În această săptămână, spectacole pentru toate vârstele la Teatrul „Vasilache”

În această săptămână, spectacole pentru toate vârstele la Teatrul „Vasilache”

În această săptămână, actorii Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache”, invită publicul la vizionarea a două spectacole dedicate atât copiilor cât și adolescenților sau adulților.

Este vorba despre spectacolul  „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele” poate fi vizionat după următorul program:

-  joi, 4 februarie  şi vineri, 5 februarie 2021, de la ora 18:00

- sâmbătă, 6 februarie  şi duminică, 7 februarie 2021, de la ora 11:00

Spectacolul  „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”,  de Matei Vişniec este pus în scenă la Teatrul „Vasilache”de Aurelian Bălăiţă, scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Andrei Iurescu, Florin Iftode, Andreea – Elena Popovici, Pavel Petraşi, Alin Gheorghiu, Marius Rusu, Anamaria Chelaru și Adelina Cojocariu.

„Spectacolul prezintă călătoria unui Om de Zăpadă în căutarea Soarelui pentru  a-l ruga pe acesta să nu-l topească. Drumul prilejuieşte întâlnirea cu o serie  de personaje şi împărtăşirea unor valori umane ca sacrificiul, generozitatea, iubirea, timpul dăruit celorlalţi. Reprezentaţia se adresează deopotrivă celor mici şi celor mari, transpunând în imagini poetice întrebări şi răspunsuri despre viaţă, timp, renaştere(Aurelian Bălăiţă)

Preţul unui bilet este de12  lei.

Teatrul „Vasilache” şi SC Televiziunea Locală Telem SRL prezintă în parteneriat spectacolul „Să nu ne răzbunaţi”, în cadrul Studioului  de Teatru pentru Tineret. Spectacolul este programat pentru ziua de sâmbătă, 6 februarie 2021, cu începere de la ora 18:00.

Din distribuția spectacolului face parte renumita actriță, Silvia Răileanu.

Regia şi scenografia sunt semnate de Silvia Răileanu şi Mirela Nistor, voce text, Cezar Amitroaei, montaj şi procesare video, Florin Petrosceac.

Preţul unui bilet este de 15 lei.

Biletele sunt puse la vânzare în ziua şi  locul desfăşurării spectacolului. Intrarea la spectacol se face cu o oră înaintea începerii acestuia. Numărul maxim de locuri în sala Teatrului „Vasilache” este de 51. Nu se fac rezervări la spectacolele organizate la sediu, locurile se alocă în ordinea sosirii spectatorilor, respectiv a intrării acestora în sală.

Vă rugăm să citiţi regulamentul cu măsurile ce se impun a fi respectate la spectacole!

Spectatorul prin achiziţionarea biletului de intrare la spectacol acceptă condiţiile de desfăşurare a acestuia, respectiv: măsurarea temperaturii, portul măştii, precum şi respectarea distanţării sociale.


 

 

 

Spune-ne opinia ta