O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
Gheorghe I. Gheorghe este autor de proză, rondeluri, sonete, fabule, parodii şi epigrame. Din cele citite din creaţiile sale existente pe diferite surse, am constatat prezenţa a două tipuri comice definitorii: umorul şi ironia. Textele lui Gheorghe I. Gheorghe obligă cititorul să găsească elementele ce ar impune disjuncţia între cele două tipuri comice şi, totuşi, să conducă spre acelaşi scop. Scopenhauer este unul din cei care explică deosebirile dintre ironie şi umor, realizând un fel de joc între două cuvinte: “seriozitate” şi “poantă”. Ironia ar fi poanta ascunsă în spatele seriozităţii, cam aşa cum se întâmplă la Stelică Romaniuc, Mihai Haivas, Grigore Cotul, Mihai Cornaci sau Al. D. Funduianu. Umorul ar fi seriozitatea pitită în spatele poantei, cum întâlnim la Vasile Larco, Petru-Ioan Gârda, Mihai Batog-Bujeniţă, Vasile Manole, Nae Brădăţeanu sau Gheorghe Hreapcă. Gheorghe I. Gheorghe raportează umorul şi ironia în funcţie de starea sa dominantă pentru un moment dat, astfel că cele două elemente comice sunt obligate să liciteze între scepticism şi tonul grav, aspect pe care l-am mai sesizat şi la Valentin David.
Gheorghe I. Gheorghe scrie o operă prin care demonstrează că este un ins autonom şi din această poziţionare nu iartă nimănui gesturile ieşite din canoanele eticii. Aşa a apărut şi cartea de epigrame „În cuiul tăcerii” (Editura „Betta”, Bucureşti, 2020, prefaţă: George Corbu). Ce urmăreşte autorul? Câteva lucruri esenţiale: modul în care se percepe omul pe sine, cum relaţionează diferitele categorii pasibile a fi subiecte de epigrame şi modul cum cei amintiţi se poziţionează în lume. Din zbaterea acestora izvorăsc fapte pe care le adoptă umorul şi ironia. Convins de valabilitatea vorbelor ce vin din antichitate, „Ridendo castigat mores”, Gheorghe I. Gheorghe s-a apucat de scris şi epigramă şi de aici nevoia de a ataşa cărţii sale o „Motivaţie”: „Cu epigrame am apărut târziu, / Văzând în jur atâta nedreptate, / Cum unii mint, cu multă voluptate, / Că ne-au izbăvit de traiul cenuşiu. // Nu sunt, desigur, nebun sau ageamiu
Să mă îmbăt cu vise gogonate, / Că pot să-ndrept atâta răutate, / Că versul meu nu se pierde în pustiu. // Sper, însă, un bob să pun la epilog, / Să aruncăm pe rug traiul demagog, / Şi scrum să-l facem cu miile de volţi, // Că zâmbetele să le-nmulţim sub bolţi… / M-alătur, ca ucenic „stomatolog”, / Luptei de a extirpa al Hydrei colţi”.
După cum spuneam, Gheorghe I. Gheorghe este un pesimist, unul dintre foarte puţinii aflaţi printre epigramişti. Dacă majoritatea scriu epigrame cu credinţa că vor schimba lumea, că-i vor extrage pe cei aflaţi sub tirania adjectivelor depreciative, autorul în discuţie nu are siguranţa aceasta. Nu este întâmplător faptul că volumul debutează cu această „Motivaţie” pusă sub semnul unei deznădejdi amare. E, probabil, o dispoziţie specială a personalităţii sale aliată cu umorul. Aerul de veritabilă deznădejde se simte, cu precădere, în epigramele dedicate politicii şi politicienilor: Temere: „Mai mult decât gustul mătrăgunii / Venit din tărâmul neplăcerii, / Mă tem, azi, de puterea minciunii, / Mai ales, de minciuna puterii.”; Politica: „Între ştiinţe sunt dispute, / Dar despre ea nu este ceartă, / Admit blestemul ei prin soartă / De-ar fi în mâini nepricepute.”; Parlamentul: „Un Turnu’ Babel pentru toţi / Ce rost în lume nu-şi găsesc, / În care-aleşii-s poligloţi… / Doar româneşte nu vorbesc.”; Guvernul şi măsurile anticriză: „A gândit mult, cu dichis, / Şi la urmă a decis: / Decât mult şi fără rost / Mai bine puţin şi prost.”; Viaţa politică: „În pragul stihiei, / Se spune prin târg, / Fructele mâniei / Vor fi iar în pârg.”; Opinie: „Astăzi, cu mare supărare, / Adevărul voi descrie: / Democraţia noastră are / Un miros de colonie.” etc.
