Costel Enache: "Suntem pe un drum bun"

"Sper să învățăm de la fiecare meci și să progresăm din punct de vedere tehnic, tactic, a relațiilor de joc, a deciziilor pe care le luăm și binențeles din punct de vedere fizic pentru că este unul din obiectivele foarte importante ale acestei perioade".

Costel Enache: "Suntem pe un drum bun"

-Cum a decurs pregătirea din Austria până în acest moment?

-Cam direct în subiect am intrat! Suntem într-o perioadă în care trebuie să avem ceva feedback în ceea ce am făcut, suntem încă în completarea lotului și atunci apar și câteva elemente care nu sunt foarte sigure. Pentru faptul că ar trebui să testăm acești jucători, trebuie să ne pregătim și de obiectivele propuse în acest cantonament. Suntem pe o linie bună în acest moment, nu sunt probleme până acum de accidentări, de teren, vedeți că de o zi jumătate plouă în continuu și cu toate acestea avem parte de teren de antrenament, jocurile au fost așa cum m-am așteptat, puse la punct și desfășurate în condiții foarte bune, deci suntem pe un drum bun.

-Ce ne puteți spune de cele două jocuri amicale, sunt concludente?

-Sunt concludente cu ceea ce a fost pe teren. Nu sunt obiective de bază rezultatele în acest moment. Venim din perioade de pregătire diferite cu obiective de pregătire diferite și e normal să apară și fluctuații foarte mari. Primul meci cu o echipă puternică din campionatul Rusiei, al doilea meci o echipă foarte puternică în fotbalul european și fluctuația a fost destul de mare dar între cele două meciuri trebuie spus că ne-am pregătit la ce urmează în viitor nu neapărat pentru meciul următor. Sper să învățăm de la fiecare meci și să progresăm din punct de vedere tehnic, tactic, a relațiilor de joc, a deciziilor pe care le luăm și binențeles din punct de vedere fizic pentru că este unul din obiectivele foarte importante ale acestei perioade.

-Cum vedeți programul următorului sezon 2018/2019 în special despre adversarul din prima etapă, CFR Cluj?

-Nu avem un program ușor, începutul nu e chiar unul pe care ni l-am dorit. Acum suntem ca și în viața de zi cu zi, important e cu cine ne comparăm și acolo stă starea noastră de spirit. Am văzut echipe cu program mult mai greu decât al nostru și dau un exemplu Dunărea Călărași. Oricum adversarii sunt foarte puternici și e greu de ales cu cine am fi dorit să jucăm. Nici nu ne mai pierdem energia cu aceste lucruri. Soarta a decis acest program, datoria noastră este să ne pregătim pentru el și să fim eficienți.

-O să aveți un amical sau două în acest cantonament?

-Pe 9 iulie am stabilit foarte clar jocul cu Dinamo Kiev și așteptăm ora de desfășurare a jocului cu Pribam, vicecampioana Cehiei care se va desfășura pe 11 iulie.

-Ne puteți spune ce jucători mai aveți nevoie și pe ce posturi?

-Nu vă pot spune. Suntem încă într-o evaluare a unor jucători care pot juca pe două poziții, avem jucători tineri care pot juca echipa în orice moment. Mai așteptăm unu-doi jucători care să completeze un lot pe care noi ni-l dorim să fie echilibrat și un lot în care să fie concurență reală pe posturi pentru a dezvolta jucătorii care în momentul acesta sunt primele soluții. Dar nu neapărat pe pozitii anume și asta pentru că o să găsim soliții în orice moment și a doua chiar dacă aș spune o anumită poziție nu ar fi „fair” față de jucătorii care sunt în momentul acesta în lot.

sursa: fcbotosani.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

astăzi, 20:13
233

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

astăzi, 19:43
378

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

astăzi, 19:17
125

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...