Cinci persoane, printre care și un copil de 8 ani, rănite într-un accident rutier în a treia zi de Paște! (foto)

Autoturismul în care se aflau victimele s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar la locul accidentului au ajuns pompierii.

Un accident rutier în urma căruia au rezultat cinci victime s-a produs, marți dimineață, pe raza localității Roșiori, din județul Suceava.

Potrivit pompierilor care au ajuns la fața locului, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și trei ambulanțe SMURD (inclusiv Terapia intensivă mobilă), cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Sunt implicate cinci persoane, și toate necesită îngrijiri medicale. Toate victimele sunt conștiente și cooperante.

Toate cele cinci victime, printre care și un minor în vârstă de 8 ani, cu diferite traumatisme, vor fi transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...