Pe lângă puseurile evidente de scepticism, epigramele lui Gheorghe I. Gheorghe sunt învăluite de un ton grav, ivit din momente de meditaţie, ce nu scade valoarea epigramei, mai mult, îi întăreşte scopul pentru care a fost scrisă. Cea care face casă bună cu acest ton este ironia: Demagogică: Zise-un câine cu emfază / Către cel ce emigrează: / - Eu în ţară am să stau / (Cât mai merge cu hau-hau).”; Hotărâre: „Pisica îşi exprimă azi un crez: / „Cu siguranţă vreau să emigrez. / Nu-mi place viaţa de ogradă, / Că tot mai mulţi mă trag de coadă.”; Un loc călduţ: „sătul să stea de pază pentr-un blid / Dulăul se înscrise-ntr-un partid / Şi haitei îi explica fără ruşine: / - În politică se latră mult mai bine”. Şi exemplificările ar putea continua cu epigrame prezente în cele 20 de capitole care organizează textul. Gheorghe I. Gheorghe este un om serios,
un epigramist care are un mister al lui pe care îl descâlcim dacă îi citim şi proza. Pornind de la numele său, Gheorghe I. Gheorghe, autorul îşi dedică un catren: „Glumesc colegii când mă văd, / De numele ce mi s-a dat; / În urmă, însă, las prăpăd, / Fac totul numai la pătrat”. Adevărul acesta se remarcă şi în modul de armonizare a raportului umor-ironie. Bergson spunea că ironia ar fi un enunţ a ceea ce ar trebui să existe, prefăcându-ne a crede că avem în faţă o realitate, pe când umorul este o descriere a ceea ce este cu gândul ca lucrurile să fie altfel. Din aceste perspective prezentate aici, schopenhaueriene şi bergsoniene, Gheorghe I. Gheorghe este un sceptic ce are ştiinţa armonizării relaţiei dintre umor şi ironie. (GEORGICĂ MANOLE)
Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA. Aşteptăm creaţiile voastre pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com până în fiecare zi de vineri a săptămânii. (Georgică Manole)
FEMEIA
Nu are porţi, nici ziduri ferecate
Sub cer aromitor, curgând spre rai,
Dar este totuşi unica cetate
Pe care-o cucereşti şi…te predai. (GHEORGHE BÂLICI)
PRECIZARE
Iubita mea, din câte am aflat,
S-a-ndrăgostit grozav de-un bătrânel,
Că are buzunarul tot umflat,
Doar că a lui e de la portofel… (GHEORGHE BÂLICI)
UNEI DOMNIŞOARE, PROASPĂT
DOCTOR ÎN ŞTIINŢE
E tânără şi frumuşea,
Dar teza n-a făcut-o ea -
I-a scris-o-n patimă avană
Un doctor încă tare-n pană!... (GHEORGHE BÂLICI)
ITINERAR FORESTIER
În raiul codrului te pierzi,
Vezi cerbi ce iau în coarne „dracii”
Şi oameni mulţi în haine verzi,
Ce taie cu nesaţ copacii. (VASILE LARCO)
PASTEL DE TOAMNĂ
Noaptea e mai răcoroasă,
Ploile sunt mai frecvente,
Ceaţa tot mai greu apasă…
Ca facturile scadente. (VASILE LARCO)
O NOUĂ TAXĂ?
