INTERVIU Violonista Marieta BACIU: "A venit vremea să fim generoşi, asta cred că este şi salvarea noastră!"

INTERVIU Violonista Marieta BACIU: "A venit vremea să fim generoşi, asta cred că este şi salvarea noastră!"

 MARIETA BACIU, 4 mai 2014  prof. Constantin Ionescu

Botoşani, 4 mai 2014. În ziua în care s-au împlinit 59 de ani de la moartea lui George Enescu (născut pe 19 august 1881, la Liveni), câţiva oameni răsfiraţi în sala Muzeului Judeţean Botoşani au ascultat, vreme de mai bine de o oră, o prelegere despre Enescu, identitate, valoare, muzică şi esenţa muzicii, cea care a conferenţiat generos şi cu elocvenţă fiind violonista Marieta Baciu. Cu accente grave pe situaţia casei de la Mihăileni, unde micul Enescu a locuit în perioada copilăriei şi unde a compus primele lucrări de valoare incontestabilă.
 
Deşi anunţat în presa online şi TV, evenimentul nu a putut dărâma zidurile manifestărilor programate duminică în Botoşani, astfel că ziua de 4 mai rămâne deocamdată un punct de plecare, o mână întinsă spre normalitate, spre nevoia de a ne onora şi respecta cum se cuvine valorile. 

De câte ori nu aţi auzit discursuri la tribune zgomotoase, cu public zăngănitor, discursuri care încep orgolios cu enumerarea voit identitară "Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian. De acolo vin şi eu!". Enumerare care nu de puţine ori se transformă, în (in)conştientul colectiv, într-o aură aşezată pe fruntea vorbitorului de la tribună. Oare nu este aceasta o altă formă de inversare a valorilor? Oare nu înseamnă că prin desele enumerări îi amintim pe Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian, dar de fapt nu ne amintim niciodată de ei?

Am rugat-o pe violonista Marieta Baciu să facă un popas pentru cititorii Ştiri Botoşani. Un popas de gânduri la care vă invităm pentru ca apoi să facem călătoria împreună, spre cultivarea, creşterea şi răspândirea, pe toate căile posibile, a oricărei forme de frumos.

ŞTIRI BOTOŞANI: Stimată doamnă Marieta Baciu, cum ar trebui să rămână ziua de 4 mai în conștiința botoșănenilor? Duminică s-a făcut, iată, un prim pas, a fost "prima literă din alfabet", cum aţi spus.

Marieta BACIU: 4 mai, pentru oricine, ar trebui să fie o identitate. Identitatea lui Enescu de român spiritual şi cred, cu atât mai mult, că cei care sunt implicaţi în fenomenul cultural ar trebui să îşi dea mâna, indiferent de ce dimensiune activează, pentru că este o stare de sărbătoare a spiritului. Duminică m-am bucurat mult când am văzut că actriţa Irina Mititelu a trimis un scurt mesaj, a amintit că "astăzi, 4 mai, 59 de ani fără Enescu". Iată că un om din teatru a întins o mână! Glasul meu trebuie să se audă, dar nu de una singură.

-Avem nevoie să ne trezim...

