Revolta unui consilier local: Centrul Vechi, sub asediul semințelor și al persoanelor care fac gălăgie

Revolta unui consilier local: Centrul Vechi, sub asediul semințelor și al persoanelor care fac gălăgie

Un consilier local a atras atenția, joi, în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local, că în Centrul Vechi în continuare sunt persoane care fac mizerie și care deranjează stând pe scările firmelor care își desfășoară activitatea în zonă.

Cătălina Lupașcu spune că a sesizat o astfel de situație chiar miercuri seară și a cerut celor responsabili cu menținerea ordinii și liniștii publice în Centrul Istoric să acționeze în permanență, nu doar atunci când sunt reclamații.

"Vreau să atrag atenția că aseară (n.red. miercuri seară) Centrul Vechi era sub asediul semințelor și al unor persoane care stăteau pe treptele unor agenți economici care făceau ceea ce știu să facă mai bine. Mi-am propus ca în fiecare ședință de Consiliu Local să atrag atenția celor care trebuie să supervizeze acea zonă. Avem puseuri când cineva ne solicită să intervenim, facem câteva zile ceea ce trebuie să facem, monitorizăm, supervizăm, după care abandonăm. Ne-au simțit și acele persoane slăbiciunea, că facem lucrurile pe fond emoțional", a spus Cătălina Lupașcu. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Claudia Luca

Consiliul Județean va avea, din nou, un administrator public

Sâmbătă, 19 August 2017
833

Rămas liber odată cu venirea lui Costică Macaleți la conducerea Consiliului Județean Botoșani, postul de administrator public al județului ar putea fi din nou ocupat în cel mai scurt timp...

Măsuri pe linia personalului cerute de șeful Consiliului Județean la UPU

Vineri, 18 August 2017
1686

Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, a cerut conducerii Spitalului Mavromati să găsească cât mai repede o soluție pentru deficitul de personal care se înregistreaz...

Bani ceruți de la Guvern pentru scoaterea din impas a Primăriei Mihălășeni

Vineri, 18 August 2017
551

În acest sens, președintele Consiliului Județean prefectului județului au inițiat un proiect de Hotărâre de Guvern pe care l-au trasmis deja la nivel central în vederea locării...