Tragedie pe o autostradă din Italia: Alex, tânăr român de 19 ani, și un tânăr italian de 26 de ani, mor carbonizați în urma unui accident!

Furgoneta a luat foc, iar în scurt timp buteliile de acetilenă au explodat. Corpurile celor doi tineri au fost găsite de către pompieri carbonizate în furgonetă, odată cu stingerea incendiului.

Tragedie pe o autostradă din Italia: Alex, tânăr român de 19 ani, și un tânăr italian de 26 de ani, mor carbonizați în urma unui accident!

Tragicul accident a avut loc în jurul orei 7:00 de luni dimineața, 6 august 2018, pe autostrada A4 din Italia, între ieșirile spre Grisignano și Padova Vest, în direcția Veneția, unde o furgonetă și un TIR s-au tamponat puternic.

Conform celor relatate de Corriere della Sera, citata de Rotalianul.com, furgoneta aparține unei societăți comerciale din localitatea Berzo Inferiore, provincia Brescia, și se îndrepta spre Padova pentru unele lucrări pe șantier iar în interiorul furgonetei se aflau câteva butelii de acetilenă.

La bordul furgonetei se aflau fiul patronului precum și un tânăr muncitor român de numai 19 ani. Din cauze care sunt încă în curs de investigare, șoferul furgonetei ar fi pierdut controlul și ar fi lovit puternic un camion care transporta cartoane. Imediat după impact, furgoneta a luat foc, iar în scurt timp buteliile de acetilenă au explodat. Focul s-a extins apoi și la camion, care a ars în întregime, la fel ca furgoneta.

Intervenția pompierilor a fost promptă, incendiul a fost stins dar pentru tânărul nostru conațional de numai 19 ani, Alex Vîntu, și tânărul italian de 26 de ani, Alessandro Bontempi, nu s-a mai putut face nimic. Corpurile celor doi tineri au fost găsite de către pompieri carbonizate în furgonetă, odată cu stingerea incendiului.


Alessandro Bontempi, 26 de ani și Alex Vîntu, 19 ani, decedați în tragicul accident de pe A4 Italia. Sursa foto: giornaledibrescia.it

Alex Vîntu se afla în Italia de circa 15 ani și era angajat al societății comerciale menționate mai sus, unde lucrează și tatăl său.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Poliția din Botoșani în alertă: O fată de 14 ani a dispărut de acasă, sunați la 112 dacă știți ceva despre ea!

Marţi, 7 Mai 2024
164

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 14 ani, din comuna satul Sârbi, comuna Vlăsinești, care marți, în jurul orei 16:00, a părăsit domic...

Specialiștii antidrog, la datorie și în perioada Sărbătorilor!

Marţi, 7 Mai 2024
75

În perioada minivacanțe de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale, specialiștii antidrog au desfășurat activități specifice de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată pen...

Sancțiuni de sute de mii de lei aplicate de polițiștii botoșăneni în perioada sărbătorilor!

Marţi, 7 Mai 2024
77

Astfel, în medie, zilnic au acționat peste 150 de polițiști, fiind organizate 32 de  acțiuni punctuale, atât în zona localurilor publice și a celor în care se formeaz...