-Ce doresc eu pentru Botoșani este o frăție între oameni. Când am fost la Chișinău, în mai 1989, cu orchestra de cameră din Botoșani, alături de maestrul Ștefan Ruha și Ion Caramitru, am fost invitaţi alături de oficialitățile de la Chișinău, susținute de acolo de Grigore Vieru, Ilie Matei, Mihai Cimpoi, să mergem la Soroca. În drumul nostru până la Soroca, în autocar, noi stăteam liniștiți, eram obosiți. Grupul de la Chişinău, în schimb, a recitat poezii de Eminescu, balade, au cântat cântece patriotice. Era în săptămâna Paștilor blajinilor și în fața statuii lui Ștefan cel Mare erau coroane imense, flori și oameni adunați care cântau în fiecare seară cântece de vitejie. Treceam prin parc și mă gândeam cu câtă simțire în atitudine îl prezintă pe Ștefan. În autocar, deci, eu cu colega mea stăteam rușinate acolo, că noi nu știam așa ceva. La un moment dat, Grigore Vieru, care era pe scaunul ghidului, se întoarce și spune: Domnilor, mi-aș da o jumătate din viață să stau în cerdacul casei lui Eminescu de la Ipotești. Voi îl aveți, ce vă pasă?. Iată, noi îl avem pe Enescu, îl avem pe Eminescu, atâtea și atâtea valori. Şi azi aveam atâtea valori! Ţin să îl pomenesc aici pe doctorul de valoare extraordinară Leon Dănăilă, de la Darabani. Ce ar costa dacă am face un medalion Leon Dănăilă? Anul trecut am vrut să propun un Medalion Dănăilă, sub orice emblemă a unei instituții, am vrut să atenționez că așa ne putem educa, identifica, amintindu-ne de oamenii de valoare. Dacă putem avea acești oameni alături, amintindu-i, probabil că va trebui să avem şi noi o conduită. Și atunci pentru mine, într-un  cuvânt,  înseamnă că ne-am trezit.

-Vorbiţi-ne puţin despre personalitatea lui Enescu, despre Enescu-omul. Vedem programele concertelor sau biografii mai mult sau mai puţin oficiale. Ce putem învăța noi, cei de astăzi, în 2014, de la Omul Enescu?

-În primul rând, de la Enescu învățăm disciplina, ordinea, și faptul că pentru el munca era doar un drum spre perfecțiune. Nu dorea perfecțiunea! E foarte important pentru noi să nu credem că am ajuns la un loc de unde nu se mai poate face nimic. Să avem tendința că am atins un prag spre, un nivel, dar putem să căutăm mai departe. Asta ne îndreaptă spre altceva, spre puterea dialogului și de acceptare a altor idei, a altor oameni care ar putea gândi altfel. Și în momentul în care eu accept s-ar putea să nu am rezonanță spre o altă idee. Și atunci mi se dezvoltă o altă caliatte, și anume toleranța, să fiu înțelept, să accept că un om poate gândi altfel, și în momentul în care eu simt lucrul acesta voi înțelege că el nu este în opoziție cu mine, nu este dușmanul meu.Asta avem de învățat în clipa aceasta. Să fim înțelegători că noi putem să existăm la anumite trepte de conștiiță. Și atunci să fim deschiși și să lăsăm anumite trepte de conștiință să se manifeste și să nu le înăbușim.

Enescu era un geniu. Dacă ne uităm la mănăstiri, vedem sfinții cu acea aură bine cunoscută. Enescu avea aura lui de geniu. Și bineînțeles că un artist are și părțile lui mai puțin vizibile, de aceea Enescu era discret cu viața lui personală, niciodată nu s-a plâns. A avut foarte multe probleme in familie. A fost în umbra mamei, a mamei care a suferit enorm, era foarte fragilă. Nici Enescu nu era puternic. Dar avea construcția aceea monumentală de a face operă monumentală. Şi lucrarea pe care s-a sprijinit, pentru care a muncit aproape 20 de ani, a fost Oedip, și toată viața a considerat că este  reprezentarea fireacsă a lui și a mamei lui. Oedip asta a fost.

Ce am putea învăța de la Enescu? În primul rând că fiecare dintre noi avem steaua norocoasă, că avem un ideal pe care să îl căutăm, ca să îl conştientizăm și, dacă avem forțe, să îl și urmăm, și după aceea să îl oferim altora.

Enescu niciodată nu a cerut nimic atunci când a oferit. De aceea, să fim generoşi! Un artist adevărat este generos. Un om de mare calitate este un om bun, care dacă are puţin dă şi celuilalt. Cu cât vom avea mai multe valori vom fi mai bogaţi. Când îndrăznesc să mă reprezint că sunt de la Botoşani, să fiu conştientă că sunt matriţă peste matriţă din pământul acesta plămădit din valori atât de frumoase.

-Care este misiunea artistului în aceste timpuri pe care le străbatem?

