Preotul Dimitrie Bejan s-a născut pe 26 octombrie 1909, la Hîrlău. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox "Veniamin Costache" din Iaşi, apoi Facultatea de Teologie şi, în paralel, Facultatea de Istorie din Bucureşti. A fost studentul lui Nicolae Iorga. După absolvirea celor două facultăţi, a avut burse de studii postuniversitare la Ierusalim şi Atena. La întoarcere, a devenit asistent universitar la catedra lui Nicolae Iorga şi, în acelaşi timp, a predat istoria la Liceul de fete "Carmen Silva" din Bucureşti.
Dornic de o mai bună cunoaştere a poporului român, s-a înscris în echipele de cercetare sociologică ale profesorului Dimitrie Gusti, împreună cu care a mers în Basarabia.
La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, părintele Dimitrie Bejan s-a înrolat în armată, ca preot militar, cu gradul de maior. S-a întors în Basarabia, de această dată pentru a-i apăra pe românii de acolo. Căzut prizonier la ruşi, în 1943, a fost deportat în Siberia, la Oranki. Toţi ofiţerii români şi germani prinşi de ruşi au fost trimişi la Oranki, într-o fostă mănăstire ortodoxă transformată în închisoare. După cinci ani de detenţie, a fost judecat de un tribunal militar moscovit şi condamnat la moarte, pentru că a susţinut că Basarabia este pământ românesc.
Părintele Dimitrie a contestat sentinţa şi a cerut să i se acorde dreptul de a fi judecat de un tribunal din ţara natală. Surprinzător, ruşii, altminteri deloc sensibili la drepturile omului, l-au repatriat. În documentele însoţitoare ale deţinutului, ruşii atrăgeau atenţia autorităţilor române să fie vigilente cu părintele Dimitrie, pentru că "are mare putere de convingere, fiind un mare duşman al comunismului". Tribunalul militar din Bucureşti l-a condamnat la detenţie pe viaţă. A fost eliberat de la Aiud pe 23 august 1964, cu decretul de amnistie generală, după 25 de ani de închisoare. A suferit în lagărele şi închisorile Jilava, Văcăreşti, Aiud, Canal, Minele Cavnic (1948 - 1956), Bărăgan, Răchitoasa.
După eliberare, autorităţile au încercat să-l câştige de partea lor şi i-au oferit o parohie la Ghindăoani, unde a stat însă numai cinci ani. În urma unui simulacru dde procies, i s-a interzis să mai slujească şi a fost arestat la domiciliu (la Hîrlău) până în decembrie 1989.
Potrivit celor consemnate de Horia Brad, în Revista Rost, în noaptea de 22 decembrie 1989, părintele face un act pilduitor: îl salvează de la linşaj pe securistul care îl păzea.
După revoluţie, părintele Dimitrie şi-a continuat mărturisirea cu un mai mare patos şi pe mulţi i-a adus la calea credinţei. În timpul vieţii i-au apărut volumul "Bucuriile suferinţei", iar postum, cărţile: "Oranki. Amintiri din captivitate", "Viforniţa cea mare", "Hotarul cu cetăţi", "Satul Blestemat" şi "Simple povestiri".
S-a mutat la cele veşnice pe 21 septembrie 1995, lăsând cu limbă de moarte să nu se rostească discursuri la catafalcul său şi să nu i se pună flori pe mormânt.
Scrisoarea către călugării din Sihăstria: ”Să faceți călugări, dar mai târziu, pe la 30 de ani!”
La începutul ultimului an din viața sa, Părintele Dimitrie Beja a scris o scrisoare către Părinte Cleopa și Părinte Ioanichie, un adevărat testament lăsat înainte de a urca la Domnul:
”Părinte Cleopa și Părinte Ioanichie,
Vă sărut mâna la amândoi. Mâinile drepte. Mi-ați fost totdeauna foarte dragi și foarte apropiați pentru că știti ce vreți de la Dumnezeu.
