Justiție

BOTOSANIMoştenitori puşi la plată pentru un prejudiciu creat unei instituţii sanitare din judeţ

Vineri, 20 Ianuarie 2017 2424

Aproape o sută de mii de lei trebuie să plătească moştenitorii directorilor unei unităţi sanitare din judeţ, decedaţi înainte ca instanţa să se pronunţe în dosarul privind un l...

Ridicări de documente la APIA Dorohoi, dispuse de DNA

Joi, 19 Ianuarie 2017 1338

Un dosar aflat în lucru la Serviciul Teritorial Suceava al DNA pune pe drumuri poliţiştii judiciari, care au bătut degeaba drumul la Botoşani joi dimineaţă.

Condamnat la închisoare de magistrații botoșăneni, dat în urmărire internațională, depistat în Italia!

Joi, 19 Ianuarie 2017 1228

Judecătoria Botoșani l-a condamnat pe bărbatul în vârstă de 35 de ani la 2 ani şi 207 zile închisoare, pentru comiterea de infracţiuni de furt calificat.

Siguranţa unui botoşănean şi a familiei sale, la mâna judecătorilor

Joi, 19 Ianuarie 2017 733

Instanţa este chemată să dispună protecţia unei persoane cu probleme, dar şi a familiei sale, deoarece acţiunile sale sunt de natură să-i pună viaţa în pericol.

Foşti chiriaşi ai Locativa luptă în instanţă pentru bunurile lăsate în imobilul din care au fost evacuaţi

Miercuri, 18 Ianuarie 2017 654

Preşuri, covoare, paturi cu arcuri şi paturi de lemn, mese, navete cu sticle, dulapuri, tocuri de uşă, frigidere, ţevi, lăzi, scaune. De regulă tot felul de obiecte pe care le găseşti î...

Mărturia mincinoasă, între teorie şi practica din instanţele botoşănene

Vineri, 13 Ianuarie 2017 2732

Pentru cine nu ştie, mărturia în instanţă este un lucru serios, care este tratat la fel de serios de părţile unui proces. Ce se întâmplă însă atunci când în...

Măsură preventivă consfinţită de Tribunal în cazul suspecţilor de tâlhărie

Vineri, 13 Ianuarie 2017 864

Decizia Judecătoriei Botoşani în privinţa menţinerii deciziei arestului preventiv pentru cei trei suspecţi de tâlhărie a fost menţinută şi de Tribunalul Botoşani, care a respins ...

ATENȚIE! Sechestrarea bunurilor pentru cei care nu își achită impozitele și taxele locale se face după reguli noi

Joi, 12 Ianuarie 2017 1604

De câteva zile, bunurile sechestrate sunt evaluate şi valorificate după noi reguli, în conformitate cu prevederile din Codul de procedură fiscală.

Încă o rundă de arest preventiv pentru tâlharii care au terorizat municipiul

Marţi, 10 Ianuarie 2017 2838

Nici bine nu a apucat judecătorul să pronunţe decizia privind menţinerea arestului preventiv, că avocaţii celor trei suspecţi în cazul celor cinci tâlhării comise în urmă cu...

Cu nervi şi zâmbete ironice, a trecut încă un termen al procesului lui Florin Ţurcanu

Marţi, 10 Ianuarie 2017 3067

Fiecare termen al procesului în care fostul şef al judeţului şi socrul său sunt judecaţi pentru fapte de corupţie şi complicitate la acestea creează conflicte între apărare şi ac...

Dosarul fostului "chef" Paul Lupu se mută la o altă unitate de parchet

Marţi, 10 Ianuarie 2017 4961

Luni de zile au încercat anchetatorii să dovedească toate infracţiunile de care îl acuzau, însă au fost nevoiţi să renunţe la una dintre ele, din lipsă de probe. Astfel că d...

"Atentatorul cu bombă" de la mall, cercetat de DIICOT

Marţi, 10 Ianuarie 2017 2415

S-a certat cu partenera de viaţă şi, decât să fie părăsit, mai bine la puşcărie! Aceasta este motivaţia tânărului care sâmbătă a provocat un adevărat spectacol, după o ...