"Dă-ne nouă o fată s-o creştem, s-o facem călugăriţă, ca să se roage lui Dumnezeu pentru voi şi să fie moştenitoarea noastră în mănăstire!". Aşa a ajuns în mănăstire maica Xenia.
Maica Xenia Velisarie a fost o floare binecuvântată în obştea Mănăstirii Agafton. S-a născut în comuna Ipoteşti (astăzi Mihai Eminescu, nota red.). Mama ei era soră cu mama poetului Mihai Eminescu şi cu maicile Fevronia, Sofia şi Olimpiada Iuraşcu din Agafton. Pe când copila avea zece ani, a venit schimonahia Fevronia din mănăstire şi a zis mamei sale:
Maica Xenia Velisarie a fost o floare binecuvântată în obştea Mănăstirii Agafton. S-a născut în comuna Ipoteşti (astăzi Mihai Eminescu, nota red.). Mama ei era soră cu mama poetului Mihai Eminescu şi cu maicile Fevronia, Sofia şi Olimpiada Iuraşcu din Agafton. Pe când copila avea zece ani, a venit schimonahia Fevronia din mănăstire şi a zis mamei sale:
- Soră, tu eşti săracă şi ai copii mulţi. Dă-ne nouă o fată s-o creştem, s-o facem călugăriţă, ca să se roage lui Dumnezeu pentru voi şi să fie moştenitoarea noastră în mănăstire.
- Cu bucurie, maică Fevronie. Îţi dau pe asta mai mare!
Aşa a ajuns în mănăstire maica Xenia. Aici a fost crescută cu multă grijă în casa mătuşilor ei, învăţând de mică ascultarea, smerenia, cântarea bisericească şi sfânta rugăciune. Ajungând în vârstă, s-a făcut mireasă lui Hristos şi lăuda pe Dumnezeu ziua şi noaptea. Ucenicele ei spun că maica Xenia era din copilărie o fiică tăcută, retrasă şi iubitoare de linişte; se ruga mult, postea mereu şi avea darul lacrimilor.
- De ce plângi, maică Xenia?, o întrebau ucenicele.
- Plâng pentru vărul meu (poetul Mihai Eminescu), că a avut o viaţă zbuciumată şi a murit de tânăr! Venea mereu pe la noi. Ne citea din cărţile lui, iar noi îi vorbeam de Dumnezeu şi îl îndemnam să se roage. De atunci îi fac regulat parastas la biserică.
Aşa s-a nevoit maica Xenia 60 de ani în Mănăstirea Agafton, slăvind pe Dumnezeu şi rugându-se pentru oameni. În vara anului 1926 a adormit cu pace şi a fost înmormântată în cimitirul mănăstirii.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 512 - 513)