Magda URSACHE: Este "naţiunea pol al urii"?

Dacă patriotismul nu-i aşează pe oameni împreună, atunci ce? Doctrina comunistă cumva, real pol al urii? Şi ce preluăm din comunismul pe care Ion Iliescu voia să-l dez-întineze? Minciuna, laşitatea, mârşăvia?

Magda URSACHE: Este "naţiunea pol al urii"?
"Dar nu! E-atâta minte -atâta plan de rele/ S-a grămădit puternic în viaţa ginţii mele/ încât îmi vine-a crede că sâmburele lumii/ E răul".
Mihai Eminescu, Andrei Mureşanu
 
"Omul bun are un ecosistem care se numeşte ţară" (v. Elitele şi conştiinţa naţională, Ed. Contemporanul, 2017), scrie aprins Mircea Platon, fără a se lăsa descurajat de epitete ca ruginite şi coclite, aşezate lângă etnie, neam, obârşie, rânduială, rost. Pentru că este un istoric care crede în tăria citatului edificator, aduce în discuţie, printre atâtea altele, cuvintele junimistului armean Petru Th. Missir: „Conform lui Missir, orice om cult e naţionalist şi deci orice antinaţionalist e un incult. Orice om incult ajuns la putere «scurtează» viaţa unui popor, cultivând abuzul, hoţia, despotismul”. Cum o ştim şi noi, pe pielea noastră, concluzia se impune: „Deci nu e cu putinţă o elită-anti-naţionalistă”, chiar dacă sunt mulţi elitişti care „scriu cu dosul la interesele naţionale” (v. Ce-a mai rămas de apărat, Ed. Eikon, 2016), pledând pentru un demos european. Şi pentru că nu se teme de eticheta naţionalist şi patriot, Mircea Platon nu ezită să contrazică şcoala Boia: „naţiunea română a fost creată, nu născocită”. Boiştii se reped să-l traducă şi să-l comenteze pe Ernest Gellner, după care naţiunile sunt inventate (citiţi: fabricate, sintetice, manufacturate – vocabule M.P.), „where they do not exist”. Cât despre demos-ul european, asta da construcţie, invenţie, manufactură a unui supraneam, euroetnie sau cum i s-o mai spune.
 
Este limpede că se vrea umilirea continuă a etniei, de vreme ce destui gazetari de hârtie ori de vorbe opinează concertat că românii n-au avut conştiinţă de neam. Ba chiar se întreabă (inconştienţă sau IQ redus?) dacă n-ar fi mai bine să avem mai multe zile naţionale: un 1 decembrie (că nu-i place lui Dodon), eventual 15 martie (ca să-i placă lui Kelemen Hunor). Ori să avem una în octombrie, ca germanii. Ce să se mai îmbrâncească sărmanii pentru fasolea adiacentă sărbătoririi la zintâi decembrie, când pot consuma foi gras pe 14 iulie, ca francezii (o media – moderatoare „realistă” pronunţa  foa greis, vârând în aceeaşi oală -melting pot -franceza şi engleza).

Există mulţi antreprenori civici, ca să le zic aşa, care detestă cuvântul naţiune şi cu atât mai puţin cuvântul stat; m-a şocat însă de-a dreptul afirmaţia unui cunoscut filosof că „naţiunea e un pol al urii”, „ură generalizată, mai rea decât ura de clasă socială”. Dar ce-a putut fi mai cumplită decât ura în timpul luptei staliniste de clasă, când teroarea a fost continuă şi totală? Când „putregaiul” care trebuia aruncat din „omul nou” prin chinuri inumane (după Părintele Gh. Calciu-Dumitreasa, „Golgota românească” a fost la Piteşti) era Dumnezeu? Neomul, fără Dumnezeu, neam, părinţi, tradiţie, n-avea nevoie de rădăcini.
 
Ştiţi cum suna, după „cotitură”, angajamentul la Securitate (numită încă Siguranţă şi pe cale de restructurare după model sovietic, deci antinaţională)? „Jur să urăsc din adâncul fiinţei mele pe toţi duşmanii patriei şi ai poporului muncitor”. Care patrie? Care popor? Aşa suna şi jurământul ofiţerilor – militari – adăugându-se: „pentru dobândirea victoriei depline asupra duşmanilor”. Duşmanii fiind cei nealiniaţi care rezistau, în perimetrul concentraţionar, cu crucea-n gând şi-n inimă. La Aiud, trei biserici au fost transformate în depozite: de cărbuni, cea ortodoxă, de ovăz, cea catolică, de lemne, cea protestantă. Şi-mi vine în minte un vers de Ştefan Baciu, omul bun plecat înaltăparte (îi mulţumesc lui Ilie Constantin pentru ortogramă): „[…] se-aude doar cum morţii tac, urlară în desişuri lupii”. 
 
