Este o mică parte dintr-o lecţie de şofat, atunci când simţi că te lipeşti de scaunul şoferului, inima îţi bate de zici că acum îţi sparge pieptul şi o ia la fugă, când urechile îţi bubuie şi nu-ţi poţi stăpâni picioarele care tremură. Aşa sunt primele ore.
Următoarele, când simţi că maşina începe să te asculte, devin mai interesante, te surprinzi acţionând înainte să-ţi spună instructorul ce ai de făcut, schimbi vitezele, semnalizezi, virezi. Dar mare parte din priceperea ta de şofer în devenire o datorezi celui care te învaţă- instructorul auto.
Proiectul "Oameni şi meserii" a ajuns la instructorii auto- o meserie care a prins tot mai mult teren în ultimul timp, forţată probabil şi de dezvoltarea componentei auto din judeţ. Tipologii diferite, instructori pe care îi recunoşti după maşină, după faţa cu care elevul coboară de la volan, după rezultatul examenului pentru obţinerea permisului de conducere.
Valentin Vechiu este instructor auto din 1992, dar de tânăr era pasionat de maşini, de motorizări. Era membru al Automobil Clubul Român şi făcea carting. Avea un pic peste 25 de ani atunci când a început instruirile auto cu un "hârb de maşină", o Dacia veche pe care ACR-ul o folosise la intervenţii.
"Am pus-o la punct şi am început pe 11 decembrie 1992. Primul meu elev era un domn, avea 52 de ani. A murit, Dumnezeu să-l ierte! Dar am rămas prieteni bună vreme. E drept, se leagă o relaţie, cu unii mai apropiată, cu unii mai puţin. Relaţiile între oameni nu le poţi stabili tu, pentru că trebuie să existe şi reciprocitate. Dar de regulă rămâi cel puţin cu o relaţie amicală. Am avut emoţii, ştii, ca-n bancul cu dentistul: "Ştiţi, eu nu mi-am scos niciodată vreo măsea.", "Ei, nici eu nu am scos vreodată vreo măsea". Aşa a fost şi la mine- domnul mi-a spus: "Ştiţi, eu nu am pus mâna pe volan niciodată". Şi eu: "Ei, lăsaţi, că nici eu nu am instruit pe nimeni". Ne-am descurcat bine amândoi", râde acum Valentin Vechiu.
Prima întâlnire cu poliţiştii, prima fiolă
Sunt mulţi şoferi care, deşi conduc frecvent, nu au fost opriţi niciodată de poliţişti, nu au suflat niciodată în etilotest, nu au luat niciodată nicio amendă. Sau nu au făcut niciodată pană. Pentru Valentin Vechiu, prima "fiolă" a servit-o atunci când era proaspăt instructor auto.
"Mi-aduc aminte că atunci când am început eu m-a oprit odată Poliţia. Luni aveam examen, iar sâmbătă, elevul ăsta- eram cu prima mea serie, şase elevi aveam, îmi spune: "hai, dom'le, să bem un suc la Lebăda". Eu, fiind nou încă, nu mă ştiau poliţiştii şi când mă întorceam cu elevii- că am avut unul la dus şi unul la întors, mă opreşte domnul căpitan Silveanu (comisar şef Cristian Silveanu, n.r.). Eu sar repede cu acte, cu foi de parcurs. El de colo: "Ei, lasă actele, spune-mi de ce stăteai acolo, ce-ai băut". Mă chinuiam să-i explic că eu nu beau deloc. M-a pus să suflu în fiolă, era prima oară când suflam în fiolă- şi ca şofer şi ca instructor. Până atunci nu mai suflasem niciodată şi nici de atunci încoace. Şi îmi spune: "Vezi că ai examen luni, nu cumva ăştia vin la examen?". "Ba da", zic eu. "Ei, lasă că văd eu luni cum i-ai pregătit". Luni, la examinare, domnul a făcut 26 de puncte şi îi spune, aşa, pontos: "Domnu' căpitan, aţi văzut ce bine se învaţă la Lebăda?". Ei, după aia a dat poligonul şi oraşul, a luat, a fost faină seria. Oricum, am muncit mult la ACR, eram tineri cam toţi, generaţiile de instructori atunci se măreau. Până la Revoluţie cred că în judeţ erau maxim 10 instructori- pe Botoşani şi Dorohoi, acum cred că or fi 200. Dar nu toţi profesează, unii au doar atestat. Eu cunosc câţiva care ţin atestatul la rezervă, în caz că-şi pierd locul de muncă. Ştiu că la Suceava, un preot are atestat de instructor auto. Parcă nu se mai ţine cont de vocaţie, dar asta e."
Despre cum a învăţat să fie instructor Valentin Vechiu povesteşte cu plăcere şi îi pomeneşte pe toţi profesorii lui de atunci. Specialişti în domenii, autori de cărţi, oameni renumiţi. Cursul a avut loc la Bucureşti, acolo unde de altfel a şi dat examenul. Şcolarizarea era mai complexă decât ce se întâmplă acum şi cu prezenţă obligatorie, mai "rău" ca la şcoală.
"Mie nu mi-au dat voie să vin acasă, aveam copilaş mic. Eu m-am dus în septembrie, şi băiatul era născut în mai. Am vrut să vin acasă într-un weekend şi nu mi-au dat voie. Eram tânăr, aveam 25 de ani şi domnul profesor Teodorescu mi-a zis: "Măi băiete, ai viitorul în faţă. Stai aici şi învaţă că dacă pici, a doua oară nu mai vii". Era foarte strict. La examen erau cinci subiecte pe care trebuia să le prezinţi în faţa unei comisii. Era un psiholog, şeful comisiei era domnul Tămăjan, care se ocupa de toate şcolile de şoferi din ţară, ca făcând parte din Inspectoratul General de Poliţie. Erau oameni dedicaţi meseriei, nu puteai să-i fentezi, ci trebuia să le prezinţi lucrurile rar, clar. Între timp lucrurile s-au schimbat, autorizările se fac pe plan local, la fel şi pregătirea. Vârsta minimă era de 25 de ani şi aveam o tipă din Cluj, care avea 24 de ani şi jumătate. Vorbeam între noi şi a venit domnul Tămăjan şi ne spune: "I-am aprobat domnişoarei să fie şi ea instructor, atunci când va avea vârsta, pentru că este vicecampioană europeană la îndemânare cu camionul". Deci fata era născută cu volanul în mână. Tatăl ei era şofer pe camion şi ea îl moştenise. Şi pentru faptul că a reprezentat România în competiţii, făcea cursul atunci şi urma să dea examenul când împlinea 25 de ani".
În şcoală a făcut multă pedagogie, cu profesorul Bedrosian şi a mai avut ocazia să se întâlnească cu el de multe ori ulterior. "Mi-aduc aminte că a venit la Botoşani şi m-am dus cu un coleg să-l luăm de la gară. Noi îi povesteam că muncim 12- 13 ore pe zi iar el ne-a spus aşa: "Nu vă daţi voi seama cât de mult vă solicită meseria asta şi cât o să suferiţi mai târziu. Mai mult de opt ore pe zi, maxim şi cu pauză, nu aveţi voie să lucraţi." Şi ne-a mai zis ceva, că o să ajungem să îi învăţăm pe elevii noştri să scrie. Şi să ştiţi că am ajuns şi la faza asta, în care pur şi simplu îl învăţ pe elev să scrie caligrafic. Iar învăţământul de azi ne creează toate premisele ca în curând să-i învăţăm efectiv să scrie şi să citească. Elevii trebuie să scrie pe fişa de şcolarizare "Nu am domiciliul în alt stat decât în România". Pur şi simplu la unii nu înţelegeam... Şi da, profesorul Bedrosian avea dreptate. Efectele nu se văd la sfârşitul zilei, ci în timp. La sfârşitul zilei poţi să fii obosit şi pentru că ai tăiat lemne, de exemplu. Şi mai e o chestiune: depinde cum tratezi tu meseria, că poţi să fii foarte indiferent şi să nu-ţi pese de ceea ce învaţă elevul tău. Aici nu e ca la şcoală, să ai 20 de elevi cu aceeaşi vârstă, preocupări, percepţii despre viaţă, poţi să faci cu ei aceleaşi lucruri. Dar aici, la şcoala de şoferi, ai un elev de 22 de ani, cum e băiatul ăsta şi ora următoare am o doamnă care are 52 de ani. Trebuie să te adaptezi şi după vârstă, sex, mod de abordare, profesie. Trebuie să fii riguros şi să ştii cât de mult trebuie să întinzi coarda. Las-o încet, dacă vrei să faci dreapta, te asiguri, ambreiaj şi aşteptăm. Poţi să faci plimbări prin oraş, maşina are dublă comandă, îl ajuţi pe elev, la finalul orei, îi iei banii, îl perii şi se duce omul acasă încrezător că se descurcă bine cu maşina, iar la examen constată că nu ştie nimic sau prea puţin. Bine, nu sunt nici adeptul agresivităţii, să toci omul toată ziua, să-i vorbeşti urât, dar astfel de atitudine duce la pierderea de teren".
