Sprijinul financiar pentru persoanele cu handicap a crescut anul acesta și va mai crește o dată

Sprijinul financiar pentru persoanele cu handicap a crescut anul acesta și va mai crește o dată
Indemnizațiile pe care le primesc persoanele cu handicap și părinții cu copii cu handicap au crescut de la 1 ianuarie și vor mai crește o dată anul acesta, potrivit unui act normativ care a intrat în vigoare toamna trecută.
 
De la 1 ianuarie 2018, valoarea sprijinului financiar pentru persoanele cu dizabilități a crescut cu câteva procente, urmând ca o a doua creștere să se înregistreze în luna iulie a acestui an, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, scrie Avocatnet.ro.
 
Sumele de bani la care au dreptul persoanele cu handicap se calculează prin raportare la valoarea indicatorului social de referință (ISR), a cărui valoare este de 500 de lei anul acesta. Potrivit ordonanței, de la 1 ianuarie, adultul cu handicap grav primește următoarele sume de bani:
 
-65% din ISR (325 de lei, față de 234 de lei) ca indemnizație socială;
-25% din ISR (125 de lei, față de 106 lei) ca buget personal complementar lunar.

Adultul cu handicap accentuat primește, de la 1 ianuarie 2018:
 
-50% din ISR (250 de lei, față de 193 de lei) ca indemnizație socială;
-20% din ISR (100 de lei, față de 79 de lei) ca buget personal complementar lunar.

Apoi, adultul cu handicap mediu primește acum un buget personal complementar lunar de 10% din ISR (50 de lei, față de 39 de lei).
 
În fine, prestația socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil cu handicap, e de:
 
-50% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav (250 de lei, față de 106 lei),
-30% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat (150 de lei, față de 79 de lei)
-10% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu (50 de lei, față de 39 de lei).

Începând cu 1 iulie 2018, indemnizația lunară, indiferent de venituri, va ajunge la 70% din ISR pentru adultul cu handicap grav și 53% din ISR pentru adultul cu handicap accentuat. În ceea ce privește bugetul personal complementar lunar, acesta va ajunge la 30% din ISR, pentru adultul cu handicap grav, 22% din ISR pentru adultul cu handicap accentuat și 12% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu.
 
Apoi, prestația socială pentru părintele sau persoana desemnată ce are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, va ajunge la: 60% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav, 35% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat și 12% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...