Reghecampf: "Sunt foarte supărat! Când ratezi din doi metri, asta se întâmplă!"

Reghecampf: "Sunt foarte supărat! Când ratezi din doi metri, asta se întâmplă!"
Steaua a terminat la egalitate cu FC Botoşani, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii 1 de fotbal.

Vicecampioana a făcut un joc modest şi şi-a creat puţine ocazii de gol, cele mai mari oportunităţi aparţinând oaspeţilor. La final. 

Reghecampf a vorbit la cald despre partida recent încheiată, exprimându-şi dezamăgirea legată de ineficienţa din atac.

"Sunt foarte supărat, am avut ocazii clare de a marca şi nu am reuşit să o facem nici măcar din doi metri. Din păcate, asta e situaţia în momentul de faţă. Aţi văzut că am încercat să dăm şansa astăzi unor jucători să demonstreze că merită să joace. În momentul în care nu reuşeşti să marchezi din doi metri, e clar că ai o problemă şi nu te poţi descătuşa (n.r. Achim a ratat ireal în prima repriză, iar trimiterea e evidentă). Dacă marcam, cred că ne făceam meciul mult mai uşor. Aşteptăm să revină şi cei accidentaţi astfel încât să putem juca fotbal", a spus tehnicianul roş-albaştrilor, potrivit Digisport.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Exercițiu cu forțe și mijloace în teren al pompierilor ISU în municipiile Botoșani, Dorohoi Săveni! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
110

În același timp, au fost cuprinse de flăcări o stație de transfer deșeuri din municipiul Dorohoi și o vulcanizare din orașul Săveni.Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe ...

Acțiune de prevenție a polițiștilor în stațiile CFR Botoșani și Leorda, au discutat și cu călătorii din trenuri! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
78

În cadrul activităților desfășurate au fost transmise recomadări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte cetățenii pentru a nu deveni victime ale faptelor antisoc...

„Satul meu în cărți și ie”, activitate dintr-un proiect care a reunit școli din județul Botoșani și Republica Moldova (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
242

Școala Gimnazială Nr. 1 Albești, Școala Gimnazială Nr. 1 Sulița și Gimnaziul Step-Soci, raionul Orhei din Republica Moldova au desfășurat o nouă activitate în cadrul proiectului transf...