Ursu sta doua saptamani cu umarul imobilizat

Ursu sta doua saptamani cu umarul imobilizat
Din cauza accidentarii suferite în minutul 35 al jocului amical desfasurat la sfarsitul saptamanii trecute dintre FCM Bacau si FC Botosani, scor 1-1, atacantul gruparii locale, Florinel Ursu, va rata debutul noului sezon competitional. Elevul lui Stefan Apostol a fost diagnosticat cu o luxatie la umar si s-a ales cu un aparat gipsat pe care va fi nevoit sa-l poarte, la recomandarea medicilor, timp de 14 zile. Atacantul spune ca îi pare rau ca aceasta accidentare a suferit-o într-un moment în care era favorit la un loc în primul 11.

"Bine ca nu a fost o accidentare mai grava, pentru ca initial am crezut ca este mai rau. Este urat cand te accidentezi în jocurile amicale, însa este mult mai urat cand te accidentezi în debutul campionatului. Asta este, sper ca orice rau sa fie spre bine pentru ca prea am fost urmarit de ghinioane. La Bacau, adversarul nu a avut nicio treaba cu mingea. L-am depasit si a cautat sa ma faulteze. Cu Buzaul nu am nicio sansa sa joc, pentru ca abia atunci îmi scoate gipsul. Pe urma voi intra în programul normal de pregatire al echipei, iar daca voi fi apt si antrenorul va decide ca sunt pregatit sa joc, probabil o voi face cu Dunarea Giurgiu în etapa a doua. Cred însa ca mai mult ca sigur, 100% voi fi în etapa a III-a sau a IV-a. Ce sa fac, acesta este norocul meu", a spus Florinel Ursu.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PSD-iștii din Botoșani și-au depus candidaturile pentru Primărie și Consiliu Local! Cosmin Andrei: „Mi-au cerut să candidez în continuare” (foto, video)

astăzi, 18:49
25

Cosmin Andrei, primarul în funcție al municipiului Botoșani, și-a depus candidatura pentru Primăria Botoșani. Tot astăzi a fost depusă și lista de candidați pentru consilieri municipali...

Patru posturi de subofițer scoase la concurs din sursă externă de ISU Botoșani!

astăzi, 18:00
37

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a scos la concurs patru posturi de subofițer, prin încadrare directă.Posturile sunt:-&nb...

Marcel Ciolacu îi jignește pe moldoveni: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!” (Video)

astăzi, 15:43
370

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru jigniri publice aduse tuturor moldovenilor.Iată comunicatul de presă remis astăzi, 26 aprilie:”Pentru jign...