Au tot urlat lupii contra etniciştilor,mereu ostili,neorientaţi,provocatori după stalinişti, şi i-au făcut bucăţi, pentru ca în zilele noastre să fie minimalizate sacrilegiile şi erodate reperele morale. Teologul T. Baconschi visează chiar  la o „elită amorală”.
 
După ce, la Yalta, la Conferinţă, prin acordul (secret) SUA-Anglia-URSS, am fost condamnaţi timp îndelungat la comunism, cele mai multe jertfe în „lupta de clasă” le-a dat tocmai clasa ţărănească (v. Cartea rezistenţei de Cicerone Ioniţoiu, tipărită de Maşina de scris, editura profesionistă a Domniţei Ştefănescu, din păcate cu conturile închise). Ţăranii ăştia „ignoranţi” şi „primitivi”, în costumul lor naţional cu „fleacul” de brâu tricolor, care ar bloca modernizarea după „inhibitorii de naţionalitate”, cum îi numeşte Mircea Platon, au intrat în vizorul comunismului de lagăr tocmai pentru că – luminaţi şi curajoşi ca nimeni alţii – au vrut să-şi păstreze graniţa, biserica, limba, cheile supravieţuirii ca neam.

Au refuzat ca Unirea întru Hristos să fie înlocuită cu unirea proletarilor din toate ţările, peste toate hotarele, de orice fel. Iar staliniştii – stalinizanţi, ca să-şi păstreze vie doctrina, au împuşcat sate întregi. Dar ce mai contează coeziunea etnică, dacă trebuie să ajungem în postnaţiune, dar şi în postmoralia? Un media-antropolog îl şi declară mort pe ţăran, deşi ţăranul mai suflă prin oamenii mari, plecaţi de la talpa ţării. Şi, culmea, UE decretează că avem prea mulţi ţărani şi că trebuie operată o reducţie a lor. Micile oaze de normalitate sunt distruse rând pe rând, cu sistemă. Într-un spaţiu al tradiţiei, Muzeul Ţăranului Român, rulează filme gay. Ce nevoie avem de calitatea de reper (şi nu închipuit) a ţăranului clasic şi de familia sa creştină?
 
Fostul ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale ( cât i-a supărat pe dez-unificatori sintagma identitate naţională!) a intrat în delict de opinie incorect politică scriind: „În fond, aceasta este esenţa programului Unirii, Unirea face puterea. O putere a binelui, pentru binele unei naţiuni”. La polul opus, Mihail Neamţu, de profesie istoric, susţine nu altceva decât că interesul nostru naţional e să renunţăm la interesul naţional şi să… euthanasiem Mioriţa. Nemţeşte pesemne, după ce conu Alecu a tuns oaia şi berbecu'. Dar de ce să nu începem cu măgarul?
 
Hotărât lucru, unificatorii sunt frumoşi, dez-unificatorii nu sunt. „Filantropul” Soros, într-un interviu din „Financial Times”, declară că nu va conteni „lupta contra naţionalismului, a patriotismului”. Nu arată prea bine nici el, nici lupta lui. Mă tem că trecem de la bâta monstrului Petrache Goiciu, torţionarul maior cu patru clase,  la bâta ideologică; tancul – repet mereu – a fost înlocuit cu think-tank anti-naţional, la fel de periculos ca şi cel cu stea. Atunci, patriotismul era definit de Lucia Wald ca „iubire faţă de URSS”; acum, ni se spune că naţionalismul e ori demagogic ori periculos. Devalorizarea valorilor morale e-n toi, astfel ca onoarea la români să încapă (cum prognoza un ipochimen) în două foiţe de buletin. Aşa cum rezuma Petru Ursache în Piteştizarea continuă, se urmăreşte compromiterea „personalităţilor reprezentative până la decapitarea naţiunii în latura spiritualităţii”. Aceeaşi soartă o au instituţiile fundamentale: biserica şi şcoala. Şi de ce trebuie să-l învăţăm pe elev să fie tolerant la multiculturalitate, dar despre valorile culturale româneşti nu se (prea) face vorbire la ora de română? Istoria nu mai e Istorie, ci Educaţie pentru societate. „Istoria, dom'le, e prezent.” Aşa se face că tineri complet debusolaţi umblă cu băscuţa lui Che, cu steluţă roşie. Che, care îşi semna corespondenţa Stalin II şi ucisese cu mână proprie „dezertori” din armata lui Castro. Nemaivorbind de cei care au fost ucişi la comanda lui. În alte cuvinte, comunismul a omorât pentru că era necesar să omoare, iar lupta de extremă stângă e justificată de fii şi nepoţi de No-manClanturişti, spre a le spune ca Gabriel Mardare. Cât pe ce să se interzică numele lui Mircea Vulcănescu, omul-grădină al spiritualităţii româneşti, să i se dărâme bustul, să i se şteargă numele de pe plăcuţa stradală, în timp ce, la Comana, „nea Gogu” deţine şi statuă, şi uliţă Rădulescu.
 
