Ne referim la bugetari şi clasele profesionale aferente acestora. Sfârşitul anului trecut a adus un plus salarial şi pentru învăţământ, ca fel ca şi pentru sănătate. Doar că pentru unii acea majorare salarială a fost consistentă, iar pentru alţii a ajuns la câteva zeci de lei.

Să explicăm: este clar faptul că salariile profesorilor nu cad în sarcina autorităţilor locale ci a celor guvernamentale care alocă fonduri din cota defalcată de TVA. Autorităţile locale sunt obligate să asigure naveta cadrelor didactice care nu domiciliază în aceeaşi localitate în care profesează. Dar asta e o altă chestiune.

Din ianuarie, cadrele didactice au beneficiat de o creştere a salariilor de aproximativ 15%. Mai exact, de la câteva zeci de lei până la 300 de lei net.

"Asta înseamnă în medie o creştere de 15% dar media asta înseamnă 300 de lei net. Salariile au crescut un pic mai mult pentru debutanţi, ca procent, dar este vorba de o sumă netă cam tot de 300 pentru că aici a ajuns. Salariul debutantului este de 2.045 de lei brut, care înseamnă 1.500 de lei net", explică Liviu Axinte, preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţământ.

În ciuda majorărilor salariale, rămâne o discrepanţă majoră între salariile cadrelor didactice, cauzată de vechimea în sistem şi calificări. Cel mai mare salariu în învăţământul botoşănean aparţine şefului Inspectoratului Şcolar. Cel puţin în teorie. Potrivit grilei, ar fi vorba de un salariu brut de 5.700 de lei, iar dacă la asta se adaugă o gradaţie de merit, de exemplu, s-ar ajunge la un net de 5.000 de lei.

În schimb, dacă un debutant ajunge la 1.500 de lei net, un cadru didactic cu o experienţă de aproximativ 20 de ani primeşte lunar în jur de 3.700 de lei. O majorare de 300 de lei duce la un salariu de 2.000 de lei pentru un debutant şi 4.000 de lei pentru un profesor cu aproximativ 20 de ani de muncă la catedră. Nu mergem şi mai departe, către profesorii cu mai mare vechime.


Axinte: "Este o concepţie greşită!"

Legea salarizării unitare a stârnit orgoliile tuturor claselor profesionale, însă de fiecare dată s-a spus că învăţământul şi sănătatea vor fi în treimea de sus a clasificărilor salariale. Nu s-a întâmplat aşa, cadrele didactice constatând că se află tot în treimea de jos, aşa cum au fost mai mereu.

"Ar trebui ca o lege de salarizare unitară să fie cu aplicare imediată, nu în şapte ani. Se spune acum: vom dubla salariile! Când? În următorii patru ani, şapte ani. Este o concepţie greşită pentru că nimeni nu ştie ce va fi anul viitor. Legea ar trebui să fie cu aplicare imediată, chiar dacă unora ar trebui să li se taie salariile. Dacă doar facem un tabel, aşa cum s-a întâmplat în 2009, nu vom ajunge la nimic bun. Că doar noi avem legi de salarizare unitară, dar sunt doar nişte tabele cu salarizarea în anii următori. Pe de altă parte, această lege de salarizare unitară are menirea ca un om pe o funcţie publică, indiferent sub ce minister lucrează, să aibă un salariu la fel cu a unui alt om aflat pe o poziţie similară, sub un minister diferit. Nu că dacă eşti la Ministerul Culturii să ai un salariu mai mic decât cineva care lucrează la Ministerul Justiţiei. De ce şoferul unui microbuz şcolar să aibă salariul mai mic decât şoferul unui şef de instituţie? Că poate răspunderea în cazul primului, care transportă copii la şcoală, este mai mare decât răspunderea celui de-al doilea", afirmă Liviu Axinte.


Debutantul, Cenușăreasa învățământului!

Cert este că opinia în sistemul de învăţământ- şi nu ne referim la conduceri, ci la cei care trudesc efectiv cu elevii-, este aceea că nu oferă oportunităţi tinerilor, nu oferă un salariu motivant, ca atare nu e atractiv.

Să facem un calcul simplu: un salariu net de 1.500 de lei înseamnă un câştig de câte 50 de lei pe zi pentru un profesor debutant. Din banii ăştia, trebuie să mănânce, să se îmbrace, să-şi cumpere cărţi, să îşi plătească măcar un abonament la internet- pentru a se documenta. Şi asta în cazul în care încă locuieşte cu părinţii şi nu are obligaţii financiare. Dacă locuieşte în chirie, se mai gândeşte cum să întindă banii să-i ajungă şi de chirie, utilităţi şi alte şi alte cheltuieli. Dacă mai are şi un copil, situaţia este şi mai dramatică.

În aceste condiţii, mai pare meseria de dascăl atractivă? Mai putem avea pretenţii ca ai noştri copii să fie bine instruiţi de un profesor care îşi face griji pentru ziua de mâine, dacă va avea ce să pună pe masă copilului său sau dacă va fi evacuat pe motiv că nu şi-a plătit chiria? În lumina tuturor acestor lucruri, să sperăm că leguitorii se vor gândi la faptul că, măcar în şcoala primară, copiii lor vor fi educaţi de cadre didactice care câştigă pe zi în jur de 50 de lei.