Trebuie să ai un suflet tare bun să investeşti timp, resurse interioare dar şi fermitate pentru a ajuta o persoană condamnată sau una ameninţată de aplicarea unei pedepse pusă în "stand by". Trebuie să ai mare răbdare să vezi cum, sub ochii tăi, un om abrutizat învaţă care-i sunt priorităţile în viaţă şi îşi descoperă propriile atuuri de care nu a avut habar.
Într-o clădire ascunsă de ochii botoşănenilor, de mai bine de 15 ani funcţionează Serviciul de Probaţiune, locul unde condamnaţii sau persoanele cărora li s-a stabilit o pedeapsă cu amânare se redescoperă, îşi redescoperă sinele. Cei care îi însoţesc pe toată această cale a redescoperirii sunt consilierii de probaţiune. Nu sunt mulţi dar sunt aglomeraţi pentru că aria lor de activitate este suficient de extinsă cât să nu le lase timpi morţi.
Printre ei, Marta Arhip, unul dintre cei mai experimentaţi consilieri de probaţiune din judeţ. "Serviciul de probaţiune funcţionează la Botoşani de 15 ani, iar eu lucrez aici de vreo 14 ani. Între timp, s-a schimbat raportul de forţe. Deşi Serviciul se ocupă cu supravegherea măsurilor neprivative de libertate, inclusiv minori, în primii 10 ani, până la întrarea în vigoare a Noului Cod Penal, cea mai mare parte a activităţii era dedicată referatelor de evaluare presentenţială (solicitat de instanţă înainte de a emite sentinţa într-un caz, n.r.) decât supravegherea. Acum nu mai putem vorbi de condamnaţi pentru că instituţia amânării pedepsei nici nu-i numeşte condamnaţi pe aceştia. Judecătorul stabileşte o pedeapsă, dar care este amânată pentru doi ani în care inculpaţilor li se impun măsuri de supraveghere. În schimb, la cei condamnaţi sub supraveghere, creşte termenul de supraveghere între 2 şi 4 ani iar munca în folosul comunităţii este imperativă, la care se adaugă şi alte obligaţii despre care judecătorul consideră că se impun. De exemplu, programe de reintegrare desfăşurate fie de serviciul de probaţiune, fie de instituţii din comunitate. Regretabil este că în comunitatea noastră nu sunt instituţii abilitate să desfăşoare astfel de programe şi cea mai mare parte sunt desfăşurate de consilierii de probaţiune. Noi, pe lângă supravegherea obligaţiilor, desfăşurăm şi aceste programe- fie individual, fie programe de grup. Iar consecinţele sunt diferite. De exemplu, la amânare ei nu rămân cu antecedente penale, persoanele nu sunt supuse unor interdicţii la finalizarea celor doi ani pe când la supraveghere, pedeapsa se consideră executată iar ei trebuie să mai aştepte încă trei ani pentru a fi reabilitaţi de drept. Tot în supraveghere ne vin minori cărora li s-a înlocuit măsura privativă din centrul educativ sau din centrul de detenţie, fie sunt eliberaţi. Sau liberaţii din Penitenciare care au fracţii de pedeapsă rămase de executat mai mari de doi ani", povesteşte Marta Arhip.
Are în grijă 160 de persoane condamnate sau cu pedeapsa amânată, conducându-le pas cu pas în ceea ce o numim reabilitarea sinelui. Şi cum fiecare consilier are tot cam atâţia consiliaţi, rezultă că la Serviciul de Probaţiune Botoşani, peste o mie de persoane îşi ispăşesc căutările.
Trecerea de la "condamnat" şi "om redat societăţii"
Ce se întâmplă în cadrul acestor programe de consiliere?
"Programele sunt de aşa natură încât ar trebui derulate săptămânal. Ar trebui să fie o sesiune de consiliere pe săptămână şi din momentul în care persoana supravegheată şi-a dat acordul, se stabileşte programul. Scopul programului este de reintegrare socială a persoanei, inclusiv creşterea motivaţiei pentru schimbare. Programele prevăd o succesiune de sesiuni care îi ajută să îşi stabilească obiective, să găsească modalităţi de atingere, să-şi recunoască propriile probleme, să caute soluţii, inclusiv alternative. De exemplu, sunt învăţaţi să comunice asertiv, adică să pună accent pe propriile sentimente şi nu să învinovăţească alte persoane şi să nu folosească un comportament agresiv. De multe ori nu este potrivit nici un comportament pasiv".
