atunci când îl descoperă în fiecare aspect al realităţii exterioare.

Poate ar fi trebuit să nu povestesc cartea, dar rezumatul celor 12 zile care trec ca 120 de ani este doar o planificare anuală, un simplu şi banal plan de lecţie. Adevărata lecţie de viaţă se primeşte ascultând replicile personajelor, parcurgând fiecare pagină, trăind cei 120 de ani ai lui Oscar. Doar după ce doare scrisoarea lui Tanti Roz se poate spune că parfumul cărţii s-a impregnat în suflet şi va fi purtat multă vreme. Este persistent, insistent, obsedant. Te întorci la raftul pe care îl păstrezi, de fiecare dată când crezi că viaţa este nedreaptă cu tine.

Pentru că nu este doar o carte. Romanul lui Eric-Emmanuel Schmitt este rugăciunea naivă a unui copil către un Dumnezeu care i se revelează în tot misterul Lui şi vine în întâmpinarea întrebărilor acestuia cu răspunsuri pe care puţini dintre noi le aud, deşi toţi le primim de-a lungul vieţii. Câte scrisori îi scriem lui Dumnezeu de-a lungul vieţii, atâtea răspunsuri primim.

 
Recomand (de acelaşi autor): „Milarepa”, „Domnul Ibrahim şi florile din Coran”, Copilul lui Noe”, „Viaţa mea cu Mozart”, „Secta egoiştilor”, „Evanghelia după Pilat”, „Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri”, „Visătoarea din Ostende”, „Pe când eram o operă de artă”, „Concert în memoria unui înger”, „Cei doi domni din Bruxelles”, „Elixirul dragostei”, „Femeia în faţa oglinzii”, „Otrava iubirii”, „Noaptea de foc”.


MIHAELA ARHIP, Provocarte

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Autoturism parcat pe o stradă din Botoșani, distrus de un copac! FOTO, VIDEO

astăzi, 15:05
251

Un autoturism VW a fost distrus, sâmbătă la amiază, după ce un tei s-a rupt în două, o creangă de mari dimensiuni prăbușindu-se peste mașină.Autovehiculul era parcat pe strada Viilor, ...

Focuri de armă pe malul Prutului! Captură uriașă de țigări de contrabandă, un botoșănean reținut! FOTO

astăzi, 09:19
1991

În data de 23 iunie a.c., în urma activităților informativ-operative, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut, județul Botoşani, î...

Furtunile de ieri au avariat sistemul de distribuţie al energiei electrice din Moldova. Stâlpi puși la pământ în județul Botoșani!

astăzi, 08:58
904

În cursul după-amiezii şi a nopţii de ieri, echipele Delgaz Grid au reuşit restabilirea alimentării cu energie în numeroase zone. În această dimineaţă mai sunt avarii pe 21 d...