Situația de la Schitul Orășeni, analizată la Prefectură cu șefii Poliției și ai Jandarmeriei

Situația de la Schitul Orășeni, analizată la Prefectură cu șefii Poliției și ai Jandarmeriei

Date fiind evenimentele care au avut loc ieri, 12 noiembrie 2017, la Biserica- monument istoric de la Schit Orăşeni, prefectul Dan Şlincu a invitat astăzi la o întâlnire pe reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei- pr. Marian Timofte, vicarul administrativ al MMB şi pe pr. Florin Chirilă, inspector bisericesc, pe preotul protopop Lucian Leonte, pe şefii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, precum şi pe primarul comunei Cristeşti, Lucian Borfotină.

Cu această ocazie, reprezentanţii Mitropoliei au precizat că scopul delegaţiei care a ajuns ieri dimineaţă la Biserica „Schimbarea la faţă” din Schit Orăşeni a fost instalarea preotului desemnat să oficieze slujbele religioase, pr. Ovidiu Lăzărescu, nicidecum evacuarea fostului preot Ioan Ungureanu.

Reprezentanţii MMB au afirmat că, potrivit Legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor precum şi a Statutului BOR, aprobat prin HG 53/2008, Biserica Ortodoxă Română nu mai are raporturi de misiune şi slujire liber asumată cu domnul Ioan Ungureanu, existând în acest sens o decizie a Consiliului Eparhial.

În contextul în care atmosfera în satul Schit Orăşeni este tensionată, prefectul Dan Şlincu i-a rugat pe reprezentanţii MMB, ai IPJ şi ai IJJ să găsească cele mai bune soluţii, în concordanţă cu normele legale, pentru restabilirea echilibrului între enoriaşi.

„Reprezentanţii Bisericii ne-au explicat pe larg contextul şi măsurile care s-au luat până acum în această situaţie de către organismele BOR, iar cei ai structurilor MAI ne-au informat că intervenţiile pe care le-au avut până acum au avut la bază strict solicitările clericilor”, a spus prefectul Dan Şlincu.

Comunicat de presă Instituția Prefectului 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
299

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
514

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
151

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...