"De pază la hotare!" Poliţiştii de frontieră, dincolo de titlul pompos şi sloganul patriotic! FOTO
OAMENI si MESERII

Trebuie să recunoaştem, ştirile cu contrabandişti sunt interesante pentru noi, ca jurnalişti, şi pentru dumneavoastră, ca cititori. Informaţiile despre cine pe cine a mai adus la audieri la DIICOT, fotografiile cu mascaţi aducând câte un suspect, doi, trei, 30 chiar, sunt de natură să ne atragă atenţia. Ce se întâmplă până atunci reprezintă, însă, un lung şir de activităţi şi un lung şir de oameni despre care nu aflăm.

"De pază la hotare!" Poliţiştii de frontieră, dincolo de titlul pompos şi sloganul patriotic! FOTO

   Foto: ITPF

De aceea, "Oameni şi meserii" a ajuns la cei care ne păzesc frontiera. Suna pompos, dar chiar aşa este. Vorbim aşadar despre poliţiştii de frontieră, cine sunt aceşti oameni, cu ce se ocupă, cum au ajuns să facă această meserie. Discuţia cu Petronela Ababei şi cu Lucian Sîrbu a avut loc la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani.

Un jurist şi un bibliotecar cu studii economice devin poliţişti de frontieră

Petronela Ababei este poliţist de frontieră din decembrie 2008. Până atunci era bibliotecară (o altă meserie frumoasă, n.r.) la Seminarul Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Botoşani, deşi era absolventă de Economie şi Contabilitate. Cu totul întâmplător a aflat de concursul pentru Poliţia de Frontieră, atunci când un fost elev al Seminarului avea nevoie de o recomandare din partea pofesorului- diriginte. A decis atunci, pe loc, să participe la concurs. Şi a reuşit.

"Uneori credem că întâmplările se întâmplă pentru că aşa trebuie. Când eram mică, noi fiind patru fraţi acasă, se iscau diverse discuţii şi atunci părinţii erau relaxaţi când apăream eu. Tata chiar spunea: "Staţi liniştiţi că se rezolvă, a venit poliţista". Probabil că este vorba de vocaţie şi când faci un lucru trebuie să simţi. Am optat să vin la Poliţia de Frontieră pentru că am simţit că voi face ceea ce vreau. Practic, a fost o dorinţă îndeplinită", spune Petronela Ababei.

Acum este dispecer în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca. "Activitatea poliţistului de frontieră din cadrul turelor de serviciu se împarte pe două paliere. Una ar fi controlul trecerii frontierei şi a doua ar fi supravegherea frontierei. La controlul frontierei, în punctul de trecere, există un dispecerat. Dispecerul este poliţistul de frontieră care face legătura între structura în care lucrează şi structurile ierarhic superioare. Concret, munca ce ne revine esre preluarea ordinelor şi dispoziţiilor de la eşaloanele superioare având ca îndatorire informarea în timp real a colegilor aflaţi în serviciu şi anunţarea şefilor de ceea ce se întâmplă în punct. Pe lângă asta, avem în sarcinile de serviciu şi raportarea evenimentelor care au loc în punct în timp real", explică Petronela.

De aici înţelegem că dispecerul este acel "cap limpede" din punct care, în tot stresul aferent activităţii unui punct de frontieră chiar şi când nu se întâmplă nimic notabil, preia mesajele din teren, le "curăţă" de emoţii, le triază şi le transmite mai departe. De exemplu, dacă i se transmite din teren că două persoane aleargă într-o anume direcţie, dispecerul este cel care poate localiza direcţia- pentru că ştie foarte bine geografia zonei în care îşi desfăşoară activitatea şi îşi anunţă şeful de sector despre ce se întâmplă în teren. Şi nu doar atât, pentru că după plecarea şefilor de tură, atunci când noaptea cade peste Punct şi se întâmplă evenimente, dispecerul de serviciu- în cazul nostru Petronela Ababei-, este cel care decide şi îşi asumă răspunderea pentru ceea ce decide.

Lucian Sîrbu este ofiţer specialist şi a ajuns în Poliţie de Frontieră în 2005, după câţiva ani în care a activat ca jurist, pentru că era licenţiat în Drept. I s-a părut o oportunitate şi o împlinire a unei dorinţe mai vechi. Nu a regretat niciun moment, deşi admite că nu e o muncă uşoară.