Dacă patriotismul nu-i aşează pe oameni împreună, atunci ce? Doctrina comunistă cumva, real pol al urii? Şi ce preluăm din comunismul pe care Ion Iliescu voia să-l dez-întineze? Minciuna, laşitatea, mârşăvia? Toate astea la un loc, dar mai ales ura, catharsis-ul prin ură, practicat de leninişti. Trebuia ca dujmanii să fie nimiciţi. Multonoratul scriitor Ilya Ehrenburg nu se sfia să îndrume la ură şi omor armata, prin manifestul Ucide!:
 
„Ucideţi, voi, soldaţi eroici ai Armatei Roşii. Majoritatea creştinilor europeni sunt de partea germanilor”Aşadar creştinii meritau, pe cale de consecinţă, ucişi cu toţii. Lui Ilya i-a răspuns, ca un ecou, un poet din R.P.R., care se lăuda că scrie „cu revolverul pe masă”. Cele mai uzitate cuvinte din sub-literatura de clasă proletară: mocirlă, mişel, ticălos, josnic, netrebnic.
 
Ce-i drept, se ura şi tovărăşeşte: N. Moraru o ura pe Nina Cassian şi vice-versa; se urau reciproc Dej şi Pauker, Chişinevschi şi Pătrăşcanu, Brucan şi Apostol, Maurer şi Bârlădeanu. La sânge însă a fost aplicată lozinca lui Lenin, începută cu „Jos!” Nu degeaba a strigat Maiacovski, înainte de a-şi vârî în gură revolverul: „Nu trageţi, tovarăşi!”.

Întors în România (aşa cum este ea, insignifiantă pentru Horia Blidaru) lăsând în urmă, după 15 ani, universităţi din SUA şi Canada, Mircea Platon nu se eschivează să susţină:

„Soluţia problemelor economice şi sociale ale României e în redescoperirea identităţii  noastre şi în reprezentarea ei politică. Unii dintre noi cred că, aflând adevărul, ne vom putea recăpăta ţara. Alţii cred că trebuie să ne recăpătăm adevărul. Cred că prima soluţie e de preferat. Păcat că elitele noastre, care confundă puterea cu adevărul, nu înţeleg acest lucru”.

De înţeles înţeleg ele, dar elitele privilegiate se află într-o teribilă foame de avere personală, de onoruri, de plusvalorizare. Iar Soros este, pentru unii, un Moş Crăciun şi de iarnă şi de vară, când se dă de pomană. Cu siguranţă, intelectualii noştri publici n-au învăţat nimic din compromisul numit co-existenţă cu regimul roşu, dacă iau pomeni pricopsite. Sunt ONG-uri ( zice presa) care primesc bani mulţi să discrediteze ideea naţională, specificul naţional. Oare cine l-o fi consiliat pe preşedintele K.W. Johannis să absenteze din Iaşi, de ziua Unirii Mici?

Paralelismul atunci – acum, întreprins permanent de Mircea Platon în eseurile sale, nu mai trebuie justificat. Şi atunci (când ne „înfrăţisem” cu U-RSS) şi acum (admişi în U-E), neamul, poporul, patria nu păreau- par a fi de viitor; mai mult încă, acum se teoretizează existenţa unui naţionalism rău, vătămător, care trebuie eradicat şi un naţionalism bun, nevătămător, care urmează îndemnul de a te dezbăra (verb proletcultist) de identitatea naţională. Aşa că domnul Cristian Preda propune liste transnaţionale, pentru Parlamentul European, în alegeri. Să finim odată cu cadrul naţional. Transnaţionalul român se poate afla pe lista Danemarcei ori Bulgariei, în vederea interesului comun(itar),nu naţional. 

Ce-a  mai rămas de apărat? Fiinţa etnică. Şi cum? Prin solidarizare.Altfel, cel care vorbea în vânt de „tehnica neputinţei la români” va fi îndreptăţit s-o şi scrie.
 
 

Magda URSACHE

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Beat și fără permis, a ajuns cu mașina în șanț!

astăzi, 12:41
26

Duminică, un bărbat de 23 de ani, din comuna Hudeşti, se deplasa cu autoturismul pe raza localităţii de domiciliu. La un moment dat a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, oprind...

Sute de apartamente din municipiul Botoșani rămân, mâine, fără apă la robinete!

astăzi, 12:24
370

În vederea executării lucrărilor de înlocuire a branşamentului din OL Ø100 mm situat în zona Aleea Amurgului, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea f...

Locuri de muncă în județul Botoșani: Inginerii sunt la mare căutare, dar pe salarii mici!

astăzi, 12:01
202

1044 de locuri de muncă anunță angajatorii pentru județul Botoșani, în timp ce alte peste 100 de oferte vin din alte județe ale țării. În mediul privat sunt căutați inginerii din...