"Pe elevii mei îi învăţ tot ce ştiu eu"
Valentin Vechiu este de părere că un instructor auto nu are nevoie de reclamă pentru că vorba privind calităţile unui instructor umblă din om în om şi aşa ajunge la concluzia că a instructat familii întregi- tata, mama, copii. Chiar şi propria-i familie.
"Pe primul elev mi-l amintesc bine pentru că am avut o relaţie foarte apropiată, mergeam la pescuit împreună, apoi copiii lui au făcut şcoala cu mine, apoi soţia. De fapt, majoritatea elevilor îmi aduc alţi elevi din familie. Nu e nevoie de reclamă în meseria asta, dar aici clientul caută instructorul, nu şcoala sau patronul şcolii. Face unul şi apoi îţi trimite sora, fratele, cumnata, cumnatul, copilul, nepotul. Încă nu am avut tată- fiu- nepot, dar cred că va urma, deocamdată încă sunt instructor tânăr. Ei, sunt bunic tânăr, am nepoţică de trei luni jumătate. Şi copiii mei au amândoi permis, de fapt tot neamul meu are permis de conducere, mai puţin un frate de-al meu care a refuzat. Eu din întâmplare am făcut şcoala de şofer, în 1984. Am o mătuşă care avea maşină. A murit unchiul meu, iar ea avea permis dar se temea să meargă singură. Aşa că am făcut şcoala de şoferi, pe atunci costa 3.000 de lei, cam un salariu jumătate. Eu eram proaspăt angajat. Aşa a început să-mi placă maşina, condusul, a început şi mătuşii mele să-i placă. La serviciu mai reparam una- alta, apoi am venit la ACR, făceam carting, stricam şi reparam maşini. Şi acum îmi repar singur maşina, doar să fie ceva foarte grav şi să nu pot face eu mă duc la un atelier".
Ca şofer, te stăpâneşti atunci când în faţă ai o maşină- şcoală. Unii dintre noi ne punem în papucii celui de la volan, care şi aşa e emoţionat şi chiar înfricoşat, nu trebuie să plusăm cu stres. Dar nu toţi reacţionăm calm la elevii şcolilor auto.
"Sunt participanţi la trafic care înjură că nu te-ai încadrat cum trebuie, să nu le dai voie să treacă mai repede. Sunt situaţii în care nu ai altă variantă, maşina face ce face, dar dacă cel de la volan nu o struneşte nu poate să reacţioneze cum vor unii, iar oraşul e tot mai aglomerat". Şi într-un oraş aglomerat, şi incidentele sunt frecvente, zicem noi. Ei, nu-i chiar aşa pentru că aglomeraţia te obligă să fii atent.
"Cele mai frecvente incidente pentru o maşină- şcoală vin din spate. Loviturile din spate... cred că erau mai multe în anii '90- 2000 pentru că maşinile nu erau dotate cu sisteme atât de bune de frânare, nu erau cauciucuri atât de performante cum sunt astăzi. Fiind circulaţia mai liberă, lumea era mai relaxată, te şi gândeai uneori cum tocmai pe tine te-a găsit în drum să-ţi dea cu şutul în fund. Acum, însă, eu cel puţin nu am mai primit de multă vreme un şut în fund şi circul mult. E adevărat că şi maşinile frânează mai bine dar şi şoferii au devenit mai atenţie pentru că fiind circulaţia foarte greoaie şi solicitantă, şi omul e mai atent. Înainte, te mai lovea câte unul şi-l întrebai: frate, da' dormeai la volan, ce făceai de nu m-ai văzut? Mi-aduc aminte că o dată, eram cu Dacia de la ACR, m-a lovit unul în spate şi m-a cutremurat bine, mi s-a rupt scaunul, iar fata de la volan s-a speriat. În general, însă, sunt rare cazurile în care se întâmplă coliziuni frontale. Dar accidentul face şi el parte din viaţa de şofer".
Să nu credeţi că vreun instructor auto conştient de rolul său îşi învaţă elevii să fenteze legea. Dar îi învaţă să fie stăpâni pe volan şi să se descurce în situaţii de tot felul. "Îi învăţ pe elevii mei tot ce ştiu eu despre maşină, despre modul de a te comporta la volan. Eu sunt de principiul că o maşină de şcoală în trafic nu trebuie să fie o piedică pentru ceilalţi, circuli exact pe unde îţi permiţi- ai un elev experimentat, care duce bine maşina, te duci cu el pe unde e mai aglomerat, ai un începător- îi îei încet pe unde poate el. Nimeni nu este obligat să te suporte, aşa că trebuie să îţi faci traseul astfel încât să nu deranjezi".