"Poliţiştii de frontieră sunt predispuşi la efort fizic, psihic sau de orice altă natură. E foarte frumoasă munca de poliţist de frontieră şi dacă ai vocaţie, o faci indiferent de condiţii şi de riscurile la care eşti expus. Eu lucrez în cadrul Compartimentului de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei de Stat din cadrul Poliţiei de Frontieră Dorohoi, care până în 2010 a avut în subordine şi Punctul de trecere Racovăţ. Mă ocup de tot ce înseamnă activitatea turelor de serviciu şi supraveghere. Sunt tot felul de speţe, cele mai complexe fiind cazurile de contrabandă, or asta implică un volum mare de muncă şi muncă în echipă- sunt angrenaţi mulţi poliţişti de frontieră. O acţiune de acest fel poate dura şi câteva luni, însă rezultatul pozitiv compensează. Am o satisfacţie atunci când după câteva luni de muncă asiduă reuşim să destructurăm o reţea de contrabandă. E foarte multă muncă de teren, condiţii vitrege- pot fi minus 20 de grade, pot fi plus 30, zona e împădurită, pe timp de noapte noi mergem cu ochelarii de vedere pe timp de noapte pe ochi, zgomotele pădurii, mai mergi şi mai calci pe un vreasc, mai foşcăie ceva, inima îţi ajunge în gât, dar e foarte frumos, mai ales când ajungem la rezultatul dorit. Atunci ne descărcăm cumva şi râdem de situaţiile prin care am trecut".

Aventuri pe frontieră şi atenţia la detalii

Şi nu doar o dată a stat cu inima în gât. Situaţiile cu care se confruntă îl trec prin toată gama de emoţii pe care o poate simţi un om.

"Îmi aduc aminte de o situaţie, la un caz de contrabandă. S-au dispersat contrabandiştii, pe un punct dominant se afla termoviziunea care ne ghida. Eram peste 30 de poliţişti de frontieră împrăştiaţi prin pădurice şi umblam pe acolo. La un moment dat, operatorul de pe termoviziune mă anunţă pe staţie că la 50 de metri sunt doi porci de cel puţin 300 de kilograme. Vă daţi seama, ce era să fac? L-am prins pe colegul meu, ne-am lipit unul de altul şi am aşteptat. Animalele sălbatice nu atacă dacă nu sunt atacate. În plus, activitatea noastră se desfăşoară mai mult în teren şi ai parte de condiţii meteo de tot felul. Poate fi o ploaie din aia care te udă până la piele şi tu mai ai de stat încă 10 ore în misiune. Acum fiecare ne pregătim, avem rucsaci în spate cu tot ce ne trebuie", explică Lucian Sîrbu.

Frustrări? Da, atunci când după luni de zile de urmărire, prinzi doi contrabandişti dar scapă trei şi atunci este nevoit să o iei de la capăt, să le probezi activităţile, să-i aştepţi iar luni de zile. "Adunăm probe, analizăm. Când ne reuşeşte operaţiunea, ne bucurăm şi atunci ne gândim că meseria noastră e frumoasă", spune Lucian Sîrbu. Petronela Ababei îl completează: "În munca unui poliţist de frontieră, detaliile contează mai mult, în sensul că trebuie să le observăm deoarece ele fac diferenţa între două misiuni care, de la distanţă, par identice. De exemplu, într-o misiune pare totul în regulă. Într-o altă misiune, care nu pare diferită de prima, apare un detaliu care îi atrage atenţia- ori o persoană care nu trebuie să se afle într-un anume loc, ori comportamentul îţi dă de gândit, ori pur şi simplu observi ceva".

Până a ajuns în Dispecerat, Petronela a lucrat şi la supravegherea Punctului de Trecere. Şi da, a avut mereu armă. Şi nu, arma nu era mai mare decât ea. "Noi când ne-am angajat deja nu se mai făceau misiuni cu PM-urile (pistol mitralieră, n.r.), ci doar cu pistolul Carpaţi. Şi nici dacă sunt în dispecerat nu sunt privată de acest aspect pentru că şi în punctul de trecere ne putem confrunta cu diverse evenimente. De exemplu, la noi la Stânca, au fost descoperite armamente şi muniţie, am avut un mandat european de arestare, au fost descoperite substanţe anabolizante, ceea ce implică un oarecare stres şi noi nu ştim ce gândesc oamenii. Da, uneori implică şi frică. Când a fost mandatul european de arestare, nu ştiam din ce motiv persoana respectivă a fost dată în consemn", povesteşte Petronela Ababei.

Mai exact, numele persoanei date în consemn apare în roşu, dar nu sunt date detalii privind gradul de pericol al persoanei sau motivul pentru care este urmărită internaţional. Abia după ce se ia legătura cu structurile cu care colaborează poliţiştii din Punct află detalii.