-Misiunea unui om de artă este să trimită în exterior. În acest moment trăim o criză de identitate. Şi nu numai o criză de identitate, ci şi de strategie culturală, şi nu numai aici, ea este generală. Şi când lipseşte această direcţie avem foarte multe probleme de esenţă. Momentul este mai difcil pentru că nu ne putem face proiecte. Enescu a lucrat mereu la proiecte. Vremurile sunt aşa cum sunt, mai dificile, înseamnă că noi trebuie să ne ascuţim, în momentele noastre de reflecţie, toate simţurile noastre, ca să devenim câştigătorii acestei situaţii, nu cei care stau aplecaţi. Artistul în această perioadă nu străbate doar o perioadă de frământări, ci şi de căutare de identitate. Este foarte bine şi fac pledoarie pentru cât mai multe evoluţii pe scenă sau în cadru restrâns, pentru că numai arătând oamenilor frumuseţea pe care o creează arta vom putea să le dăm putere să tolereze şi celelalte lucruri mai puţin armonioase din viaţa de zi cu zi. Asta cred eu că trebuie făcut. Artistul este exponentul vremurilor, şi atunci noi trebuie să fim înţelepţi şi să ne alăturăm la ceea ce este frumos.

-Ca atitudine, ce avem de învăţat de la Enescu-artistul care, în vreme de război, mergea şi le cânta răniţilor, pentru a le alina suferinţa? Astăzi, voluntariatul în artă este privit ca un semn de slăbiciune. Însă, ştim, artistul are o deschidere către o conştiinţă mult mai înaltă, are armele de care se poate folosi pentru a conduce spre ridicarea spirituală a celorlalţi, depinde cum o face. O poate face la datorie, printr-un contract, sau pur şi simplu, cum aţi făcut dvs. duminică, 4 mai: aţi vorbit oamenilor despre Enescu! Despre acel Enescu care îşi manifesta umanitatea, toleranţa şi compasiunea faţă de semenii săi.

-Când vorbim despre artă care este răsplătită cu onorarii exorbitante, atunci vorbim despre o latură care păleşte a artei. Nu era cazul lui Enescu. Enescu niciodată nu s-a tocmit, avea un impresar destul de grijuliu să nu îl lase să stea degeaba, şi niciodată nu a protestat Enescu. Şi-a găsit mereu forţă, avea şi o capacitate de revigorare, prin câteva exerciţii, mers pe jos, era foarte ordonat, vorbea puţin. Putea să înmagazineze odihnă într-un timp de repaus foarte scurt. Cred că  noi suntem într-o perioadă de căutări şi că de fapt acest voluntariat vine din căutare. Noi nu mai suportăm să rămânem pasivi la frământările din exterior. Şi poate că noi, prin arta frumosului, aducem rezolvare problemelor. Voluntariatul, pe care l-a făcut şi Enescu ani de zile, este forma naturală a noastră.

Este un model de salvare. E un moment mai difcil acum pentru toată lumea, dar momentul acesta dificil nu trebuie să fie o cădere pentru noi, el trebuie să fie un moment de reflecţie şi oamenii care se oferă ar trebui să fie primiţi. Poate sunt oameni cu o anumită conştiinţă şi dacă există momentul acela frumos de a îndrăzni să te oferi cred că ar fi bine să fie acceptat fără niciun fel de interpretare. Am o cutie cu idei, o cutie cu gânduri care nu este de azi şi de ieri, este mai demult, şi vreau să o ofer, poate cineva ia un gând de acolo, nu pentru binele lui, ci pentru al multora. Cred că a venit vremea să fim generoşi, asta cred că este şi salvarea noastră.
 
-Să ne întoarcem la o problemă dureroasă: casa de la Mihăileni. Ce aşteptări aveţi de la reprezentanţii comunităţii, şi vorbim despre cei cu putere de decizie. Primul pas a fost făcut, şi anume încadrarea casei, de către Ministerul Culturii, în categoria Patrimoniu. Casa are nevoie de consolidare, reparaţii sau chiar de refacere. În momentul de faţă, dacă vi s-ar cere un sfat, care ar fi acela?

