Planul de şcolarizare, trimis la Ministerul Educaţiei pentru aprobare. Unde vor fi tăieri!

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani a definitivat planul de şcolarizare pentru anul şcolar viitor, documentul fiind deja transmis la Ministerul Educaţiei pentru aprobare.

Planul de şcolarizare, trimis la Ministerul Educaţiei pentru aprobare. Unde vor fi tăieri!

Potrivit lui Gabriel Hârtie, inspectorul general al IŞJ Botoşani, planul de şcolarizare cuprinde date realistice, ţinându-se cont la întocmirea acestuia de ceea ce se întâmplă cu populaţia şcolară, care este în scădere.

La liceu, spre exemplu, nu se vor mai regăsi în jur de 200 de elevi care acum sunt în clasa a VIII-a. În ceea ce priveşte liceele cu profil tehnic, care an de an nu reuşesc să realizeze integral planul de şcolarizare, şeful IŞJ susţine că şi aici vor fi tăieri de clase.

“Noul plan de şcolarizare a fost trimis la Minister pentru aprobare. Spre exemplu, la liceu am făcut un plan de şcolarizare pe aproximativ 4.500 de copii, în condiţiile în care în clasa a VIII-a avem acum 4.700 de copii. Istoricul şi datele statistice ne arată că cei 200 de copii nu se vor regăsi în clasa a IX-a, sunt 200 de copii care timp de cinci ani ba au plecat la şcoli din alte judeţe, ba au plecat în străinătate. La liceele cu profil tehnic s-au mai tăiat din clase, s-au mai direcţionat către învăţământul tehnologic”, a spus Gabriel Hârtie.

Inspectorul general crede că planul de şcolarizare va fi realizat într-un procent mare.

“Cred că anul acesta, la modul cum am proiectat planul şcolar, dacă va fi aprobat şi de Ministerul Educaţiei, zic că cel puţin la liceu în procent de 98% se va realiza, pentru că am mers pe date realistice, nu are rost să ne păcălim, dacă statistic noi avem 200 de copii din clasa a VIII-a pe care nu îi mai regăsim în clasa a IX-a, erau 7-8 clase aprobate care nu se făceau niciodată”, a conchis Hârtie. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Claudia Luca

Covoare asfaltice pe mai multe drumuri judeţene. Unde se va interveni!

Luni, 5 Februarie 2018
1426

Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri a transmis către Consiliul Judeţean o situaţie cu lucrările de întreţinere şi reparaţii ce vor fi făcute anul acesta pe tronsoanele de dr...

Modificări în grupul PNL din Consiliul Judeţean

Luni, 5 Februarie 2018
716

Doi consilieri judeţeni aleşi pe listele PNL, în urma scrutinului din 2016, renunţă la mandatele din Consiliului Judeţean, locul acestora urmând a fi luat de supleanţi.Unul dintr...

Consilier local, nemulţumit de funcţionarea iluminatului public din Botoşani: "Suntem defazaţi"

Duminică, 4 Februarie 2018
486

Iluminatul public în municipiul Botoşani este o problemă readusă frecvent în discuţie în cadrul sedinţelor de Consiliu Local.  Aşa s-a întâmplat şi la ultima ...