Slujbe misionare în satele Gulioaia şi Balta Arsă

Slujbe misionare în satele Gulioaia şi Balta Arsă

Parohia "Sfântul Ioan Botezătorul" din Botoşani a organizat duminică, 28 octombrie 2018, o întâlnire duhovnicească în filia Gulioaia din Parohia George Coşbuc. Şi în satul Balta Arsă, comuna Corni, Protopopiatul Botoşani, a avut loc o slujbă misionară în ziua de 21 octombrie.

Un grup de 65 de persoane din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoşani s-a deplasat duminică, 28 octombrie 2018, cu 12 maşini în filia Gulioaia din Parohia George Coşbuc. Pelerinii botoşăneni, împreună cu preotul Petru Fercal, misionar protopopesc, au fost aşteptaţi de oamenii de aici şi de preotul suplinitor Petru-Laurenţiu Hapenciuc. În curtea familiei Bordeianu Nicolae şi Victoriţa, unde la anumite date părintele paroh slujeşte, s-a săvârşit slujba Paraclisului Maicii Domnului. De asemenea, s-a prezentat un program de cântări patriotice în cinstea Marii Uniri şi s-a ţinut un cuvânt de învăţătură.

„Am subliniat importanţa trăirii credinţei noastre ortodoxe de către creştini şi mai cu seamă de către tineri, cărora Mântuitorul se adresează cu îndemnul de trezvie duhovnicească şi de ridicare pe scara virtuţilor creştineşti”, a relatat părintele Petru Fercal. Părintele paroh a mulţumit pentru acest frumos „popas duhovnicesc” şi a arătat că trebui păstrate cu sfinţenie unitatea creată de rugăciune şi unitatea creată de către eroii români. A urmat agapa pregătită de enoriaşii Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoşani, spre slava lui Dumnezeu, de care s-au bucurat toţi cei prezenţi

„S-a putut vedea o bucurie deosebită, manifestată de copiii cu feţele luminoase, ca cei care, în viitor probabil, vor înmulţi numărul enoriaşilor şi vor însufleţi şi mai mult acest loc prin prezenţa şi implicarea lor activă în viaţa comunităţii. Prezenţa noastră a creat cu adevărat un eveniment duhovnicesc şi cultural, ridicând moralul, celor care trudesc aici - în mijlocul câmpului, de dimineaţă până seara şi se hrănesc din cele agonisite cu multă sudoare”, a mai adăugat misionarul protopopesc al Protopopiatului Botoşani. Filia „Intrarea Domnului în Ierusalim” satul Gulioaia aparţine administrativ de comuna Dîngeni, dar face parte din Parohia George Coşbuc. În această filie, unde locuiesc 12 familii, cu peste 25 de suflete, a fost amenajată o capelă în fostul sediu al CAP-ului, dar care în prezent este deteriorată complet. Familia Gaftoniuc Gheorghe şi Anişoara a donat aproximativ 700 de metri pătraţi de teren pentru a se zidi o biserică.

Armonie şi comuniune în Balta Arsă

Enoriaşii din Parohia „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” din satul Balta Arsă, comuna Corni, Protopopiatul Botoşani, judeţul Botoşani, au avut bucuria să se roage duminică, 21 octombrie 2018, împreună cu creştinii ortodocşi din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoşani. Parohia este formată din 130 familii, cu 470 de suflete, fiind păstorită de către preotul Marian-Ionuţ Stărică. „De la trecerea hotarului spre această parohie, ne-au însoţit cu blândeţe şi pace pădurea, câmpul şi casele presărate pe-ntinsul acestui loc minunat, invitându-ne să intrăm cu bucurie în curtea bisericii, unde sfântul locaş ne aştepta cu uşile deschise, ca să-l însufleţim prin rugăciune şi cântare. Chipurile primitoare ale copiilor, tinerilor şi ale tuturor creştinilor împreună cu părintele paroh s-au unit armonios cu dorinţa noastră de a ne ruga împreună, a cinsti eroii şi apoi a degusta din ofranda ostenelilor enoriaşilor celor două parohii, spre mărturie că iubirea faţă de Dumnezeu naşte iubirea faţă de semeni şi duce la împlinirea rugăciunii Mântuitorului din Ghetsimani: "ca toţi să fie una".

Prin astfel de activităţi şi momente dorim să contribuim la menţinerea armoniei între oameni, dând dimensiune frăţietăţii şi unităţii, dorind să actualizăm mereu felul înaintaşilor noştri, ca împreună să slujim aceluiaşi Dumnezeu, călătorind în corabia Bisericii noastre străbune spre limanul mântuirii - Împărăţia iubirii Domnului nostru Iisus Hristos”, a remarcat preotul Petru Fercal, care a prezentat rolul recunoştinţei în mijlocul semenilor. Cântările patriotice susţinute de Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoşani au transmis celor de faţă sentimente de preţuire pentru eroii neamului şi „s-au revărsat spre satul liniştit, şoptind tuturor celor rămaşi la casele lor că dragostea de ţară, de Biserica neamului, de învăţătura sănătoasă a culturii româneşti şi universale trebuie să-şi găsească sălaş în inimile tuturor”, după cum a menţionat pr. Petru Fercal. Părintele paroh, în câteva cuvinte, a prezentat un crâmpei din trăirea momentului acestei bucurii duhovniceşti: „Pentru parohia noastră a fost o experienţă deosebită. Enoriaşii au fost încântaţi de frumuseţea slujbei, modul plăcut al corului de a transmite frumuseţea Paraclisului Maicii Domnului în inimile tuturor celor prezenţi. De asemenea, cântecele patriotice, cântate în an Centenar, ne amintesc de faptul că Ortodoxia este seva ce a ţinut treaz şi unit poporul român. Mă bucur că am avut acest eveniment în parohia noastră şi sperăm ca-ntr-un viitor apropiat să se mai repete”.

Ziarul Lumina

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânărul fermier din Botoșani: Viața între doctorat și câmpurile de rapiță din satul natal! (Foto)

astăzi, 10:09
79

Gabriel Iustinian Saveliev este din comuna Broscăuți, județul Botoșani. A studiat la Facultatea de Agricultură din cadrull Universității de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad&rdq...

”Minune” în sediul Poliției Locale din Botoșani, cu o femeie din Ialomița!

astăzi, 09:44
103

În cursul zilei de miercuri, în jurul orei 10.30, o patrulă a Poliției Locale Botoșani, care acționa în zona străzii Independenței din municipiu, a observat în parcarea u...

Doctorița cu 290 de luări de mită de la bolnavi de cancer, oprită de judecători să lucreze la stat, dar lăsată să lucreze la privat

astăzi, 09:16
168

Anca Ababneh Dumitrovici a recunoscut că a primit mită de 280 de ori în mai puțin de o lună. Avocații săi au susținut că nu a putut să refuze banii și cadourile primite de la bolnavi p...