Cum ajunge persoana în programul de consiliere? "În momentul în care ni se alocă un caz, o supraveghere, convocăm persoana la Serviciul de Probaţiune. Se stabileşte atunci şi managerul de caz pe toată perioada supravegherii şi în momentul în care persoana s-a prezentat, are loc prima întrevedere. Atunci se aduce la cunoştinţă pedeapasa, i se comunică măsurile, obligaţiile, consecinţele nerespectării măsurilor impuse de instanţă apoi îi explicăm care-i scopul şi modul de desfăşurare a supravegherii. Reabilitarea socială a persoanei este scopul final, dar şi repararea prejudiciului adus comunităţii pentru că mai nou avem în sarcina noastră şi urmărirea daunelor materiale şi morale-, întâlnirile de la Serviciul de Probaţiunii dar şi vizitele inopinate la care ne obligă legea. Noi suntem obligaţi să-i vizităm iar ei sunt obligaţi să ne primească. Atunci analizăm şi care sunt nevoile lui sociale, iar aceste nevoi le vom prinde în planul de supraveghere pentru că el are nevoie, de exemplu, de un loc de muncă, dacă a fost condamnat pentru furt. Alte persoane au fost condamnate pentru consum de alcool la volan. În legătură cu obligaţiile civile, aici e o problemă. Legea prevede că cu şase luni înainte de împlinirea termenului de supraveghere- bineînţeles că noi pe tot parcursul consilierii noi îi monitorizăm şi îi motivăm să-şi achite aceste obligaţii-, consilierul de probaţiune este obligat să verifice ce demersuri a făcut persoana supravegheată pentru îndeplinirea obligaţiilor financiare- materiale sau morale. Achitarea obligaţiilor nu atrage revocarea măsurii de supraveghere. De regulă, sumele sunt destul de mari iar oamenii nu prea au bani să plătească, de aceea unii se mai duc în străinătate, mai vând produse agricole, alţii au poprire pe salariu".
Credem că oamenii sunt buni în esenţă dar devin răi din cauza mediului care îi afectează, care îi perverteşte, îi schimbă. Cert este că au nevoie de ajutor să depăşească un moment dificil, când se confruntă cu opinia celorlalţi despre ei, cu degete arătate către ei, cu judecăţi pe care poate nu le merită.
"Sunt foarte mulţi factori care influenţează comportamentul omului În cea mai mare parte, de exemplu în cazul minorilor, comportamentul mai poate fi schimbat, dar în cazul unui adult e mult mai greu pentru că se formează nişte deprinderi negative. Mediul familial precar- lipsa confortului financiar, chiar lipsa părinţilor de acasă, astfel că nimeni nu exercită un control asupra minorului, fie anturajul- avem copii din familii foarte bune care frecventează un anturaj pro- infracţional şi atunci achiziţionează unele deprinderi care nu sunt tocmai de dorit. Abandonul şcolar e o problemă mare pentru că asta înseamnă că minorul are prea mult timp la dispoziţie, de angajat nu se pot angaja că nu au vârsta necesară... în acest caz, ei preferă petrecerea timpului fie prin baruri, fie pe la jocuri de noroc. Am avut situaţii în care singura preocupare de zi a minorilor era să ochească maşini ce ar fi putut fi sparte noaptea, unde sunt parcate. Aveau şi o bujie cu care loveau în parbriz, îl spărgeau, furau ce le cădea la îndemână. Pe de altă parte, am remarcat că în cazul infracţiunilor comise cu violenţă, mare parte din ele sunt cauzate de lipsa de educaţie. După ani de experienţă pot spune că persoanele care comit infracţiuni cu violenţă- loviri, vătămări, mai ales la minori sunt persoane care ori păstoresc oile, vacile şi probabil că mediul în care trăiesc parcă îi sălbăticeşte, deşi poate nu acesta este cuvântul potrivit. Oricum, nu au abilităţile de a gestiona situaţiile conflictuale, nu au deprinderi. Singura metodă de a-şi rezolva problema este să pună mâna pe bâtă..."
Cazurile pe care le "duci" acasă fără să vrei
Astfel de persoane intră în camera de consiliere de la Serviciul de Probaţiune, astfel de persoane sunt vizitate acasă, în mediul lor. Cum se comportă ele în prezenţa consilierului de probaţiune? Care în acest caz e femeie, micuţă de statură şi pare blândeţea întruchipată?
"Puţini sunt cei care nu răspund la întrebările legate de familie, de comportament, de ceea ce i-a condus la comiterea de infracţiuni. Avem şi cazuri de mitomani şi dacă nu am avea surse de informare- gen rechizitoriu sau alte surse, am putea fi induşi în eroare. Noi în general folosim întrebări deschise, care să le dea posibilitatea să dea răspunsuri largi, amănunţite, să explice".