-Eu am preluat această idee, nu îmi aparţine, doar m-am alăturat acestui gând frumos de a întregi tot ce ţine de Enescu. Şi iată că această casă face parte dintr-un segment de viaţă trăit de Enescu. Este un lucru foarte frumos pentru cel care a gandit prima dată, nu ştiu cine este autorul care a dat primul semnal legat de casa de la Mihăileni. Am citit despre participarea doamnei Raluca Ştirbăţ si grupul de intelectuali german, care au îndrăznit, după ce au discutat ce s-ar putea face ca această casă să nu rămână în uitare, s-au adresat  Ministerului Culturii din România si Ministerul Culturii a decis integrarea în Patriomoniu a edificiului. Sigur că Ministerul Culturii a transferat casa în atenţia Consiliului Judeţean, şi am înţeles că există o comisie şi sunt la stadiul să achiziţioneze această casă. Care are o valoare nu prea mare, dar are doi proprietari, unul, care este din familia lui Enescu, îşi oferă partea sa de casă, nu are nicio pretenţie, el este la Galaţi sau Constanţa, dar sunt proprietarii din Mihăileni, care se pare că au niște pretenţii. Iniţiativa de a strânge fonduri pentru recondiţionare a fost şi ideea mea de aici, de la Botoșani, dar înainte şi a doamnei Raluca, care a făcut tot ce se poate şi a deschis un cont la Iaşi, cu revista Timpul, şi se pare că lucrurile vor fi mai simple dacă se vor face donaţii.

-Este firesc să aşteptăm ca România, românii din străinătate, să adune bani pentru ca noi, cei de aici, să putem cumpăra o casă pe care am văzut-o cum arată? În condițiile în care cheltuim bani cu nemiluita...

-Casa este la Mihăileni, acolo au folosit-o timp de câteva decenii localnicii, sau, sub nuanţa unei autorităţi, s-a folosit această casă, probabil că cei de la Mihăileni ştiu mai bine ce se întâmplă cu ea. Desigur, este un strigăt de disperare anunțul "Salvaţi casa de la Mihăileni donând un leu".

-Ne mai putem mândri apoi cu această casă a lui Enescu?

-Este un strigăt de disperare, cu atât mai mult cu cât cred că o recondiţionare ar fi imposibilă, eu cred că ar trebui, la cum arată, refăcută din temelii. Am înțeles că domnul Huţu are şi câteva fotografii şi planşe despre cum arăta casa. Deci dacă există un istoric al acestei case poate se va putea purcede la reconstrucţie.

Problema noastră este ca înfiinţarea acestor comisii să nu ducă răbdarea unora și a multora spre prea mare întindere, apoi să nu mai aibă ce rezolva. Ar fi frumos ca oamenii care fac parte din comisii să decidă dacă anumite lucruri tehnice, juridice, nu îi împiediucă să fie mai activi. Semnalul tras de doamna Ştirbăt este să încercăm să micşorăm timpul de acţiune. Poate valoarea reconstrucției nu este atât de mare. Mă gândesc cu plăcere la Festivalul Enescu, cred că acolo se trimit sume imense pentru realizarea acetui festival. Dacă totuşi Enescu este sigla acestui Festival, poate că tot ce ţine de Enescu trebuie valorificat. Și Enescu se identifică în special cu mama, iar la Mihăileni este casa mamei. Dacă nu reuşim să o recumperăm înseamnă că îl ucidem în timp și pe el. Puterea stă în implicarea mai conştientă chiar a celor care sunt aici, la Botoșani. Reuşita acestei acţiuni ne-ar da nouă o şansă să ne arătăm mult mai de valoare către celelalte oficialități care privesc și spun că aici, la Botoșani, nimic nu se întâmplă.

Vă spun, dacă vrem să ne identificăm nu vom spune decât: Enescu, Eminescu, Iorga. Și oricum ne vom întoarce, și în context european și în context mondial, avem nevoie de identitatea noastră. Nu putem să ne amestecăm. Trăim într-un spaţiu geografic care nu poate să semene cu nimic din altă parte. Și atunci cum vom putea să ne identificam? Cu ce ne este caracteristic. Enescu este al nostru. Ne place, nu  ne place, Enescu nu poate fi decât compozitorul ilustru al secolului XX.

