Păcatele "sfântului închisorilor"

Păcatele "sfântului închisorilor"

VALERIU GAFENCU

O stare de nedumerire a rămas în mine, ori de câte ori am auzit sau am citit despre oameni care, deşi erau foarte înaintaţi în treptele duhovniciei, îşi afirmau cu toată convingerea păcătoşenia lor. M-am întrebat de fiecare dată cum e posibil ca un om care îşi duce viaţa în aspră nevoinţă, făcând eforturi care uneori depăşesc puterile sale fireşti pentru a urma întru totul învăţătura Evangheliei, să se considere un mare păcătos, mai mare decât toţi oamenii cunoscuţi, să plângă pentru păcatele sale multe şi grele.
 
Lucrurile s-au mai lămurit într-o anumită măsură după ce am citit despre experinţa trăită de Valeriu Gafencu, cel pe care Nicolae Steinhardt l-a numit sfântul închisorilor. Acesta, într-una din scrisorile sale, adresate mamei şi surorilor, trimisă din închisoarea din Aiud şi datată 29 ianuarie 1946, îşi povesteşte experienţa.
 
Ca elev de liceu, îşi făurise idealuri înalte. Dorea să ajungă un om de mare valoare, care să joace un rol covârşitor în istorie şi să facă mult bine în lume. Student la drept fiind, era considerat ca foarte bun, apreciat mult şi pentru conduita sa morală. De aceea, o dată cu primii paşi făcuţi în închisoare, s-a întrebat pentru ce a fost închis. A căutat răspunsul în cărţi, a citit mult pentru ca de la un moment dat să se oprească asupra cărţilor fundamentale ale creştinismului. Aceste cărţi îl vor ajuta să vadă lucrurile mai adânc şi să se întoarcă spre sine însuşi. După mult zbucium şi multă suferinţă, într-o zi din luna iunie a anului 1943, trăieşte acea experienţă extraordinară care îi va schimba radical orientarea în viaţă: "Am căzut cu faţa la pământ, îngenunchiat, cu fruntea plecată, cu inima zdrobită, într-un hohot de plâns. La acea dată îmi pierdusem toată încredera în oameni. Îmi dădeam perfect de bine seama că mă găseam în adevăr, pentru ce dar sufeream? Din tot sufletul meu plin de elan rămăsese numai iubirea. Nimeni nu mă înţelegea. În plânsul meu prelung am început să bat mătănii. Şi deodată - O, Doamne! Ce mare eşti Tu, Doamne! - mi-am văzut tot sufletul plin de păcate, rădăcina tuturor păcatelor omeneşti am găsit-o în mine. Vai, atâtea păcate, şi ochii sufletului meu împietrit nu le vedeau! Ce mare este Dumnezeu!".
 
Am dat acest citat cam lung pentru că informaţiile pe care le oferă ne ajută să lămurim cât de cât ceva din nedumeririle noastre. Ceea ce putem spune sigur despre o asemenea experienţă este că ea reprezintă pentru cel care o trăieşte momentul adevărului. El, care se ştia un tânăr exemplar şi pe care aşa îl considerau şi cunoscuţii, se vede dintr-o dată ca un om plin de păcate. Are probabil intuiţia faptului că, rămânând între limitele legii, rămânând la conştiinţa morală pe care o avea, fie ea oricât de înaltă, încă nu se afla pe Cale. Viaţa sa ar fi fost o viaţă de nelinişti şi zbucium, pe care le cunoscuse deja, mai ales, după ce intrase în închisoare. Şi ar fi ajuns, poate, la săvârşirea unor greşeli mari în viaţă, poate cu atât mai mari cu cât idealurile spre care ţintea erau mai înalte. Se dezice cu totul de o astfel de viaţă, cu alte cuvinte, se leapădă de sine şi nu o face doar ca un act de voinţă. Este o nevoie acută, am putea zice, a sufletului său, pe care el o îndeplineşte imediat. Ca de atâtea ori, când e vorba de trăirea mistică a unui creştin, şi de data aceasta ne aflăm în plin paradox. Protagonistul acestei întâmplări cunoaşte Adevărul şi plânge, dar el plânge de fericire. Tocmai acum, graţie acestei cunoaşteri, se simte eliberat de tot răul din el. De aici probabil valul de bucurie care-i umple sufletul. "Văzându-mi toate păcatele, am simţit nevoia de a le striga în gura mare, de a mă lepăda de ele. Şi o pace adâncă, un val adânc de lumină şi dragoste mi s-a revărsat în inimă. Imediat cum s-a deschis uşa, am ieşit vijelios din celulă şi m-am dus la fiinţele care ştiam că mă iubesc cel mai mult şi la cei ce mă urau şi care greşiseră cel mai mult faţă de mine şi le-am mărturisit deschis, fără nici un înconjur: «Sunt cel mai păcătos om. Nu merit încredera ultimului dintre oameni. Sunt fericit!» Toţi au rămas înmărmuriţi. Unii m-au privit cu dispreţ, alţii cu indiferenţă, unii m-au privit cu iubire pe care ei înşişi nu şi-o puteau explica. Dar eu am fugit repede în celula mea, mi-am trântit capul în pernă şi mi-am continuat plânsul, mulţumind şi slăvindu-L pe Dumnezeu".
 
