de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Am citit în ultimele zile multe mărturii despre starea jalnică a litoralului românesc, despre arhitectura de prost gust, despre preÈ›urile obscene È™i serviciile proaste, despre muzica asurzitoare È™i munÈ›ii de gunoaie. Am citit însă È™i reacÈ›ii care spun că nu tot litoralul este aÈ™a, că sunt È™i oaze de curățenie È™i bun gust, de liniÈ™te È™i de politeÈ›e.
AcelaÈ™i gen de constatare È™i de raÈ›ionament putem să-l facem despre MaramureÈ™, despre Valea Prahovei, despre orice staÈ›iune sau loc atractiv din România.
Iar asta înseamnă două lucruri: pe de o parte, că ar fi o exagerare (unii i-ar spune denigrare) să susÈ›inem că totul în România este un dezastru. Nu este totul un dezastru, au supravieÈ›uit prin miracol È™i graÈ›ie unor oameni extraordinari locuri pline de frumuseÈ›e, de bun gust sau decență. AÈ™a cum au supravieÈ›uit peisaje de vis, înainte de a fi distruse de defrișări, microhidrocentrale sau tot felul de iniÈ›iative private ori spălări de bani.
Pe de altă parte însă, nu doar că nu vedem îmbunătățiri semnificative ale acestei stări de lucruri, dar putem constata cu uÈ™urință an după an degradarea peisajelor naturale, turistice, urbane, rurale. Cu alte cuvinte, foarte multe dintre intervenÈ›iile noastre asupra acestor peisaje au fost de fapt niÈ™te agresiuni È™i niÈ™te mutilări ale naturii sau ale spaÈ›iilor de viață în comun, iar ceea ce se cheamă „convivialitate” È™i respect al unora față de ceilalÈ›i a fost transformat în libertate iresponsabilă È™i bâlci permanent.
Aceste peisaje sunt în cea mai mare parte a lor sluÈ›ite de prezenÈ›a umană È™i nicidecum puse în valoare de ea. O prezență coruptă, incultă È™i lipsită de orice interes pentru viitor. Căci aceste intervenÈ›ii sunt făcute în lipsa arhitecÈ›ilor, urbaniÈ™tilor, designerilor sau artiÈ™tilor sau cu participarea lor de formă È™i cumpărată pe bani frumoÈ™i. AÈ™a cum cumpărate cu bani grei sunt È™i toate autorizaÈ›iile de la primării care au distrus cea mai mare parte din patrimoniul istoric al MaramureÈ™ului, pentru a-l înlocui cu case fluorescente cu bare de crom È™i termopan.
Cu foarte rare excepÈ›ii, aÈ™adar, cu atât mai lăudabile, investiÈ›iile în turismul de destindere È™i cultural, în peisajul de munte, de È™es sau de litoral, sunt pure È™i simple distrugeri, în mare parte ireversibile. Va fi nevoie de mult timp È™i de politici publice foarte ferme pentru a salva ce se mai poate salva. Ar trebui în primul rând dărâmate mii de aÈ™a-zise hoteluri È™i pensiuni È™i cocioabe, terase È™i tarabe, ceea ce este, desigur, imposibil. Ar trebui apoi cursuri susÈ›inute de educaÈ›ie civică È™i de sensibilizare la mediu pentru a stârpi flagelul poluării materiale, vizuale È™i sonore. Urmate de braÈ›ul lung È™i dur al legii pentru toate contravenÈ›iile în raport cu regulile traiului în comun.
Abia pe urmă ar trebui să începem să ne lăudăm cu peisajele noastre pitoreÈ™ti È™i cu frumuseÈ›ile patriei. Adică după ce vom fi încetat să le agresăm cu munÈ›ii noÈ™tri de prostie, de îngâmfare È™i de patriotism steril.