Şi după o zi cu astfel de persoane, de fier să fii şi tot parcă te simţi sfârşit, epuizat. Da, există epuizarea de la serviciu, astfel că îţi cauţi remedii pentru "reîncărcare".
"Ducem acasă multe cazuri, situaţii de persoane care deşi au fost condamnate încă îşi susţin nevinovăţia, se consideră nedreptăţite, fie pedepse foarte aspre, fie circumstanţe care nu le-au permis să-şi dovedească nevinovăţia. Cei mai mulţi respectă toate condiţiile impuse de instanţă şi de programul de supraveghere, dar ne spun că se pregătesc să ajungă la CEDO. Sau am mai avut cazuri în care persoana a fost achitată la fond şi condamnată la Curtea de Apel, fiind un şoc pentru ea. Din câte îmi amintesc, domnul respectiv nu desfăcuse în instanţă un contract de arendă. Deci a arendat teren, câţiva ani de zile nu a primit produsele pe care trebuia să le primească, potrivit clauzelor contractuale, a dat terenul unei alte persoane şi toamna a fost reclamat că a fost instigat să fure. A trecut de Judecătorie unde a fost achitat, la Tribunal a fost achitat iar la Curtea de Apel i s-a stabilit o pedeapsă cu amânare dar cu daune- să plătească recolta lui. Iar acea persoană este foarte bolnavă... Sunt cazuri care te impresionează. Se poate întâmpla să loveşti pe cineva iar acea persoană să moară. Am avut aşa un caz. Victima era o persoană consumatoare de alcool, fără a exista vreun conflict între ea şi făptuitori, pur şi simplu l-au lovit iar persoana lovită a murit. Ironia sorţii..."
Cum gestionează Marta Arhip astfel de situaţii? Cu obiectivitate şi cu dorinţa de a investiga. "La individualizarea pedepsei, judecătorul ţine cont de persoană pentru că sunt accidente, sunt chestiuni care se întâmplă spontan. La fel se întâmplă şi în cazul nostru. De exemplu, copiii sunt elevi, sunt din familii bune, dar trebuie să fim obiectivi. În primul rând, consilierul de probaţiune trebuie să facă o propunere către judecător referitor la cea mai bună măsură educativă pentru persoana respectivă. Consilierul poate propune o măsură neprivativă de libertate sau, dacă este o infracţiune gravă, iar persoana are nevoie de o reeducare într-un centru specializat, este nevoit să solicite judecătorului o măsură privativă de libertate".
"Ei nu sunt persoane violente permanent"
Nu a avut parte de întâmplări nefericite şi se bucură că şi-a păstrat întotdeauna cumpătul chiar şi în situaţii mai tensionate. Cu calm, consilierii de probaţiune reuşesc să-i convingă pe cei pe care trebuie să-i consilieze că o atitudine agresivă nu îi va ajuta pe parcursul programului, astfel că ar fi bine să coopereze.
"Noi suntem empatici dar exercităm şi o autoritate, astfel că îşi schimbă atitudinea. Ei nu sunt persoane violente permanent, ci au doar accese de furie. Se întâmplă să aibă o atitudine necuvincioasă, ridică tonul. Când facem vizite la domiciliu, de regulă suntem însoţiţi, dar se întâmplă să lipsească unul dintre noi şi să plecăm doar cu şoferul. Trebuie să ştim să gestionăm situaţia în cazul în care o persoană se manifestă mai agresiv. Am avut cazuri în care familia persoanei pe care o consiliez să se dovedească mai agresivă, dar îi explicăm care este scopul vizitei noastre, faptul că vizita noastră este în interesul persoanei consiliate".
Marta Arhip nu crede că meseria ei e grea pentru că de-a lungul timpului a găsit şi părţile frumoase, care compensează.
"Este o meserie frumoasă pentru că lucrezi cu omul şi ai uneori plăcerea să vezi că sunt vizibile schimbările în comportamentul lui. Mai mult, impune o diversitate de cunoştinţe, tocmai de aceea la ocuparea unui astfel de post de consilier de probaţiune trebuie să fii absolvent de drept, asistenţă socială, sociologie sau psihologie. În plus, trebuie să fii empatic şi să arăţi empatie atunci când faci consiliere, dar în egală măsură trebuie să manifeşti autoritate".
Povesteşte că a impresionat-o mult nota lăsată de un "client", persoană cu studii juridice, care la începutul programului de consiliere s-a arătat reticent în privinţa rezultatelor pe care le-ar putea obţine. Până la finalul programului şi-a schimbat opinia şi a apreciat atât consilierul de probaţiune cât şi schimbarea pe care acel program de consiliere a adus-o în viaţa lui.
Or tocmai acesta este scopul şi motivaţia consilierilor de probaţiune: schimbarea.
