Război pentru pământ! Ajutor cerut noului prefect

Război pentru pământ! Ajutor cerut noului prefect

După ce protestul pe care l-au organizat în fața Prefecturii, la sfârșitul anului trecut, nu le-a rezolvat deloc problema, mai mulți cetățeni din comuna Vlădeni, în frunte cu fostul primar, Voicu Murariu, au venit, luni, la Instituția Prefectului pentru a cere ajutor noului reprezentant al Guvernului în teritoriu.

Oamenii "luptă" pentru o suprafață de teren de 30 de hectare aflată la limita cu orașul Bucecea.

Cetățenii spun că terenurile au fost înainte pe raza comunei Vlădeni, dar în urma unei inventarieri cadastrale au trecut la orașul Bucecea.

"Avem titlul de proprietate din anul 2003 la hotar cu Bucecea și în 2016 s-a venit cu un titlu de proprietate dat pentru parohia Călinești. A venit un nou preot și cere să se dea terenul bisericii. Domnul primar Țîmpău (n.red. Andron Țîmpău, primarul orașului Bucecea) i-a dat terenul unde avem toți titlu de proprietate. Am ajuns din nou la Prefectură pentru că nu s-a rezolvat nimic. Am făcut acțiune în instanță, dar până vine o decizie terenul acela trebuie lucrat", a spus unul dintre cetățenii care dețin o bucată din suprafața disputată.

"Vreau să văd pe ce bază a eliberat primarul de la Bucecea procesul-verbal de punere în posesie pentru biserică. Eu sunt proprietar, îl lucrez acel pământ de după Revoluție, și înainte l-au deținut bunicii mei de la străbunici. Și acum s-a venit și s-a spus că e pământul bisericii, dar noi avem acte", a spus un alt localnic din Vlădeni. 

Prefectul Dan Șlincu a spus că problema sătenilor din comuna Vlădeni va fi analizată de comisia de fond funciar.

"Este vorba de divergențe privind limita de teritoriu între comuna Vlădeni și orașul Bucecea. Dumnealor au depus o cerere de rectificare a unor titluri de proprietate privind câteva suprafețe de teren deținute de acești cetățeni. Solicitarea va fi analizată de către comisia județeană de fond funciar și vor primi un răspuns în acest sens", a declarat prefectul Dan Șlincu.

Citește și Protest cu huiduieli în fața Prefecturii! "Hoții!", "Comuniștii!"- FOTO, VIDEO

 

 

Spune-ne opinia ta