Durerea omului din faţa ta

În orice meserie te confrunţi cu situaţii impresionante, în orice meserie sunt lucruri sau întâmplări care te mişcă. Şi nu ne mirăm că sunt tot felul de cazuri care impresionează poliţiştii de frontieră. Şi nu, nu este vorba de băbuţe sau moşulici care uită să declare o sticlă de vodcă sau două- trei pachete de ţigări peste plafon cu care vor să intre în ţară.

Nu, sunt cazuri de-a dreptul dramatice, care poliţiştilor, cât or fi ei de puternici psihic, tot le aduc lacrimi în ochi. Este vorba de acele cazuri de căsătorii mixte, între cetăţeni moldoveni şi români, din care rezultă un copil, dar ulterior se rup, mai tot timpul prin plecare în Occident a unuia dintre parteneri. Or, în aceste condiţii, mama moldoveancă, de exemplu, nu se poate duce cu copilul de mână la părinţii ei din Republica Moldova, să-şi cunoască nepotul, pentru că nu deţine procură semnată de tatăl copilului care să-i dea dreptul să părăsească ţara. Astfel că este întoarsă la graniţă pentru clarificarea situaţiei.

"Poate ai vrea să-i dai drumul, pentru că înţelegi situaţia dramatică, te impresionează, dar nu ai ce face pentru că şi tu ai nişte legi de respectat şi eşti pus acolo tocmai pentru a respecta acele legi. Şi asta pentru că oricând tatăl copilului îţi poate reproşa de ce i-ai dat voie copilului lui, fără documente legale, să părăsească ţara. Frecvent se prezintă la punctul de trecere părinţi singuri, cu copii minori, care nu au documente, nu mai ţin legătura cu celălalt părinte al copilului. Şi atunci, chiar dacă te impresionează povestea lor de viaţă, legea nu îţi permite să iei măsurile pe care ţi le-ai dori ca om", spune Petronela.

Şi cred că ar fi greşit să ne imaginăm că dispecerul stă bine- mersi la birou şi aşteaptă informaţia pentru a o prelucra şi a o transmite mai departe. Acele ore în care stai la birou până amorţeşti, acele ore din noapte în care nu se mişcă nici măcar o frunză din copacul din faţa geamului, acele ore în care liniştea îţi ţiuie în urechi. Sau acele ore în care nu-ţi vezi capul de treabă, atenţia e la cote maxime, iar inima îţi bate atât de tare încât ai impresie că e auzită şi de către colegii care se găsesc la câţiva metri de tine.

La fel e greşit să credem că o "plimbare" prin pădure e o porţie de sănătate pentru poliţiştii de frontieră de la supraveghere. Da, porţie de sănătate în care simţi efectiv cum firul de păr devine alb din cauza stresului, că orice zgomot pe care îl auzi poate fi un indiciu că în acea direcţie se găseşte un posibil infractor, un posibil contrabandist, un posibil atacator. Ore întregi în care stai pitulat într-un tufiş şi nu ai voie nici măcar să bei apă pentru că gâlgâitul ţi-ar da de gol poziţia şi ar pune pe fugă pe oamenii pe care tu îi urmăreşti de luni de zile atât de atent încât ai putea să spui şi câte fire de păr are în mustaţă.

Deosebit de importantă este relaţia cu localnicii iar atitudinea lor depinde de atitudinea poliţistului. Aşa că şi Petronela, şi Lucian practică, cu succes am spune, acea diplomaţie prietenoasă cu oamenii din sat, cu care se întâlnesc şi de la care pot afla tot felul de informaţii care să le folosească mai târziu. Dar nu e vorba doar de a trage foloase din diplomaţia asta prietenoasă, ci e pur şi simplu firea lor mai deschisă.

Nu se sfiesc să bată într-o poartă să salute o mămăiţă, nu îi doare gura să-i întrebe pe oameni dacă au nevoie de ceva, dacă vor să fie ajutaţi la ceva. Şi contează mult, pentru că în lumea satului e nevoie încă de acea confirmare că bătrânii sunt folositori.

Poliţiştii de frontieră- părinţi de tură inversă

Dincolo de uniforma şi comportamentul impecabil de la serviciu, poliţiştii de frontieră sunt oameni ca noi. Au familii, au probleme, au necazuri, plâng, râd, se sperie, simt. Petronela are o fetiţă de 5 ani, care e încântată că ambii părinţi poartă uniforme la serviciu- mama de poliţist de frontieră şi tata de jandarm.

