"Singurul drum naţional de pământ" a fost asfaltat! FOTO

Judeţul Botoşani scapă de eticheta de "singurul judeţ din ţară cu drum naţional de pământ" odată cu încheierea lucrărilor de etanşeizare a DN 24C Rădăuţi Prut-Manoleasa.

Astăzi, la vizita prefectului Dan Şlincu în teren, se asfaltau ultimii metri de drum din sectorul pe care s-au executat îmbrăcăminţi bituminoase uşoare, între km 106 şi km 142. Potrivit şeful Secţiei Drumuri Naţionale, Viorel Zacreţchi, urmează etapa marcajelor şi completarea acostamentelor cu balast. Recepţia finală va avea loc în prima decadă a lunii august, atunci când de altfel contractul cu executantul lucrărilor ajunge la termen, informează un comunicat de presă al Cancelariei Prefectului.

Valoarea contractului este de aproximativ 10 milioane de lei incluzând TVA, banii fiind asiguraţi de Guvern. Prefectul Dan Şlincu a apreciat mobilizarea exemplară a tuturor factorilor implicaţi în lucrările de asfaltare a acestui drum, considerat o ruşine a judeţului Botoşani. 

Lucrările pe DN 24C au început anul trecut, cu nivelarea cu balast a drumului şi reprofilare, apoi asigurarea cotei şi pantei în vederea turnării straturilor de asfalt. Ulterior, a fost turnat asfalt bituminos, cu o grosime de cca. 4 cm, şi un strat de uzură de aproximativ 3 cm, se arată în comunicat.









 

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani în conturi pentru peste 160.000 de beneficiari botoșăneni!

astăzi, 17:34

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a achitat, pentru luna septembrie, beneficii de asistență socială în valoare totală de 57.019.657 de lei, pentru...

Scrisoarea Preotului militar Dimitrie Bejan, înainte de trecerea în veșnicie: ”Părintele Cleopa este cel mai curat călugăr la ora actuală din Ortodoxia românească!”

astăzi, 16:18

Preotul Dimitrie Bejan s-a născut pe 26 octombrie 1909, la Hîrlău. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox "Veniamin Costache" din Iaşi, apoi Facultatea de Teologie şi, &ici...

Tribunalul București a respins cererea procurorilor DIICOT și l-a plasat sub control judiciar pe Călin Georgescu

astăzi, 14:54

Tribunalul București a decis, luni, ca fostul candidat la alegerile prezidențiale să fie eliberat din arest preventiv și plasat sub control judiciar. Hotărârea instanței nu este definitivÄ...