E pus, şi nu spun în răspăr,
La microfon, de te cruceşti,
Impozit fix pe adevăr…
Deci dacă îl rosteşti, plăteşti! (VASILE LARCO)
PARADOX
Și-ntr-un cap deștept, se pare -
Ca o culme-a ironiei -
Spațiul rezervat prostiei
Este-adesea mult prea mare.(MIHAI HAIVAS)
JURIILOR DIN CONCURSURI
Nu-i greu să scriu o epigramă
În orice ritm pe care-l vor;
Mai greu îmi e, de bună seamă,
Să știu de-o fi pe „placul” lor!(MIHAI HAIVAS)
APEL „CĂLDUROS”
Dragi femei, când îi traduceți
Pe bărbați, eu v-aș ruga:
Pân'la fiebere nu-i duceți,
Că se pot... evapora!(MIHAI HAIVAS)
ZBORURI ASCUNSE
Omu-i insectar obscen,
Unde zboară ca nebunii,
Fluturii, în abdomen
Şi în ţeastă gărgăunii! (VALENTIN DAVID)
EFECT DE SECANTĂ
Se poartă pe ciolan răzbel,
E un miros ca de haznale,
Fiindcă-n statul paralel
Se poartă lupte inegale! (VALENTIN DAVID)
CADOU
Când cu draga mea frumoasă
Ne-am unit pe viaţa toată,
Socrii ne-au luat o casă…
Dintr-un kil de ciocolată. (PETRU-IOAN GÂRDA)
CASĂ
Chiar de-i mare greul pantei,
Cred că cea mai dulce casă
E aceea a amantei…
Când bărba-su nu-i acasă. (PETRU-IOAN GÂRDA)
DIALOG ÎNTRE DOI COLEGI DE GRĂDINIŢĂ
- Mama mea este mai bună
Ca a ta, nu e minciună!
- Nu te contrazic defel,
Tatăl meu zicea la fel! (GRIGORE COTUL)
PATRIOTISM
Cred românii, împreună,
În aceleaşi idealuri,
Doar atunci când se adună
În localuri. (GRIGORE COTUL)
POMANAGIUL LA CIMITIR
La parastase vine regulat,
Ci nu ca alţi creştini, din an în paste;
El n-a ştiut pe niciun răposat,
Pe dânsul orice mort l-ar recunoaşte! (ION DIVIZA)
DARWIN ŞI MAIMUŢA
Fiind bătrân şi ramolit,
Maimuţa nu l-a îndrăgit
Şi totuşi i-a adus în zori
Un homo sapiens din flori. (ION DIVIZA)
IDILĂ NOCTURNĂ
Cu soţioara împreună
El nu mai e sub clar de lună,
Dar supărare, sigur, nu-i:
Era nevasta şefului. (ELENA MÂNDRU)
CĂRCOTAŞUL
Eu îl public regulat
Însă el în mod pervers
E mereu cam supărat
Susţinând c-ar fi invers. (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
VIVAT COTNARUL
Într-o lume probozită
De stihii şi de amar
E salvarea potrivită
Doar o sticlă de Cotnar. (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
DICŢIONAR ÎN Î: Încuietoare
Pomenită-n apărare
Și blocată mai ales
Noaptea – paznic la intrare…
Vorbă cu subînțeles! (GHEORGHE GURĂU)
DICŢIONAR ÎN Î: Înșelătoria
Acțiune-n judecată
E ceva de necrezut
Vorbă din popor luată…
Ce-am avut și ce-am pierdut! (GHEORGHE GURĂU)
DICŢIONAR ÎN Î: Însușirea
E un fel de a lua
Totu-i zis la întâmplare
Un alt mod de-a prezenta
Fața-n orice-împrejurare! (GHEORGHE GURĂU)
DICŢIONAR ÎN Î: Îndrumare
Îndrumare-i oneroasă
Dar așa ne este datul;
Soața când m-așteapt-acasă
Eu la alta fac… șpagatul! (GHEORGHE GURĂU)
HOŢIA LA ROMÂNI
Nu-i în ţară vreo soţie
Să nu spună mânioasă:
- Nu scapi la noi de hoţie
Că te fură de mireasă. (VASILE MANOLE)
EMANCIPAREA FEMEII
Când se culcă el pe spate
Repede îl simte soaţa
Şi cum vrea întâietate,
Îi ia faţa. (VASILE MANOLE)
FEMEIA IDEALĂ
O privesc şi nu-mi displace,
E frumoasă, blândă, tace,
Cu ea viaţa-i feerie
(Iubesc o fotografie). (GHEORGHE I. GHEORGHE)
ÎN PARC
Pe una dintre cărărui
E bustul bardului cioplit.