Să mă ierte Părintele Cleopa, așa a fost în conștiința mea, de când l-am văzut și până astăzi, când fac această declarație, că este cel mai curat călugăr la ora actuală din Ortodoxia românească. Poate pe la Sfântul Munte să se găsească oameni superiori călugărilor noștri.
Iar Părintele Ioanichie, el încă îl caută pe Dumnezeu. Este supraocupat cu cărți. Scrie! Are darul de a scrie și de a răspândi cuvântul lui Dumnezeu! Mai ales în partea practică a creștinismului nostru. Să-l ajute Dumnezeu să-și facă ucenici!
Dacă Părintele Cleopa și Părintele Ioanichie nu lasă ucenici în urma lor, pustia se instalează la Sihăstria, și-i păcat. Atâta duh: Paisie, Cleopa, Ioanichie și a mai fost starețul lor, părintele Ioanichie Moroi… Acolo a fost un duh bun încă de la înființarea acestui schit care a devenit mănăstire acum.
Aș fi vrut să mor acolo, dar cred că Dumnezeu a hotărât să mor aici. Nu-s supărat. Noi rămânem cu trup, Părintele Cleopa și Părintele Ioanichie. Că trupul se dă firii de Dumnezeu zidite. Până când? Poate într-o mie de ani, poate în mai puțin. Ne prefacem. Răsar flori din noi; răsar copaci, urzici și spini! Dacă sufletul nostru este bun la Dumnezeu, răsare la căpătâiul nostru un prun sau un măr sau un pom roditor; dacă nu, urzici și spini. Peste o mie de ani nimeni nu va ști de Cleopa și de Ioanichie. Veți fi în rai! Să vă uitati de acolo, fără binoclu, la călugării de la Sihăstria; viitorii călugări. Să veniți și, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i îndrumati. Este singura noastră obște călugărească care a găsit drumul direct la mântuire! Poate. Poate să fie si călugării de la Frăsinei! Poate acolo să fie și mai sporiti, pentru că nu pătrund femei în mănăstire.
Părinte Cleopa si Părinte Ioanichie, să faceți călugări, dar mai târziu, pe la 30 de ani. Să treacă întâi prin foc. Îl iei de pe băncile școlii și-l faci preot la 18 ani? Sunt preoți chiar aici; sunt foarte tineri, care nu știu și nici nu au auzit de canoane. Trebuie crescuți ani de zile la umbra unui duhovnic; și încă un duhovnic bun, care să fie bun, perfect și cu cunoștințe depline.
Sunt unii copii. Sunt tineri. Nu știu că au intrat cu un picior în Rai! Nu știu. Nici nu stiu ce-i acela Rai! Nu! N-au cum să știe. Să li se spună!… Nu-i obligatoriu să fie multă lume în mănăstire. Iar mănăstirile să rămână ca întotdeauna, locul în care mergem noi ceilalți să ne împărtășim.
Vă sărut mâna, Părinte Cleopa și Părinte Ioanichie, și, când o să mor, o să mă duc la Dumnezeu și o să spun că faceti treabă bună, și vă astept în Rai! Dacă suferințele noastre pe pământ vor trage 51% în cumpăna lui Dumnezeu, și păcatele noastre vor fi numai 49%, atunci intrăm în Rai! Adică Bunul Dumnezeu apasă pe cumpăna aceea a faptelor bune și rele, apasă cu un deget si zice: ”Hai să fie! Intră în bunătatea Mea!”
Asta o spun pentru mata, Părinte Cleopa și Părinte Ioanichie, care îmi sunteți și dragi și superiori ca formație și ca duh.
Nu putem intra la Dumnezeu decât cu dragoste! Așa se spune în Sfânta Carte. Cu bunătate, zic eu. Numai cu asta. Trebuie să fii bun nu numai cu cel care îti dă mâncare și haină. Să fii bun cu cel necăjit… Eu vă sărut mâna si vă multumesc și vă zic: Să trăiti încă pe pământ pentru că sunteți necesari. Amin.
Pr. Dimitrie Bejan - 1 ianuarie 1995”