Costel Enache rămâne cu picioarele pe pământ: ”Botoşani e pe doi, ne motivează clasamentul, dar e şi o conjunctură”
SPORT

Costel Enache face minuni la Botoşani, formaţie care a urcat pe locul al doilea în Liga I, dar nu se lasă păcălit de poziţia înaltă din campionat.

Costel Enache rămâne cu picioarele pe pământ: ”Botoşani e pe doi, ne motivează clasamentul, dar e şi o conjunctură”

   foto: telekomsport.ro

Antrenorul botoşănenilor a vorbit la Telekom Sport după victoria din meciul cu Juventus Bucureşti, scor 2-0, şi crede că pe lângă forma bună a echipei există şi o conjunctură favorabilă.

”Locul doi de acum e legat şi de conjunctură, mai sunt meciuri de jucat, dar ne motivează şi responsabilizează în acelaşi timp. Oamenii au aşteptări mari de la noi, iar presiunea şi tensiunea jocurilor se vor simţi mai mult de acum înainte”, a spus Enache.

Enache a vorbit si despre Olimpiu Morutan, fotbalist care nu a gasit inca drumul spre gol la FC Botosani.

”Cred că dorinţa lui Moruţan de a marca şi de a arăta că este un lider al generaţiei sale îl face să aibă emoţii atunci când ajunge în faţa porţii. Totuşi, nu este nicio problemă, pentru că eu îl văd ca pe un jucător de pasă finală, care construieşte. Rolul lui e să producă faze”, a spus antrenorul celor de la Botoşani, la Telekom Sport.

 

Spune-ne opinia ta