Alcoolul l-a dus direct în șanț!

A băut, apoi a urcat în mașină sperând că va scăpa de vigilența oamenilor legii. Polițiștii au dat de el, însă atunci când șoferul ajunsese cu mașina în șanțul de pe marginea drumului.

Alcoolul l-a dus direct în șanț!

   foto: arhivă

Un tânăr de 27 de ani, din oraşul Flămânzi, se deplasa luni, cu autoturismul, pe strada 1907 din localitate. La un moment dat a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ajungând în şanţul de pe marginea părţii carosabile.
 
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind ulterior condus la Spitalul Judeţean Botoşani pentru recolatrea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un duhovnic din Botoșani va fi următorul sfânt al României (Video)

Miercuri, 1 Mai 2024
385

Părintele Paisie Olaru de la Sihăstria este unul dintre acei oameni ai bisericii care a schimbat destinul multora. Cei care au bătut drumul Sihăstriei au găsit întotdeauna la Părintele Pai...

In memoriam Prof. Ilarion Mandachi. ”Regret că nu i-am spus tot ce aș fi vrut să-i spun!”

Miercuri, 1 Mai 2024
140

În trecerea inexorabilă a timpului, anii par clipe ce licăresc fugar în existența omenească. Ne naștem sub aureola unei stele în care stă ascuns și sfârșitul ca o dator...

Care este starea lui Florin Piersic, după operația chirurgicală suferită!

Miercuri, 1 Mai 2024
408

Florin Piersic a ajuns la Terapie Intensivă, la Institutul Inimii din Cluj, pentru a fi supravegheat de medici, având în vedere vârsta înaintată şi faptul că are montat un ...