de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:

Avem puține spirite mari în România de azi capabile să anticipeze devenirea societății românești în următorii ani, în următoarele decenii. Avem puțini intelectuali și puține minți bine calibrate în stare să articuleze o gândire prospectivă și să prevadă semnificațiile lumii care ni se pregătește.

Cei care pot să o facă sunt fie complet absorbiți în universitățile sau centrele lor de cercetare, fie nu sunt dornici să se exprime public (confort? teamă? dispreț?), fie sunt complet ignorați de gurile sparte ale actualității.

Mă cuprinde o oarecare neliniște când văd cine se exprimă în spațiul public în privința valorilor și idealurilor noastre colective și mai ales când văd cum sunt confiscate aceste valori sau idei de tot felul de ideologii oportuniste, foarte agresive și intolerante.

Mă preocupă vociferările unor pseudo-intelectuali prezenți zi de zi și repetând mereu aceleași obsesii ale unei identități fricoase, resentimentare și reacționare, ale replierii pe certitudini sărăcăcioase și ostile deschiderii, ospitalității și generozității. Mă preocupă întrucât multe din aceste vociferări vin dinspre zone de putere (politică, informațională, financiară sau mediatică) și ele pot controla felul în care astfel de obsesii devin politici publice.

În același timp, mi se pare evident că nu măsurăm încă îndeajuns ciocnirea pe cale să se producă între o globalizare violentă, tehnologică, egalizatoare și indiferentă la suferință, și politicile reacționare de închidere a granițelor, de înăsprire a legilor și a excluziunilor.

Am sentimentul că marea bătălie care este în curs e aceea dintre incertitudinile unei piețe mondiale haotice, dar de neoprit, și certitudinile celor care vorbesc, la fel de agresiv, în numele fricilor oamenilor, instrumentându-le.

Spus mai clar: nu cred că neoliberalismului cinic trebuie să-i opunem naționalisme reacționare. După cum nici fricilor și ignoranței cultivate vreme de decenii nu i se poate opune disprețul față de sărăcie și excluziune al unui voluntarism antreprenorial, care crede că e de ajuns să vrei să nu mai fii sărac sau fricos pentru a deveni bogat și întreprinzător.

Dar acest discurs de mijloc, acest discurs al lucidității critice, nu are cine să-l țină azi în public: cele două mari partide, care au eșuat sistematic în gestionarea țării și a ideologiilor cărora le poartă numele (nici social-democrație, nici liberalism), se repliază amândouă pe un naționalism religios stimulat financiar de diferitele culte reprezentate generos în politica de partid, care forțează opozițiile tari și amestecă voit toate sferele vieții sociale: pe scurt, sau juri cu mâna pe Biblie, sau ești trădător de neam.

Iar răspunsul la această propagandă, în dimensiunea lui vizionară, se lasă așteptat. Așa cum așteptați se lasă (sau au fost îndepărtați) cei care ar putea spune ceva despre asta.