Mihaela Huncă: "Noua legislație a parteneriatului public-privat promovată de Guvern va reduce termenele de implementare a investițiilor"

Mihaela Huncă: "Noua legislație a parteneriatului public-privat promovată de Guvern va reduce termenele de implementare a investițiilor"

Parlamentarul social-democrat Mihaela Huncă a declarat astăzi că noua legislație promovată de Guvernul PSD-ALDE în privința parteneriatului public-privat va permite investitorilor să dezvolte alături de statul român proiectele mari de infrastructură la nivelul fiecărei regiuni din țară.

„Parteneriatul public-privat va descătușa investiții de miliarde de euro care așteaptă să intre în economia românească. De asemenea, noul mecanism va permite comprimarea termenelor de implementare a investițiilor, ceea ce va rezolva cea mai mare problemă cu care ne confruntam până în prezent și anume birocrația. Zeci de investitori de mare calibru care vor să facă investiții în economia românească așteaptau această clarificare legislativă privind parteneriatul-public-privat”, a declarat Mihaela Huncă.

În urma aprobării Ordonanței de Urgență de săptămâna trecută, se vor putea încheia parteneriate public-private și pentru operarea unor servicii publice, cum ar fi administrarea unor spitale. Practic statul poate încredința de exemplu managementul unei rețele de spitale către un investitor privat pentru o anumită perioadă, dar acesta va trebui să vină cu banii săi pentru derula parteneriatul. Pe de o parte va fi o infuzie de bani în acele spitale, iar pe de altă parte va fi un management eficient, pentru că cel care investește e direct interesat să își recupereze investiția.

„Românii vor vedea investiții acum, nu peste zece ani. Vor vedea că șantierele se deschid și că se lucrează efectiv, nu că stăm și ne încurcăm în hârtii și în contestații. Actul normativ prevede constituirea, în termen de 1 an, a unui Fond special de finanțare a contractelor de parteneriat public-privat care se încadrează în categoria proiectelor strategice. Acest Fond special va fi constituit din venituri publice provenind din resurse financiare fiscale și nefiscale, inclusiv subvenții, prevăzute de legea specială de înființare a respectivului fond special”, a subliniat Mihaela Huncă.

Guvernul poate decide prin hotărâre ca anumite proiecte pe care le consideră strategice să fie pregătite şi atribuite în numele partenerilor publici care urmează să le implementeze de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză.

Comunicat de presa

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Vama va ieși din subordinea ANAF în luna iulie. Va fi o structură independentă

astăzi, 20:02
304

Actul normativ privind scoaterea Vămii din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) va fi supus dezbaterii publice în luna iunie, iar în iulie va fi adoptat, a decl...

Partea bună a ploilor din ultima perioadă: Recolta de grâu și porumb va fi mult mai bună în acest an

astăzi, 19:39
194

Ploile care au cazut in mare parte a Uniunii Europene (UE) au determinat serviciul de monitorizare agrometeo european (MARS) sa imbunatateasca estimarile privind productia de grau si porumb din acest ...

A murit pe marginea drumului!

astăzi, 18:21
1433

Un cetățean a sunat la 112, marți, după ce a văzut un bărbat căzut la marginea unui drum. Oamenii legii sosiți la fața locului au constatat că bărbatul este mort. În cauză au fost de...