Articolul 85 din Codul de Procedură Penală este dedicat în întregime jurământului martorului. Astfel, înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: "Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!", în acest timp ţinând mâna pe cruce sau pe Biblie. Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului. Cei care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei următoarea formulă: "Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu."
După depunerea jurământului sau rostirea formulei, judecătorul trebuie să pună în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă. Fapta martorului care face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, se pedepseşte, potrivit legii, cu închisoare de la unu la 5 ani.
Teoria ca teoria, însă practica ne face probleme. Imaginaţi-vă următoarea situaţie: proces de divorţ cu minori, una dintre părţi îşi aduce un martor care, sub jurământ, spune o minciună care îngreunează situaţia celeilalte părţi, care însă nu ştie că poate reacţiona imediat. Sau o agresiune- un martor declară în instanţă că a văzut cum victima agresiunii îl lovea pe agresor, dar nu a mai apucat să vadă cum agresorul toca victima în bătaie.
Avem exemple ce s-au judecat sau sunt în curs de judecare pe rolul instanţelor botoşănene. De exemplu, pe rolul Judecătoriei Botoşani au fost înregistrate opt cauze al căror obiect este mărturia mincinoasă. În urmă cu două luni, procurorul Parchetului de pe lângă Judecătorie a trimis în judecată un tânăr care a minţit sub jurământ în privinţa circumstanţelor producerii unui accident rutier.
Un alt botoşănean care este judecat pentru că a minţit s-a şi încăpăţânat să-şi susţină minciunile deşi nu mai avea niciun rost- făptuitorii pe care încerca să-i apere fuseseră deja condamnaţi pentru lipsire ilegală de libertate. Alte trei dosare cu acelaşi obiect s-au înregistrat la Judecătoria Dorohoi şi unul la Judecătoria Săveni. În cele finalizate, pedepsele sunt de amenzi penale, de până la 3.000 de lei sau închisoare între patru luni şi un an şi şase luni cu suspendare.
Ce se poate întâmpla într-un astfel de caz? Aflăm de la judecătorul Adrian Murariu, de la Judecătoria Botoşani.
"Oricine sesizează o astfel de faptă poate face plângere la Parchet, la fel ca în cazul oricărei alte infracţiuni. Se face plângere la Parchet, se declanşează cercetările şi se dă o soluţie procedurală- de începere a urmăririi penale, de punere în mişcare a acţiunii penale sau de renunţare sau clasare. Însă, teoria şi practica au dovedit că aceasta este una dintre cel mai greu de dovedit infracţiuni pentru că depinde şi de capacitatea de percepție a fiecărui om, depinde de distanţa la care se afla o persoană faţă de locul săvârşirii unei infracţiuni. Exemplul clasic este martorul care, aflat la peste 150 de metri, vede două persoane că se bat. El îi cunoaşte, că sunt persoane din satul lui, dar nu poate să-şi dea seama dacă Ionel îl loveşte pe Costel sau Costel pe Ionel. Lui i se pare că Ionel îl loveşte pe Costel, dar asta nu înseamnă că dă o declaraţie mincinoasă în faţa instanţei atunci când spune că Ionel îl lovea pe Costel, chiar dacă din celelalte probe reiese contrariul, Costel îl lovea pe Ionel, pentru că aşa a perceput el. E foarte greu de dovedit o infracţiune de mărturie mincinoasă. Cazurile ideale sunt cele în care la organele de urmărire penală o persoană dă o declaraţie iar la instanţă spune cu totul altceva”, explică judecătorul Adrian Murariu.
Nici nu mai contează care sunt motivele pentru care un om minte în instanţă- că este vorba de un interes financiar, că e frică. Contează însă că se minte în condiţiile unui jurământ pe Biblie, pe cruce, pe onoare. Judecătorul Adrian Murariu îşi aminteşte de o situaţie de acest tip într-un proces. "În momentul în care martorul a fost pus să jure pe Biblie, s-a întors spre inculpat- era martor propus de apărare-, şi i-a spus: "Eu ţi-am spus că dacă mă pune să jur pe Biblie o să spun adevărul", iar declaraţia ce a urmat a fost exact împotriva inculpatului. Deci omul respectiv s-a speriat de jurământ. Şi am mai remarcat ceva: cei mai în vârstă se tem de jurământ, cei mai tineri nu prea. Şi să nu uităm că procedura penală spune că după ce depune jurământul, totuşi îi mai atragi o dată atenţia că mărturia mincinoasă constituie infracţiune", adaugă Adrian Murariu.
Interesant este că o persoană condamnată pentru mărturie mincinoasă nu mai poate jura ca martor decât, eventual, după termenul de încercare prevăzut în condamnare. "Asta pentru că orice interdicţie încetează odată cu reabilitarea, dar ca judecător trebuie să ai în vedere întreg ansamblul probator. Şi nu numai judecătorul, ci şi procurorul. Şi încă o dată spun: dacă o declaraţie este în contradicţie cu toate celelalte probe, nu înseamnă că este o mărturie mincinoasă. Omul a perceput altfel, poate era sub influenţa băuturilor alcoolice, poate nu vede bine, poate avea ochelarii aburiţi, sunt tot felul de situaţii. Mărturie mincinoasă este atunci când martorul vede că Ionel îl bate pe Vasilică şi în instanţă spune că nu a văzut sau că Vasilică îl bătea pe Ionel, deşi toţi ceilalţi martori spun contrariul", susţine judecătorul Adrian Murariu.