Vorbe din folclorul "şoferesc", explicate
Există un întreg arsenal de ziceri în folclorul conducătorilor auto- începători sau experimentaţi, unele menite să încurajeze pe viitorii conducători auto. I-am cerut lui Valentin Vechiu să le explice.
* "Ia tu permisul că după aia te înveţi cu condusul"
"Consider că e un pic forţat, ar însemna să-ţi cumperi un permis şi apoi înveţi să conduci. Nu. Lumea trebuie să înţeleagă că şcoala de şoferi îţi oferă un bagaj de cunoştinţe minim, acel bagaj minim este verificat de examinator, dar de la acel bagaj minim tu începi să capeţi experienţă. Experienţa la volan o capeţi şi după o sută de mii de kilometri, fiecare kilometru îţi oferă câte ceva. Sunt şoferi care au sute de mii de kilometri şi tot se întâlnesc cu situaţii cu care nu s-au mai întâlnit. Ei, apar şi noutăţi din când în când, dar nu majore. De exemplu, când au apărut giratoriile, mulţi nu au ştiut cum să le abordeze pentru că atunci când au făcut ei şcoală nu exista sensul giratoriu. A mai apărut virajul la stânga pe care înainte îl luai cu ocolirea centrului, acum se face tangenţial cu centrul intersecţiei. Dar acestea sunt lucruri mărunte. Dar atunci când iei permisul, găleata nu e goală, tot ai ceva în ea. De aceea şi ai semnul de începător pe maşină, pentru ca ceilalţi participanţi la trafic să te protejeze."
* "Dacă pietonii ar avea permis de conducere nu ar mai fi atâtea accidente de circulaţie care să-i implice"
"Da, asta este adevărat pentru că în general din postura de şofer eşti mult mai atent când eşti şi pieton. Ştii ce înseamnă o oprire bruscă, o distanţă de oprire, vezi semnalizarea, dar asta o spun cei care conduc şi care înţeleg. Dacă eşti numai pieton şi aici ai trecere de pietoni şi te izbeşti pe ea, fără să vezi maşina, fără să apreciezi viteza cu care maşina aia se apropie, rişti mult. Legea a fost o bună vreme pro- pieton, pietonul putea face pe trecere orice, or acum spune că pietonul trebuie să treacă în pas vioi, că trebuie să se asigure, că nu este un pericol iminent în jurul lui. E drept, vina tot pe şofer cade, dar a creat şi nişte obligaţii pentru pietoni".
Şi aşa ajungem şi la o chestiune sensibilă: există solidaritate între şoferi?
"Prea puţin. Ştii doar între care şoferi? Între profesioniştii care au o viaţă grea. Ei comunică, au staţii, se ajută, se opresc, se împrumută, dar altfel, nu există o solidaritate, ca dovadă că au fost cazuri când mulţi şoferi au trecut pe lângă un accident şi n-au oprit să vadă dacă e cineva acolo, dacă are cineva nevoie de ajutor. Depinde de conştiinţa fiecăruia şi mai e o chestiune de educaţie. Nu poţi să judeci, dar când poţi salva o viaţă, trebuie s-o faci. Dacă şoferul ăla nu a greşit ci i s-a făcut rău?"
La final, o porţie de linişte pentru şoferii care se sperie atunci când schimbă maşina şi ajung la volanul unui autoturism pe care nu-l cunosc. Se întâmplă frecvent să te încurci, să sesizeză că parcă e altfel decât pe o altă maşină, parcă ambreiajul e mai sus, parcă vitezele sunt altfel, marşarierul e altfel.
"Orice conducător auto, când se mută de pe o maşină pe alta, are nevoie de o perioadă de adaptare. Acum, experienţa şoferului face ca perioada să fie mai scurtă sau mai lungă, dar în general oricine ar fi conducător auto are nevoie de o perioadă de adaptare- cu ambreiajul, cu sistemul de frânare, cu performanţa ei".
Discuţia cu Valentin Vechiu a avut loc în timpul unei ore de condus, de aceea a şi fost întreruptă de sfaturile instructorului către elevul său. Va deveni unul dintre mulţii cursanţi care peste ani vor spune "Mulţumesc" pentru ce au învăţat la şcoala de şoferi. Noi îi dorim succes.