-Vedeţi vreo soluţie pentru Filarmonica Botoşani, pentru ca lucrurile să se aşeze sau să se reaşeze acolo?

-Eu aș vorbi mai puțin despre lucrul acesta. Nu am deschis niciodata subiectul Filarmonica Botoșani doar ca un subiect de criză care nu are rezolvare. Este un drum firesc pe care Filarmonica îl parcurge prin transfer de generație. Acest transfer de generaţie aduce un dezechilibru. Enescu nu putea să lucreze la o simfonie dacă nu avea tot aparatul orchestral la dispozitie. Așa e și aici. Marea problemă a Filarmonicii Botoșani este schimbul de generaţie. Sunt locuri rămase neocupate. Orchestra are o organigrama care ar trebui respectată și cred că o ţintă este planul de repertoriu. Vorbim despre o proporţie sonoră ce nu poate fi respectată la Botoșani, dacă ai o garnitură completă şi una incompletă în ceea ce privește proporția,  raportul sonor și emisia sunetelor sunt dificile și pentru cei puțini și pentru cel care este incomplet. În muzică, şi cu organismul nostru se întâmplă la fel, orice deficit strică întregul. Este o misiune foarte dificilă, din punctul meu de vedere ar fi necesară o discuţie deschisă pe o perioadă mai lungă de timp pentru a ieși din situaţie. Am impresia, în momentul acesta, că instituţiile de artă sunt ermetice. Trebuie mai multă deschidere. Tensiunea care a existat o peroadă lungă de timp nu a folosit nimănui, nu a adus niciun câştig niciunei persoane, din contră, a adus probleme fiecărei persoane. Ceea ce va împiedica pentru o perioadă de timp o coeziune care s-ar fi realizat rapid dacă s-ar fi încheiat cu un gând simplu: instituția mai presus de toate!

Pe mine, indiferent cum voi fi privită, acest conflict m-a privat să ascult muzică, m-a privat să văd un artist cu o anumită demnitate. Ştiu cum trebuie să arate un artist pe scenă,  în ce stare trebuie să vină el pe scenă pentru ca actul artistic să se întâmple. Această acțiune artistică are o misiune fantastică pentru public. În primul rând că instaurarea unui climat de audiţie se face dinspre scenă spre public, nu invers, și  dacă publicul aşteaptă momentul de încărcare emoţională şi eu acolo, pe scenă,  nu fac ce trebuie, e ca şi cum aş avea un aparat medical care nu funcţionează, atunci eu nu pot să îmi salvez pacientul. Și cred că, de o bucată de timp, nu mai putem să ne salvăm pacienţii.

Și încă ceva foarte important: În contractele noastre de management avem multe acţiuni care sunt cifre. Muzica este formată din cifre și are foarte multă matematică, dar nu am nevoie să transfer această matematică pe scenă, am nevoie ca publicul să fie o emulaţie. Artistul trebuie să vină spre public. Asta este capacitatea unui manager, să prezinte produsul lui mulţimii, grupului. Şi el de fapt face educaţie. El se prezintă. Generozitatea de a te prezenta îți va aduce un câștig dublu. Când pui condiţii de câte ori te prezinți nu se mai poate întâmpla nimic. Fac o pledoarie spre a găsi soluţia colectivului. Pulsul unui organism este mai important decât pulsul unui organ. Trebuie să auzim vocea grupului. Eu conduc o instituţie, eu nu conduc persoana mea, nu pe mine, ci să prezint ce este mai bun din acest colectiv. Dacă din punctul tău de vedere aceasta este esența de a conduce o instituție, și dacă lucrurile nu merg bine, atunci cauți un consilier, iar consilierul trebuie să fie cel direct implicat. Asta înseamnă răbdare şi multă inteligenţă.

-Clubul oamenilor de artă. O idee, o invitaţie concretă!

