În loc de epilog. Proiectul Oameni şi meserii a ajuns la final FOTO
OAMENI si MESERII

Când Ştiri.Botoşani.Ro a demarat proiectul "Oameni şi meserii", motivaţia era de a scoate în evidenţă meserii care ne fac viaţa mai bună, să le dăm o faţă şi un nume acelor meseriaşi care, poate neştiuţi sau ignoraţi, îşi fac meseria aşa cum ştiu ei mai bine

În loc de epilog. Proiectul Oameni şi meserii a ajuns la final FOTO

Nu ne-am fi gândit nicio clipă că vom ajunge să numărăm 60 de episoade- proiectul începând în martie 2016-, în 60 de săptămâni fără întrerupere, perioadă de timp în care am adus în faţa dumneavoastră, a cititorilor Ştiri.Botoşani.Ro, oameni cu meserii diferite, cu vieţi interesante şi cu poveşti remarcabile.

Adevăraţi "meseriaşi", aşa cum i-am numit noi, aceşti profesionişti în domeniile în care activează de ani de zile ne-au produs emoţii, ne-au produs bucurii, am plâns şi ne-am amuzat cu ei şi cu aventurile lor în "cartea de muncă". Unii încă lucrează, alţii sunt pensionari, între timp alţii s-au reorientat, dar pentru meseria despre care vorbesc cu atâta patos şi bucurie au o afinitate specială.



Am valorizat fiecare meserie în parte şi cu ajutorul lor celor care le practică, ne-am dat seama că datorită acestor meserii şi a celor care le practică viaţa noastră, a tuturor, este mult mai simplă. Sau pur şi simplu, este. Am ajuns în locuri în care nu ne-am fi aşteptat- o sală de morgă, în Penitenciarul Botoşani, în pădure, în gară, într-un taxi, la grădiniţă, la şcoală, la Staţia Meteo, la o măsuţă din Piaţa Mare, la Judecătoria Săveni, la Parchetul Botoşani, la Dorohoi, la Bucecea, la Prăjeni şi sperăm că v-am purtat cu noi atunci când aţi citit "rezultatul" plimbărilor noastre. Pe unii i-am invidiat pentru bucuria cu care îşi fac meseria, pe alţii i-am compătimit, dar cu toţii ne-am asumat în deplină cunoştinţă de cauză ceea ce facem pentru pâinea zilnică



Oameni şi meserii:
Poliţist: Gabriela Aparaschivei şi Constantin Cuti
Pompier: Laurenţiu Grămescu
Medic chirurg: Silvia Maria Ţighiliu
Jandarm: Sânziana Sauciuc
Operatori salubritate: Ioan Murariu, Constantin Luchian şi Ovidiu Puiu
Asistent social: Beatrice Siminiuc
Croitor: Doina Piaskovschi şi Ovidiu Gagiuc
Geamgiu: Mina Brumariu
Cizmar: Marin Ghiţun şi Ioan Azanfiri
Ceasornicar: Constanţa Rotaru şi Maricica Paiu
Coafor, frizer, manichiurist: Alexandra Hriţcu şi Alexandra Buzuc, Adriana Vasilache şi Ioan Huţu
Instalator: Mihai Cimpoi, Sergiu, Vasile, Ciprian, Ştefănel şi Ioan Coşcodan
Medic de urgenţă: Doina Viziteu
Învăţător: Florica Grigore şi, în memoriam, Viorel Grigore
Taximetrist: Gheorghe Sandu
Actor: Gabriela Nistorică
Pădurar: Neculai Ciocănescu
Procuror: Nicoleta Arpinte şi Larisa Rusu (Lungu)
Optometrist: Costel Ianovici
Ofiţer de stare civilă: Costel Gabur
Fotbalist: Vespazian Colban şi Gabriel Vaşvari
Conductor tren, şef de tren: Miron Aostăcioae şi Daniel Poleac
Scafandru: Marian Arfire
Avocat: Rodica Dascălu
Factor poştal: Romică Stoleru şi Ioan Poroh
Medic de ambulanţă: Liliana Mateciuc
Judecător: Florin Cotoi
Medic anatomopatolog: Anca Buliga
Bijutier: Sorin Dadaci
Barman: Roxana Atomulesei
Meteorolog: Costică Căluţu
Asistent maternal: Nadia Săvinescu şi Tiberiu Voroneanu
Depanator Radio- TV: Dumitru Şpaiuc
Bucătar: Luminiţa Ştefanov
Psiholog: George Maidaniuc
Medic veterinar: Vasile Negrii
Vânzător/ operator comercial: Mihaela, Angela, Raluca şi Mihaela
Arheolog: Octavian Liviu Şovan
Farmacist: Maricica Cazacu
Preot: Vasile Găină
Camionagiu: Alin şi Diana Avădăni
Vatman: Elena Galan
Moaşă: Adriana Răuţu
Consilier de probaţiune: Marta Arhip
Instructor auto: Valentin Vechiu
Poliţist de frontieră: Petronela Ababei şi Lucian Sîrbu
Antrenor: Nicu Cucuveică
Sociolog: Cristian Negrii
Grefier: Luminiţa Florea
Violonist: Elena Pricopi
Muzeograf: Adela Kovacs şi Daniel Ciucălău
Tipograf: Valentin Zgâmbău
Maseur: Constantin Baciu
Bibliotecar: Elena Elisabeh Atitienei
Fotograf: Aurel Hurmuz
Traducător: Adriana Lazarovici şi Geanina Tofan
Ţesător: Mihai Maxim
Inginer electrician: Cristian Prisăcăruţă
Crescător de animale: Victor Arăpaşu
Telegrafist: Maria Istrate
Fierar- potcovar: Vasile Bidalac.

Punem punct şi virgulă proiectului "Oameni şi meserii” dar nu ne luăm rămas bun pentru totdeauna. Pentru că avem speranţa că poate, la un moment dat, vom găsi şi alţi meseriaşi despre care nu am scris până acum.

Mulţumim celor care şi-au pus viaţa şi meseria la vedere, mulţumim celor care ne-au dat idei şi ne-au ajutat să ajungem la aceşti meseriaşi şi mulţumim cititorilor care, prin comentariile lor, au apreciat proiectul.

Întregul proiect îl găsiţi în secţiunea Special al Ştiri.Botoşani.Ro.


 

 

Spune-ne opinia ta