de Cătălin Borangic, istoric:

Societățile egalitariste sunt fantezii.

Democrația atât de lăudată, pe lângă faptul că e departe de democrația ateniană, este o utopie la fel de străvezie ca și comunismul.

Am putea pretinde că suntem măcar egali în fața legii sau că suntem tratați egal oriunde. Nimic mai fals, realitatea arată că egalitatea e doar o lozincă, iar declararea ei nu e cu nimic mai diferită de celebrul „tovarăși, stați liniștiți la locurili voastre”.

Sigur că se dorește o societate fără diferențe între indivizi, altele decât cele date capacitățile intelectuale. Din păcate, observ că și aici începem să șchiopătăm.

Unul dintre motive este că egalitatea nu este posibilă la ființele vii. De la microbi la seqouia tot ce este viu concurează, atât indivizii între ei, cât și speciile. Desigur pentru resurse, pentru habitat, pentru șansă.

Nu vă amăgiți că, spre exemplu, există specii sociale au un mod de viață să zicem egalitarist. Fie că vorbim de furnici, albine, canide sau primate nu avem societăți de indivizi egali între ei. Avem în schimb societăți puternic ierarhizate. Dacă te-ai născut lucrător sau încheietor de pluton așa și mori.

Doar la oameni e nițel diferit, în sensul că individul are teoretic dreptul și șansa să ajungă din cerșetor, prinț.

Putem spune în schimb că utopiile politice adepte ale nivelării societății sunt construcții psiho-sociale capabile să eludeze realitatea.

Asta dacă am fi sinceri, dar ne place să trăim ipocrit în mijlocul unor proiecții imaginare. Cu cât mai mari, cu atât mai credibile.