MIHAI ANASTASIEI: "Nu mai este acelaşi cult pentru munca şi nici acelaşi respect pentru intelectuali"

MIHAI ANASTASIEI: "Nu mai este acelaşi cult pentru munca şi nici acelaşi respect pentru intelectuali"

MIHAI ANASTASIEI

Mihai Anastasiei, născut pe 15 iunie 1946, face parte din elita României care a rezistat anilor de după Război, dar mai ales cruntei "selecţii" pe care comuniştii începuseră a o face, condiţionând viitorul copiilor de averea părinţilor. Şi nu era vorba nici pe departe despre bogaţii care şi-ar fi permis să îşi ţină odraslele în şcoli înalte, ci despre un fapt pe care, din păcate, astăzi cei mai mulţi dintre trăitorii vremurilor de demult, nostalgici chiar, par să îl ignore cu desăvârşire: pentru a avea voie să îşi înscrie copilul la liceu, părinţii erau obligaţi să participe la colectivizare, să "doneze", adică, pământul şi uneltele.

Despre vremurile acelea povesteşte chiar profesorul universitar Mihai Anastasiei: "Războiul lăsase sărăcie. Avuseseră loc două stabilizări monetare prin care se jugulase inflaţia, dar banii erau foarte puţini. Sovieticii luau petrol, grâu, lemn, ca datorie de război. Sătenii dădeau cote obligatorii din produse. Colectivizarea începuse şi va fi încheiată oficial în 1962. În Zlătunoaia a început cu o "întovărăşire" care cred ca s-a înfiinţat în primavara anului 1960. În iarna acelui an tata a fost "invitat la tovărăşie" pentru că altfel nu-mi dădeau mie aprobarea de a mă înscrie la liceu. Multe discuţii au avut tata şi mama, deseori în prezenţa mea, încercând să desluşească viitorul şi să-şi dea seama dacă are să rezulte ceva bun din acel liceu pentru care ei trebuiau să cedeze pământul şi uneltele cu care ne hrăneam. În final a câştigat liceul. Şi a fost cel din Truşeşti pentru că era mai aproape decât cele din Botoşani".
 
Plecat din satul Zlătunoaia, comuna Lunca, judeţul Botoşani, Mihai Anastasiei avea să ajungă astfel la Liceul Teoretic din  Truşeşti, ale cărui cursuri le finalizează în anul 1964.

Imediat după liceu se înscrie la Facultatea de Matematica Mecanica a Universităţii "Al.I.Cuza" Iaşi, unde urmează şi studiile doctorale, în perioada 1972-1977, finalizate în anul 1977 cu teza de doctorat.
 
Cariera universitară a tânărului profesor începe în anul 1969, când termină studiile Facultăţii de Matematică, activând ca asistent universitar până în anul 1978, pentru ca apoi, o perioadă de 12 ani, să profeseze, în cadrul aceleiaşi universităţi ieşene, ca lector doctor. După 1990, timp de 5 ani, este conferenţiar universitar doctor, iar din 1995 devine profesor universitar doctor in cadrul Facultatii de Matematica, Universitatea "Al.I.Cuza" Iaşi.

Din 1996 este Cercetator principal I la Institutul de Matematica "O.Mayer" al Filialei Iasi a Academiei Romane.

Deţine numeroase funcţii universitare, care îi confirmă nu numai calitatea profesională, ci şi valoarea umană, Mihai Anastasiei fiind unul dintre cei mai apreciaţi profesori din învăţământul universitar.

Timp de doi ani, in perioada 2000-2002, este Sef de Catedra (Geometrie), apoi Cancelar  la Facultatea de Matematică (2002 – 2003). Din anul 2003, timp de cinci ani, se ală la conducerea Facultăţii de Matematică, având funcţia de Prodecan, în 2008 fiind desemnat şi Director Departament de Stiinte (subordonat Senatului).

A predat cursuri si a condus seminarii in cadrul activitatilor de perfectionare a profesorilor de matematica, a  indrumat realizarea a peste 60 de lucrari de gradul I, a participat la comisii uneori ca presedinte de definitivat si gradul II. A indrumat practica pedagogica a studentilor de la Matematica intre anii 1978-1994.

Este autor a două cursuri universitare, co-autor la două cursuri universitare, doua fiind de didactica matematicii. Editor in colaborare la 8 volume ale lucrărilor unor conferinte nationale sau internationale.

Conducator de doctorat din 1996 cu cinci doctori in matematica confirmati: M. Kitayama (Japonia), Niminet V., Hretcanu C., Arcus C., Gheorghe M.

Participari, după 1990, la numeroase granturi de cercetare inclusiv in cooperare cu un grup de specialişti în fizică teoretică,  iar din 2000 director de proiect la granturi de cercetare CNCSIS.

În anul 1987 este distins cu Premiul "Gh. Titeica" al Academiei Romane.

Membru al American Mathematical Society din 1978, Societatea Balcanica a Geometrilor (fondator). Participari la peste 20 de manifestari stiintifice internationale (Polonia, Kyoto, SUA, Canada, Grecia, Italia, Ungaria).

Profesorul de matematică dedicat profesiei simte nu numai nostalgia locurilor din care a plecat, ci şi o anume tristeţe pentru ceea ce a devenit acum satul românesc.

"Încercarea de a deveni, in planul memoriei, elevul care eram între 1953 si 1960, s-a dovedit dificilă. Ea ar fi trebuit uşurată de experienţa data de cele 2-3 inspecţii de grad pe care le fac anual la şcoli săteşti dar n-a fost aşa. S-au schimbat prea multe. În primul rând s-a schimbat satul. S-a diminuat bunul simţ, nu mai este acelaşi cult pentru munca şi nici acelaşi respect pentru intelectualii satului. S-a schimbat si programa şcolară, s-a modernizat dar fară a se adapta suficient la interesele elevilor care au acum preocupări mult mai atractive decât "cetitul cărţilor". (…) Poate cititorul acestor rânduri este curios să afle cât de buna era în acele timpuri şcoala din Zlătunoaia. Greu de spus. Depinde de standarde. Dar pot spune că la finele clasei a IX-a, în iunie 1961, la liceul din Truşeşti, primele trei locuri au fost ocupate (nu-mi amintesc şi în ce ordine) de trei absolvenţi ai şcolii din Zlatunoaia : Viorel Maxim, Mircea Moisa si Mihai Anastasiei", mărturiseşte chiar Prof. dr. Mihai Anastasiei în publicaţia "Speranţa", revista Şcolii Zlătunoaia, care în anul 2009 închina câteva pagini dascălului care face cinste nu numai satului, comunei, judeţului în care s-a născut, ci şi ţării sale. 

Din cuvintele acestui Om avem de învăţat astăzi toţi cei care ne aplecăm privirile spre rândurile de faţă, fie că suntem elevi, părinţi sau profesori.

 

Redacţia Ştiri Botoşani multumeşte Şcolii din Zlătunoaia, comuna Lunca, pentru sprijinul acordat la realizarea acestui material. 


 

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
307

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
523

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
155

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...