Ceea ce am spus despre starea pe care Valeriu Gafencu a trăit-o, încercând să ne-o explicăm, sunt desigur cuvinte palide, incapabile să surprindă esenţa lucrurilor. În realitate, este vorba despre o stare de graţie, dată de Sus, pe care conceptele nu au cum să o explice şi care nu poate fi cunoscută cu adevărat decât prin trăire.
 
Una este conştiinţa morală pe care el o avusese până acum şi alta este conştiinţa duhovnicească pe care o dobândeşte în urma acestei experienţe ieşite din comun. De acum înainte, conştient şi în deplină libertate a spiritului, Valeriu Gafencu începe şi până la sfârşitul vieţii sale duce marea luptă pentru curăţirea sufletului de păcate, de purificare sufletească: "De la acea dată, am început conştient lupta împotriva păcatului. Şi o luptă continuă duc mereu. Lupta nu încetează până la moarte. Fără pocăinţă nici un om nu poate face nici un pas înainte. Fiţi foarte atenţi! În viaţa socială oamenii se privesc şi se judecă nu după ce sunt ei în fond, ci după ce par ei în formă. Nu vă faceţi iluzii despre om - căci cine face aceasta va suferi amar - însă iubiţi-l. Unul singur este desăvârşit. Unul singur este bun, Unul singur este curat: Hristos-Dumnezeu! Şi acum: ce este Adevărul? Adevărul este Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Căutaţi să vă apropiaţi sincer de Hristos şi lăsaţi lumea cu păcatele ei în pace!".
 
Sunt acestea cuvinte pe care autorul, ca un adevărat vizionar, ni le adresează şi nouă, celor care în vremea pe care o trăim avem atâta nevoie să le cunoaştem şi să le aplicăm în viaţa noastră.

Emil Baltag

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Circulau cu grijă, dar nu a fost de ajuns: Botoșăneni răniți din cauza unui șofer care a intrat în curbă cu viteză!

astăzi, 12:14
38

Marți la amiază, în timp ce conducea autoutilitara cu semiremorcă pe DN 17, în afara localităţii sucevene Stroieşti, un tânăr de 28 de ani, din județul Prahova, nu a adaptat ...

Lucrări de consolidare sau de reparaţie- proprietarii din blocul afectat de explozie aşteaptă răspunsul de la expert FOTO

astăzi, 12:10
77

Aşa cum s-a angajat, miercuri dimineaţă expertul tehnic atestat a sosit la Botoşani şi a declanşat operaţiunea de analizare a pereţilor şi structurilor scării de bloc afectate de explozia de...

Botoșănean de 23 de ani, în stare gravă după un accident rutier produs din cauza vitezei!

astăzi, 12:04
159

În cursul zilei de marți, în jurul orei 14.15, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă deosebit de periculoasă pe DN 17, în afara localităţii sucevene Poiana S...