-Scopul acestui club este unul simplu, cu cât mai multă diversitate, cu atât mai multe posibilităţi de a mă dezvolta. E ca atunci când ai mai multe magazine, dar tu alegi produsul care ţi se potriveşte cel mai bine. Arta trebuie să curgă. Sentimentul pe care îl am uneori în sala de concert este că nu toată lumea digeră ceea ce priveşte,  pentru că fiecare se află la un anumit prag de evoluţie. Valoarea spirituală a unui om creşte cu cât are mai multe posibilităţi de conexiune.

Dacă Filarmonica are un specific clar, cu rigoarea lui, la fel teatrele, în această diversitate avem nevoie de o esenţă care să fie ca un izvor. De acolo veniţi să luaţi. De asta este nevoie de acest club. Nu pentru a se evidenţia cineva anume, ci pentru a lua de acolo, din cupa de nectar. Nu este o concurenţă, nu o dorinţă a cuiva de a ieşi în evidenţă. El va începe timid, cu câteva persoane. În casa lui Enescu, săptămânal se făceau audiţii. Oamenii se întâlneau pentru că acolo se plămădea enenţă. Aşa l-am simţi pe Enescu. Cu aceste instituţii şi cu acest mănunchi de oameni care vor să prezinte artă. Doresc să iniţiez acest grup, dacă altcineva nu poate. Încerc să găsesc oameni care vin cu cele mai bune intenţii. Nu e un grup de elită, ci al oamenilor care vor să facă ceva fără să aştepte ceva în schimb. Artistul este generos prin structura lui.

Orice artist din Filarmonică este generos. Am lucrat cu contract, dar nimic din ce am simţit noi în interior nu a fost răsplătit pe statul de plată. Atunci vom sprijini valaorea, nu persoana care este dintr-un grup sau altul. Este cea mai mare greşeală pe care o poţi face unui artist, să îl aşezi într-un grup şi să spui că îţi aparţine. Artistul nu aparţine nimănui. Artistul este al nostru, să ne bucurăm de el, oricine ar fi el.

Aştept la Botoşani oameni de cea mai bună calitate. Aştept în acest club scriitori, caricaturişti, pictori, sunt şi medici cu simţ estetic. Să dezvoltăm plăcerea de a lua contact cu frumosul. Să fie un club pentru dezvoltarea simţului pentru frumos. Când îţi va plăcea acest frumos vei dori să nu mai poţi să te manifeşti urât.

Am văzut la Filarmonică partea aceea pe care din păcate o avem toţi. Am văzut o parte care va aduce o muncă titanică pentru cel care va veni să redreseze orchestra. Va dura 2-3 ani. Reconstrucţia acestei orchestre va fi obligatia de căpătâi a persoanei care conduce.

(A consemnat Florentina Toniţă)

 

CONT DE DONAȚII PENTRU CASA ENESCU DIN MIHĂILENI, deschis la BRD, sucursala IAȘI.
Titular cont: ADRIANA NAZARCIUC
IBAN: RO92BRDE240SV48538862400
SWIFT: BRDEROBU




 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O mașină s-a răsturnat pe câmp din vina unei șoferițe care s-a speriat! Două persoane, la spital! FOTO

astăzi, 12:05
384

Accidentul a avut loc între Brăești și Leorda. Un Opel Corsa, în care se aflau doi bărbați, se deplasa dinspre Dorohoi spre Botoșani.La un moment dat, o tânără în v...

Subprefectul Daniela Lozneanu: "Este un nou început pentru mine. Îmi doresc..."

astăzi, 11:59
73

Daniela Lozneanu, noul subprefect al județului Botoșani, intră de marți în pâine, aceasta prelunându-și oficial atribuțiile după învestirea în funcție.Prezent...

Sâmbătă, la Botoșani: Tradiționalul concert de colinde, în prezența ÎPS Teofan!

astăzi, 11:52
94

Mitropolia Moldovei și Bucovinei invită botoșănenii la tradiționalul Concert de colinde "Bucuria Nașterii Domnului", care are loc în fiecare sfârșit de an, în prezen...