ATENȚIE! Sechestrarea bunurilor pentru cei care nu își achită impozitele și taxele locale se face după reguli noi

De câteva zile, bunurile sechestrate sunt evaluate şi valorificate după noi reguli, în conformitate cu prevederile din Codul de procedură fiscală.

ATENȚIE! Sechestrarea bunurilor pentru cei care nu își achită impozitele și taxele locale se face după reguli noi

   Foto: Mediafax

Potrivit Avocatnet.ro, noua procedură aplicabilă în cazul datoriilor administrate de organul fiscal local, una diferită de cea folosită de organul fiscal central pentru creanţele administrate de acesta, este inclusă într-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. De altfel, înainte de intrarea în vigoare a noului sistem fiscal, procedura pentru valorificarea prin vânzare la licitaţie a bunurilor sechestrate era comună, pentru ambele instituţii.

Codul de procedură fiscală, în vigoare de la 1 ianuarie 2016, dispune ca procedura de evaluare şi valorificare a bunurilor sechestrate să nu mai fie una comună, atât pentru organul fiscal central, cât și pentru organul fiscal local, aşa cum s-a întâmplat anterior.

În acest sens, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1072 din 30 decembrie 2016 a apărut Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) nr. 3293/2016 pentru aprobarea Procedurii privind evaluarea şi valorificarea bunurilor sechestrate. Concret, documentul ce se aplică de la data publicării detaliază modalitatea pe care trebuie să o urmeze organul fiscal local în vederea stingerii debitelor prin valorificarea bunurilor sechestrate.

Mai precis, actul normativ citat stabileşte că organele fiscale locale au dreptul sechestrării bunurilor mobile sau imobile, aflate în proprietatea sau coproprietatea contribuabilului care nu a achitat obligațiile bugetare sau fiscale către bugetul local, până la data aplicării sechestrului. Citeste integral despre Procedura privind evaluarea şi valorificarea bunurilor sechestrate...

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI