de Cătălin Borangic, istoric:
Societățile egalitariste sunt fantezii.
DemocraÈ›ia atât de lăudată, pe lângă faptul că e departe de democraÈ›ia ateniană, este o utopie la fel de străvezie ca È™i comunismul.
Am putea pretinde că suntem măcar egali în faÈ›a legii sau că suntem trataÈ›i egal oriunde. Nimic mai fals, realitatea arată că egalitatea e doar o lozincă, iar declararea ei nu e cu nimic mai diferită de celebrul „tovarăși, staÈ›i liniÈ™tiÈ›i la locurili voastre”.
Sigur că se doreÈ™te o societate fără diferenÈ›e între indivizi, altele decât cele date capacitățile intelectuale. Din păcate, observ că È™i aici începem să È™chiopătăm.
Unul dintre motive este că egalitatea nu este posibilă la fiinÈ›ele vii. De la microbi la seqouia tot ce este viu concurează, atât indivizii între ei, cât È™i speciile. Desigur pentru resurse, pentru habitat, pentru È™ansă.
Nu vă amăgiÈ›i că, spre exemplu, există specii sociale au un mod de viață să zicem egalitarist. Fie că vorbim de furnici, albine, canide sau primate nu avem societăți de indivizi egali între ei. Avem în schimb societăți puternic ierarhizate. Dacă te-ai născut lucrător sau încheietor de pluton aÈ™a È™i mori.
Doar la oameni e niÈ›el diferit, în sensul că individul are teoretic dreptul È™i È™ansa să ajungă din cerÈ™etor, prinÈ›.
Putem spune în schimb că utopiile politice adepte ale nivelării societății sunt construcÈ›ii psiho-sociale capabile să eludeze realitatea.
Asta dacă am fi sinceri, dar ne place să trăim ipocrit în mijlocul unor proiecÈ›ii imaginare. Cu cât mai mari, cu atât mai credibile.