"Nu de puţine ori se întâmplă să se îmbrace cu hainele noastre, de la tata mai ia cascheta, de la mine bluzonul, dar spune că ar vrea totuşi să devină educatoare şi asta pentru că vede că mai tot timpul noi suntem plecaţi de acasă. Dar este tristă pentru că atunci când unul este acasă, e clar că celălalt este plecat (ochii mamei se umplu de lacrimi). Se mai întâmplă însă să stau acasă şi 48 de ore legate dar asta se întâmplă după ce ies din tura de noapte. În prima zi dormim, a doua zi îmi fac treaba de mamă şi de soţie. Îmi aduc aminte că a fost o dată o fază comică. Abia ieşisem din serviciu şi aşteptam să ajung acasă să dorm. Când ajung, fetiţa mă aştepta să ne jucăm. Ne-am dus în dormitor, ea şi-a scos jucăriile din cutia mare, le-a împrăştiat prin cameră, eu cum stăteam în pat am adormit, iar ea a adormit în cutie. Când m-am trezit şi-am găsit-o în cutie... vai de capul meu”, râde Petronela. Fetiţa i-a cerut să coase un buzunar suplimentar la bluzon ca să încapă şi ea, astfel încât să meargă tot timpul cu mama la serviciu. Şi are o mare nelămurire în privinţa somnului Petronelei sau al tatălui ei, atunci când sunt în tura de noapte: unde dorm ei când sunt la serviciu?

Lucian are o fetiţă de 3 ani şi un băiat de 9 ani.

"Aseară când îmi pregăteam uniforma, fetiţa voia să-mi ia vestonul. I-am făcut poze cu sacoul care-i ajunge până la gleznă şi cu şapca în cap, care-i pica tot pe-o parte, e simpatică tare. Băiatului îi place să mă vadă în uniformă dar uneori îmi simte lipsa, mă sună să mă întrebe când vin acasă, iar eu nu pot să-i dau un răspuns pentru că, de regulă, ştiu când plec dar nu ştiu când ajung înapoi acasă. Îmi tot dă teme, că avem de făcut puzzle-uri, teme pentru acasă. Avem noroc de bunici că mai stau cu ei pentru că şi soţia lucrează. Când suntem cu toţii acasă, ne împărţim atribuţiile".

Pentru Lucian, închiderea pentru modernizări a Punctului de trecere de la Racovăţ a însemnat "fără navetă". Pentru Petronela, însă, o tură de serviciu înseamnă 12 ore efective petrecute în biroul de dispecer la care se mai adaugă încă două ore drumul către şi de la serviciu spre casă.

"Naveta şi munca de noapte te maturizează, au un impact major asupra noastră, atât a psihicului cât şi a fizicului". Când o întrebăm de vârstă, ne declarăm în dezacord cu opinia ei în privinţa maturizării premature, iar Petronela râde cu toată inima. În schimb, pe Lucian îl trădează doar părul grizonat. Altfel, râde mult, sănătos şi pare genul de coleg pe care te poţi baza în timpul unei monitorizări.

Petronela Ababei şi Lucian Sîrbu sunt doi dintre poliţiştii de frontieră botoşăneni care au ştiut bine ce aleg atunci când au intrat în structură. Că poate ulterior şi-au dat seama de amploarea unor sacrificii pe care le fac în numele meseriei, e o altă discuţie. Cât timp nu te plângi ci găseşti în fiecare moment motive să-ţi continui activitatea, iar această activitate nu apasă greu asupra conştiinţei şi asupra sufletului tău, înseamnă că te afli în locul în care trebuie. Frontiera de stat a ţării tale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Madalina Ursuleanu

Bătaie de joc la 112: echipaje plimbate la Vlăsineşti de un glumeţ încă neidentificat

astăzi, 21:20
661

Joi noapte, echipajele de urgenţă au fost puse pe drumuri de câţiva tineri, cel mai probabil din Vlăsineşti, care au alarmat operatorii de la serviciul 112 că o persoană are intenţii sin...

Bugetul de investiţii al Spitalului Judeţean, cheltuit pe lucrări cerute de pacienţi şi autorităţi

astăzi, 08:37
631

Mare parte din fondurile rezervate pentru achiziţii de instrumentar şi tehnică medicală a fost folosită pentru remedierea deficienţelor depistate la un control al Inspecţiei Sanitare la Secţia...

Consiliul Judeţean, obligat să pună bani deoparte pentru Nova Apaserv

Marţi, 15 August 2017
674

Obligaţia a fost instituită de auditorii Curţii de Conturi care au constatat lipsa acestui fond de garantare în cadrul exerciţiului financiar aferent anului 2016."Unitatea administr...