M-aş înclina în faţa lui,
Dar încă e neşlefuit. (GHEORGHE I. GHEORGHE)
DIVERSITATEA VIEŢII
De la un timp am o problemă,
Nu pot scăpa de o dilemă:
Când mi-e rău Salvarea vine,
Poliţia când mi-e bine. (GHEORGHE I. GHEORGHE)
ELITE APOLITICE
Deși sunt oameni cu cap,
Au și ei un handicap :
Se feresc de-orice partid,
Mai ceva ca de COVID. (DUMITRU BUJDOIU)
PANDEMIA-PANDALIA
La restricții n-ai de-ales,
Totu-i COVID, nu-i tocmeală;
Nicio gripă, nici răceală,
Nici, măcar, un târnafes. (DUMITRU BUJDOIU)
PROFESIA DE GLOVIST
Cu bicicliștii la GLOVO,
Și-a luat patronul VOLVO;
De-i “călărește” mai des,
Cumpără și-un MERCEDES. (DUMITRU BUJDOIU)
LA 30 ANI DE CĂSNICIE NAȘPA
Cum de-am suportat-o eu ?!
Ani de chin, amar și greu,
Plus consolarea infimă :
Suferi mai puțin la crimă. (DUMITRU BUJDOIU)
CÂT AI ZICE PEŞTE
Ai vrea nici cât să pui pe-un dinte
De-un crud COVID a te trata?
E musai să fii președinte
Nu-n orice țară: al SUA! (NICOLAE MĂTCAŞ)
O ÎNTREBARE
N-o să-ntreb nici eu, de pildă,
Pe vreun Fritz sau vreo Clotildă
Care li-i cetățenia,
Ci cât țin la România. (NICOLAE MĂTCAŞ)
O-NTREBARE LA ÎNTREBARE
Dar pe-un biet basarabean,
Calfă-n târg dâmbovițean,
Nu-l întreabă nici un spân
Dacă-i cetățean român? (NICOLAE MĂTCAŞ)
LA PLECAREA FOSTULUI PRIMAR
E clar lucru că orgoliul
Nu poa' nimeni să i-l ieie.
Oare cum o fi fotoliul
Încălzit de o femeie? (NICOLAE MĂTCAŞ)
VEŞNICA VICTIMIZARE A PERDANŢILOR
Căinează-i, neam bigot,
Că ar fi pierdut la vot
Nu în urma erodării:
Din pricína fraudării! (NICOLAE MĂTCAŞ)
TEHNICA E DE VINĂ DE REZULTATELE VOTĂRII?
A greși e omenește,
Însă nu-i inginerește:
Erori SOFT-ul a comis
Numai cât ... i s-a permis. (NICOLAE MĂTCAŞ)
SCALDĂ APA(CALDĂ)-N DOUĂ APE
„Eu, odat' ajuns primar,
Apă caldă - cât încape!...”.
Și-a ajuns. Făgada doar
El o scaldă-n două ape. (NICOLAE MĂTCAŞ)
TĂMBĂLĂU DUPĂ VOTARE
Parc-au căpiat cu toții,
Că se plâng de fraudare.
Dar când hoții strigă „Hoții!”,
Cine strigă,-atunci, mai tare?! (NICOLAE MĂTCAŞ)
RĂZBUNAREA UNUI PRIMAR PE NEVOTANŢII SĂI
Ca să demorseze mina
Că s-a rupt doar pentru sine,
Le-a-nchis gazul și lumina,
Poate, vor vedea mai bine. (NICOLAE MĂTCAŞ)
CAMPANIE POSTELECTORALĂ
Cum se vaită necăjit
Că la vot a fost ciordit,
DNA-ul hop și el
Îi deschide-un dosărel. (NICOLAE MĂTCAŞ)
CONSTATARE
Uneori, pare-o minune;
El e omul care-mi place!
Dacă nu are ce spune,
Spune mult mai mult când tace! (MAX OPAIŢ)
UNOR POLITICIENI
Mi se pare că-i sinistru
Să nu vezi parlamentar,
Care-a fost cândva magistru;
Cu carte, găseşti mai rar!? (MAX OPAIŢ)
MĂRTURISIRE
Ce vreau să spun, are temei:
Când văd că tensiunea creşte,
Cum sunt sătul de gura ei,
Mi-e mult mai dragă,când ...lipseşte! (MAX OPAIŢ)
CONSENS MUTUAL
Se plimbă noaptea pe alei;
Ea, tulburată, prima oară
Dadu frâu liber la idei:
...El e "berbec"...eu sunt "fecioară!?... (MAX OPAIŢ)
PRECAUTUL
Goni din jurul ei bărbaţii
Şi-n gelozia lui de foc
Chiar şi din cărţile de joc
A scos, bănuitor, valeţii… (ILIE CIOBESCU)
UNUI POET
Cartea ta e un tezaur
Unde aflu, pas cu pas,
Un filon curat de aur-
ea mediocritas… (ANDREI CIURUNGA)