Apel către public lansat de CSM Botoșani: "Cei ce vor veni la sală se vor îndrăgosti"!

Apel către public lansat de CSM Botoșani: "Cei ce vor veni la sală se vor îndrăgosti"!

CSM Botoșani începe duminică lupta către prima ligă. Adversara îi va fi CSU Galați, echipă ce vine după o victorie categorică împotriva echipei din Târgoviște, reușind peste 60 de goluri.

Radu Roșu, antrenorul  clubului CSM Botoșani, a vorbit despre acest sezon: "Obiectivele se știu: primele două locuri și turneul semifinal. Eu nu am multe emoții, dar presiunea e pe mine. Băieții sunt obișnuiți cu bătăliile, și eu sunt obișnuit cu bătăliile, nu cu statul pe bancă. Știu ce lot am: de la tinere speranțe, la jucători ce și-au făcut oasele în bătălii. Așteptam lumea la sala! Cei ce vor veni se vor îndrăgosti."

De asemenea, și președintele clubului, Cătălin Stoleru, a prefațat partida, explicând că se așteaptă la rezultate foarte bune în următoarea perioadă.

"Va dați seama că ne pregătim de doua luni pentru acest meci. Așteptăm lumea la sala pentru că e un drum nou. Avem 5 jucători de la Suceava. Avem jucători care au evoluat atâția ani în prima ligă, dar noi abia ne-am înființat. Va spun sincer, simt că toată lumea ne susține. Cred că handbalul va avea o tradiție în Botoșani, mai ales că avem Sala Polivalentă, cea mai frumoasa din Moldova.", a declarat președintele clubului, Cătălin Stoleru.

Partida dintre CSM Botoșani și CSU Galați va avea loc duminică, de la ora 12:00, la Polivalenta.

(Iosif Pintilie)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Liberalii și-au depus candidaturile pentru Consiliul Județean Botoșani. Iftime: ”Politica nu este doar vot, este despre cum poți să faci bine oamenilor!” (Foto, Video)

astăzi, 11:33
85

Partidul Național Liberal de la Botoșani a depus astăzi candidaturile pentru președinția Consiliului Județean și pentru funcțiile de consilieri județeni.”Lumea așteaptă schimbarea...

Cosmin Andrei, PSD: „Candidez pentru a finaliza toate investițiile începute și pentru a continua dezvoltarea orașului nostru împreună cu botoșănenii”

astăzi, 10:53
72

„Dragi botoșăneni, vă mulțumesc pentru încrederea acordată în 2020. Am finalizat proiectele rămase neterminate, am finalizat proiecte început de mine și voi mai finaliza...

Tânărul fermier din Botoșani: Viața între doctorat și câmpurile de rapiță din satul natal! (Foto)

astăzi, 10:09
634

Gabriel Iustinian Saveliev este din comuna Broscăuți, județul Botoșani. A studiat la Facultatea de Agricultură din cadrull Universității de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad&rdq...